Destinatia mea: Stelele

26/12/2011

În matematică, se vorbeşte adesea de eleganţă atunci când, la o problemă extrem de încâlcită, compusă din rânduri întregi de ecuaţii, se identifică, printr-un artificiu de calcul ingenios o dezlegare cât se poate de simplă şi de economică. Într-un roman SF bun, eleganţa pare să reiasă dintr-o abordare inversă: atunci când, plecând de la o singură şi simplă descoperire ştiinţifică imaginată, scriitorul poate să proiecteze cât se poate de în detaliu, complexitatea impactului ei până la un nivel interplanetar, cu alte cuvinte atunci când pornind de la o singură idee revoluţionară, un autor e capabil să construiască, arborescent, o lume posibilă, care creşte se dezvoltă şi rămâne perfect coerentă cu respectiva idee de la care a plecat. Îmi place să citesc, măcar din când în când romane SF, tocmai pentru că ele oferă o privire spre un viitori fantastic prin fereastra, adesea îngustă, a unui prezent cel puţin probabil. Rama ferestrei pe care ne rezemăm şi prin care privim este adesea cât se poate de palpabilă, construită din teorii sau măcar ipoteze ştiinţifice în curs de validare, familiare lumii în care trăim iar priveliştea care se desfăşoară prin acea deschizătură minusculă este adesea neaşteptat de cuprinzătoare. Nu mă aşteptam să dau de atâta inedit şi de un efort de imaginaţie temeinic, când m-am apucat să privesc prin fereastra teleportării de care ne apropie romanul SF al lui Alfred Bester. Desigur că ideea teleportării este încă un proiect la care omenirea visează, însă în ultimii 50 de ani ea a fost şi este încă supusă discuţiilor asidue (pornind în primul rând de la intrebarea fundamentală: nu cumva teleportarea implică un soi de moarte?), dar într-un orizont tot mai încurajator din punct de vedere ştiinţific (Michio Kaku, popularul fizician al imposibilităţilor, sugera că, cel puţin la nivel atomic, oamenii de ştiinţă sunt capabili să teleporteze particule).

În filmele şi cărţile SF, teleportarea este asumată drept o tehnologie banală, menită mai degrabă să salveze timpi narativi în desfăşurarea acţiunii şi să întărească impresia de viitor avansat. În Destinaţia mea: Stelele, teleportarea sau jauntarea, aşa cum e numită, după descoperitorul fictiv din roman al acestei tehnologii, devine chiar nucleul transformator al lumii aşa cum o cunoaştem. Bester îşi începe lucrarea printr-o adevărată biografie a ideii care dă naştere universului romanesc propus şi face cu atât mai sesizabilă şi mai apreciabilă eleganţa de care vorbeam la început. Suntem într-o lume în care teleportarea a devenit, în timp, o tehnologie accesibilă oricui, atâta timp cât ea nu este legată de aparate şi teorii sofisticate, ci este mai degrabă o aptitudine a minţii (e suficient să gândeşti, ca să reuşeşti, prin vizualizare şi concentrare, să jauntezi). Această descoperire transformă însă lumea ireversibil (iar Bester face pe parcursul romanului un adevărat inventar al acestor schimbări şi al felului în care omenirea a căutat să le gestioneze): dacă oamenii se pot teleporta oriunde, oricând (mai puţin pe distanţele mari intergalactice), acest fapt deschide practic o Cutie a Pandorei, în ceea ce priveşte pericolele legale sau morale  asociate posibilităţilor deschise (veţi remarca în ce măsură intimitatea, confidenţialitatea şi viaţa privată mai sunt posibile într-un asemenea univers). Teleportarea conduce în cele din urmă, prin facilitarea colonizării universului apropiat,  la un adevărat război intergalactic între Planetele Interioare (furnizori de tehnologie) şi Sateliţii Exteriori (furnizori de materie primă).

Pe un asemenea background bine pus la punct se desfăşoară povestea lui Gulliver Foyle, un ajutor de mecanic insignifiant (stereotipul Omului Banal, aşa cum îl numeşte Bester) care pluteşte în derivă, prin univers, cu nava sa Nomad. Deşi naufragiatul galactic este descoperit de nava Vortiga, aceasta pare să-l ocolească, cu o inexplicabila indiferenta, urmând ca Foyle să fie salvat de un cu totul alt echipaj. De aici înainte, romanul urmăreşte tentativa de răzbunare (destul de comică, atât prin natura, cât şi prin desfăşurarea ei – iată un alt plus al romanului lui Bester – SF cu porţii de umor) a lui Foyle îndreptată împotriva navei Vortiga şi a ocupanţilor ei. Interesat doar de vendetta personală, Foyle va fi prins însă, fără voia lui, într-o intrigă cu mize mult mai importante, care implică o serie de arme secrete care ar putea decide soarta războiului dintre Planetele Interioare şi Sateliţii Exteriori. Vânat de reprezentanţii ambelor facţiuni, îndrăgostit de cine nu trebuie şi apropiindu-se periculos de mult de obiectul dorinţei sale de răzbunare, Foyle va dezlipi strat, cu strat, aparenţele înşelătoare de care este înconjurat, până într-acolo unde se va confrunta cu adevărurile cele mai cutremurătoare: cele despre sine însuşi şi despre tehnologia teleportării care a reconfigurat lumea în care trăieşte.

Deşi a fost scris în anii 50 (am aflat acest lucru cu stupoare, abia după ce am terminat de citit romanul) romanul lui Bester este, aşa cum nu v-aţi aştepta de la un roman SF, un soi de bildungsroman bogat în tuşe umoristice, dar  care îşi dezvăluie caracterul iniţiatic abia la final. În acelaşi timp, romanul lui Bester este şi o construcţie elegantă, în care o realitate alternativă se naşte dintr-o singură idee revoluţionară, o idee care, aşa cum este transpusă în roman cu siguranţă că este capabilă să exercite fascinaţie chiar şi pentru generaţiile saturate cu Star Wars sau Star Trek, serii care au popularizat şi au erodat până la urmă interesul pentru teleportare.

Cartea este disponibila in aceasta ultima saptamana a lunii decembrie, cu 30% reducere, pe www.libris.ro dar si la Libraria St.O.Iosif Brasov… adica la un pret de numai 14 lei!

DESTINATIA MEA: STELELE – Alfred Bester- Editura Leda (Grupul Editorial Corint), 2010

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *