Un weekend cu… muzica si poezie

17/11/2011

Ce vă încălzeşte mai bine la sfârşitul unei săptămâni obositoare şi friguroase, când tot ce vă doriţi este să ajungeţi acasă, în faţa unei căni cu ceai, adânciţi în fotoliul confortabil? Vă dăm noi o sugestie: o combinaţie irezistibilă de muzică şi poezie într-un cadru agreabil. Pregătim un weekend straşnic, cu muzică maramureşeană şi versuri pentru toate gusturile.

VINERI, 18 noiembrie 2011, la ora 13, la Librăria ŞT.O.IOSIF Braşov are loc lansarea albumului produs de Libris Braşov MĂ MÂNDRESC CĂ-S MOROŞANCĂ al interpretei IOANA BOZGA. Solista a îndrăgit muzica populară de mică, a cântat în ANSAMBLUL FOLCLORIC CHINDIA-Clubul Electroprecizia iar acum oferă, prin acest album, 14 piese din zestrea nepreţuită a maramureşenilor. Evenimentul va fi prezentat de SILVANA ENACHE (realizator TV), criticul literar A. I BRUMARU , preotul IOAN TĂMAŞ şi solistul AUREL SERAFIM.

SÂMBĂTĂ, 19 noiembrie 2011, la ora 12, tot la Librăria ŞT.O IOSIF Braşov vă aşteptăm să vă delectaţi cu poeziile MARIANEI POPA, care lansează un nou volum de versuri: CASCADA TIMPULUI (Editura C2 Design, 2011). Vor fi prezenţi şi vor vorbi: autoarea, MARIANA POPA, scriitorul DORU MUNTEANU, lector de carte IOAN POPA, precum şi MARCELA RĂDULESCU (autoarea ilustraţiei grafice a volumului) şi DELIA COJOCARU (autoarea echivalentelor în engleză).

DUMINICĂ, 20 noiembrie 2011, la ora 20, în Clubul Rockstadt din Braşov, scriitorul Mihail Vakulovski pregăteşte o nouă ediţie a CENACLUBULUI TIUK!, la care se vor prezenta volumele CÂND VA VENI CEEA CE ESTE DESĂVÂRŞIT (Editura Tracus Arte, 2011), semnat de poetul braşovean ANDREI DOSA precum şi 10 BASARABENI PENTRU CULTURA ROMÂNĂ (interviuri cu tinerii dintre milenii –Editura CASA DE PARIURI LITERARE).

Vă aşteptăm!

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *