Multe insemnari de… pusti si pustoaice

26/11/2011

Ce au făcut azi copiii, când au ieşit de la şcoală?  Unii mai conştiincioşi s-a pus cu sârg cu burta pe teme, alţii probabil că şi-au dat întâlnire cu prietenii sau cu televizorul sau cu jucăriile preferate, în aşteptarea răgazului de la finalul de săptămână. Cei mai mulţi însă probabil că au  dat fuga în cele peste 50 de librării din ţară, acolo unde a avut loc o întâlnire cu aventurile unor erou tare îndrăgiti: Greg Heffley (şi noile sale păţanii  de vacanţă) şi Nikki Maxwell (şi proasptele sale însemnări de puştoaică).

Vineri, 25 .11. 2011, la Braşov, librăria care a lansat în exclusivitate volumul 4 din seria JURNALUL UNUI PUŞTI (CĂLDURĂ MARE – Jeff Kinney, Editura Art, 2011) dar şi noua serie la fel de populară, ÎNSEMNĂRILE UNEI PUŞTOAICE (Rachel Rene Russell, Editura Art, 2011) a fost Librăria Şt.O.Iosif.

I-am aşteptat pe cei mici începând cu ora 17 şi ne-am bucurat de prezenţa entuziastă a puştilor de toate vârstele pe care i-am pregătit pentru concursul organizat de Editura Art. Astfel, ANA ONIŢĂ, Director General Libris Braşov a rezumat regulamentul concursului: copiii au avut de scris, pe loc, o pagină de jurnal în spiritul cărţilor lansate şi îndrăgite. După ce vorbitoarea le-a urat succes, cei mici s-au pus cu nerăbdare pe scris scurtele compuneri, în care au căutat fiecare să povestească întâmplările de zi cu zi.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=4f5ZHMQJe20[/youtube]

În tot acest timp, Librăria Şt O Iosif a primit vizita spontană a unei delegaţii pakistaneze, aflate în Braşov, dornică să viziteze un lăcaş al cărţii şi al muzicii din România. După ce au fost puşi în temă despre eveniment şi după ce au răsfoit câteva albume de călătorie, membrii delegaţiei au făcut chiar şi poze alături de copii.

După scurgerea celor 30 de minute regulamentare, copiii au predat disciplinat compunerile şi am trecut la tragerea la sorţi a celor două pagini de jurnal care urmau să fie premiate cu câte unul din cele două volume lansate. Câştigătoarele au fost:ANGHELUŢĂ DIANA, de la Şcoala Generala nr 13 Braşov care a povestit jurnalului despre câteva năzbâtii petrecute în timpul recreaţiei şi IACOB DELIA de la Şcoala Generală nr 11 Braşov care a scris în jurnal despre pasiunea pentru cărţi şi bucuria de a-l fi citit pe Gellu Naum (Cărţile lui Apolodor).

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=Jdly_PaFbaU[/youtube]

Restul compunerilor vor fi trimise la Bucureşti, pentru a participa la marea extragere din ianuarie, în urma căreia Editura Art va oferi premii câştigătorilor.

Lansarea s-a încheiat pe ritmuri pop şi, spre bucuria copiilor, cu o trataţie… dulce!

Mulţumim copiilor, părinţilor şi doamnelor învăţătoare pentru vizită. A fost o după amiază cu multă energie, în spiritul puştilor contemporani.

Volumele

JURNALUL UNUI PUŞTI – CĂLDURĂ MARE – Jeff Kinney şi

ÎNSEMNĂRILE UNEI PUŞTOAICE – Rachel Renee Russell

Sunt disponibile şi pe www.libris.ro

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *