Cartea scurtelor iubiri eterne

20/12/2011

Despre Andrei Makine nu citisem nimic și știam doar că e un autor care fugise din URSS, spre Franța, la finalul anilor 80 al cărui roman Testamentul Francez, publicat în 1995 (si tradus in romana tot la Editura Polirom), avea să ia prin surprindere mediile literare occidentale și să se bucure de o popularitate neașteptată… poate pentru că reușea să ofere, printr-o poveste autobiografică minunată, cu personaje memorabile (așa mi-a fost descrisă cartea de cei care au citit-o) imaginea unei raze de lumină într-o lume întunecată, așa cum era Siberia URSS-ului din anii 70, aflată sub opresiune și lipsuri. Mă hazardez să spun, fără să fi citit Testamentul francez, că și acest ultim volum tradus  la Editura Polirom reușește să facă același lucru.

După consacrarea carierei de regizor a lui Steven Spielberg, Hollywoodul a început să vorbească despre cristalizarea pe marele ecran ale  unor momente spielbergiene, momente de transformare magică și elegantă, în care cele mai înfricoșătoare, întunecate sau dimpotrivă, banale și plictisitoare peisaje reușeau să se domesticească sau să învie, după caz, sub efectul câtorva replici, câtorva mișcări, câtorva succesiuni bine gândite de cadre. Iată cum, sub bagheta spielbergiană, suburbiile anoste ale Americii anilor 80 se luminau grație întâlnirii dintre un extraterestru și un puști, iată cum într-un univers dominat de gigantici și sălbatici dinozauri, oamenii păreau mai ingenioși si agili ca niciodată, iată cum în lumea monocromă a Holocaustului, generozitatea și înfrățirea profund umană păreau să se manifeste mai intens decât ne-am fi putut imagina. Același efect de magie spielbergiană l-am regăsit oglindit și în povestirile lui Andrei Makine. Fragmentele de amintiri care alcătuiesc volumul se petrec în Rusia sovietică și brăzdează istoria poststalinistă de la un capăt la celălalt. Vorbim de o lume bantuita inca de brutalitati si naravuri vechi – dușmanii de clasă trebuiau demascați permanent,  crimele se dozau din vârful stiloului,  morțile puteau fi fulgerătoare sau lente (ghidate de o “lene birocratică”),  fiecare detaliu al realității devenea un mesaj de propagandă. E lumea care se îndreaptă mărșăluind  spre certitudinea de fier a viitorului comunist. Chiar și într-o asemenea lume însă, cenușie și cadențată după ritmuri ideologice precise, sunt posibile, așa cum sugerează Makine, momente de grație, momente de evadare prin experiența iubirii.

Asemenea momente nu răstoarnă un regim politic, nu schimbă țara și uneori nici măcar nu constituie o bază pentru un viitor comun al personajelor implicate sentimental. Cu toate acestea, tocmai misterul și intimitatea, autenticitatea și intensitatea trăirilor emoționale îi îndepărtează pe oameni de “servilismul zoologic” al totalitarismului, le dezvăluie atât frumusețea nudă lumii nesemnificate ideologic, cât și savoarea individualității. Fiecare poveste din volumul de față este povestea unei iubiri, povestea unor minuni ivite din locuri umile și efemere. Tipurile de iubire pe care le veți întâlni variază: iubiri de tinerețe consumate cu frenezie tinerească, iubirea părintească, dintre o nepoată și o bunică, iubire camaraderească între vechi prieteni, iubire neîmpărtășită și totuși vie etc, aproape toate dezvăluite în câteva gesturi și cadre fugitive, dar cât se poate de concludente. Citim despre Dmitri Russ (personajul care se regăsește atât în prima, cât și în ultima povestire) disidentul declarat și convins, încarcerat de nenumărate ori pentru proteste împotriva regimului care o iubește în continuare pe cea care deși l-a părăsit,a trezit în el spiritul revoluționar. Mai citim și despre felul în care s-a îndrăgostit un copil de o femeie din parc, venită să-și plângă soțul mort pe un submarin, într-o zi friguroasă (e probabil povestirea în care efectul spielbergian de care vorbeam se simte cel mai puternic). Mai aflăm și povestea întâlnirii peste ani a unor tovarăși din copilărie, încheiată cu dăruirea unui buchet de ghiocei sau despre felul în care o iubire adolescentă poate îmbrăca straie aparent platonice și totuși desăvârșite. Momentele de grație din cartea lui Makine nu au în sine nimic grandios și nu sunt nicidecum crainici pentru fericirea protagoniștilor. Insa acest lucru nu le știrbește intensitatea sau profunzimea, pentru că pentru Makine, iubirile nu se măsoară în longevitate și durabilitatea emoțiilor – așa cum sugerează autorul, obsesia duratei ne face adesea să ratăm paradisurile fugitive.

N-am să mai dezvălui altceva despre carte, pentru că i-aș reteza din farmec (scriitura evocatoare, atentă la detalii, densa in metafore, poate puțin cam sentimentală pentru unii, merită savurată ca atare).

N-am să mai spun decât că, citind cartea lui Makine mi-am amintit de versurile unui cântec compus de Leonard Cohen care sunau cam așa: „there is a crack, a crack in everything, that s how the light gets in” (există o crapatura în tot, așa pătrunde lumina înăuntru). Citind colecția de povestiri a lui Andrei Makine, am avut exact această imagine, a crapaturilor din solida si coplesitoarea constructie sovietica, crapaturi din care de data aceasta pareau sa iasa mai degraba decat sa intre, razele unei lumini emotionante.

Intovarasiti frumusetea sarbatorilor de iarna cu frumusetea unei lecturi aparte!

CARTEA SCURTELOR IUBIRI ETERNE – Andrei Makine – Editura Polirom, 2011

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *