Arhiva pentru ianuarie, 2012
Actualizat marți, 31 ianuarie 2012 11:43 Publicat de Sever Gulea marți, 31 ianuarie 2012 11:43
De la frații Strugațki încoace, am luat aminte de faptul că oamenii par a fi sortiți unei existențe chinuitoare, în care cele mai profunde aspirații ale noastre par să fie pervertite și sabotate de propria noastră natură. Visăm să fim buni, generoși, prosperi și în armonie unii cu ceilalți și sfârșim, prin proiectele prin care le implementăm să devenim robotici, egoiști și suspicioși (iar comunismul și capitalismul au ilustrat, fiecare în privințele proprii această tentativă cvasieșuată a ameliorării propriei noastre condiții). Poate tocmai datorită recunoașterii acestui cerc vicios, oamenii din unele romane ale fraților Strugațki caută un răspuns dincolo de ei, privesc cu ardoare cerul, în speranța întâlnirii extratereștrilor, a inteligențelor superioare, ființe care să ofere dezlegare insuficienței umane și chiar modele de dezvoltare, dacă nu măcar să se dovedească un adversar redutabil care să mobilizeze specia terestră dezbinată de propriile scopuri mărunte. Așa cum ne amintim însă din Picnic la marginea drumului sau din A doua invazie a marțienilor, extratereștrii se pot dovedi cât se poate de indiferenți la dorințele noastre (în ciuda faptului că oamenii concep structurile raționale drept exclusiv comunicative) – între profilul războinic și pacifist pe care oamenii îl așteaptă de la ființele superioare, se prea poate să existe și un profil indiferent sau măcar unul dezinteresat în ceea ce privește locuitorii pământului. Așadar, lipsiți de recompense sau mesaje cerești și sătui de ei înșiși spre ce să mai privească oamenii, în speranța unei salvări, a unei existențe mai acceptabile? Spre împrejurimile lor terestre, spre natura pe care au părăsit-o când și-au durat imperiile civilizaționale atât de avansate tehnologic. Spre pădurea misterioasă și fascinantă privește și unul din protagoniștii romanului Melcul pe povârniș.
E vorba de o pădure neobișnuită, proiectată într-un viitor alternativ, o pădure cu mlaștini fierbinți care miros a ciorbă, cu plescăituri uleioase și dense, cu ciuperci uriașe, cu creaturi bizare și agresive, cu sirene letale și arbori zburători, o pădure precum o mască amorfă care ascunde o față pe care nimeni niciodată nu a văzut-o. Un asemenea aparent infern natural devine obiectul fascinației lui Pereț, un lingvist rus care trăiește într-o societate totalitară și birocratică. Lumea civilizată a lui Pereț îi dă mereu senzația că este inadaptat, întârziat, că mereu ratează vreo ocazie în care toți sunt pregătiți să primească ceva. Este o lume hiperbirocratizată, în care ai nevoie de hârtii peste hârtii pentru a-ți legitima prezența în aproape orice loc, o lume în care fiecare cetățean dedică timp zilnic ascultării receptorului prin care vin instrucțiuni ideologice personalizate individual (și fără sens pentru ceilalți) de la conducători, o lume în care autoritățile exersează un limbaj de lemn sofisticat și niciodată nu par să asculte răspunsul tău (scenele de pseudodialog dintre Pereț și câțiva directorași, mai toți diformi, pitici, strâmbi și plini de negi sunt nemaipomenite) și, cel mai important, o lume în care absolut nimic nu este imprevizibil (există chiar o directivă care scoate în afara legii ideea de probabilitate): oriunde s-ar duce, Pereț pare să fie întâmpinat și prelucrat ca și cum ar fi fost așteptat într-o formă sau alta de cei pe care ii intalneste.
Trăind într-un asemenea univers obositor, nu e de mirare că Perețe sosește la sediul Administrației Silvice, visând să ajungă în pădure. Căci pădurea, pe cât de sălbatică și de înfricoșătoare pare, pe atât de fascinantă se dovedește, prin asiduitatea cu care respinge și chiar digeră orice îndrăzneală de supunere și civilizare. Nu avem însă de a face cu o evadare facilă într-un paradis natural, nu avem de a face cu un intelectual epuizat de totalitarism și robotica urbanitate, care își găsește liniștea în sânul vitalității silvice. Nu avem de a face cu o poveste despre opoziție clasică – civilizație – natură. Suntem totuși în romanele fraților Strugațki, acolo unde totul se nuanțează și se complică. Căci romanul Melcul pe povârniș alternează povestea călătoriei lui Pereț spre pădure, cu povestea unei alte călătorii, de data aceasta a unui locuitor al pădurii, Candid, care trăiește într-o colonie izolată. Așa cum urmează să afle Pereț și, implicit, cititorul, pădurea nu pare să fie un spațiu al salvării, mai ales când e populată de oameni. Dimpotrivă, așa cum observă Candid, colonia din pădure este un spațiu primitiv, cu oameni care trăiesc de la o zi la alta, acceptă totul ca atare (indiferent cât de absurde și de lipsite de substanță ar părea unele ritualuri), profund conservatori (obsedați de prescripții – ce e voie și ce nu e voie, mai degrabă decât de justificări) cu care greu se poate purta o discuție. De aceea Candid vrea să ajungă la Oraș, un loc legendar, dincolo de cărările cunoscute ale pădurii. Cum se vor încheia cele două călătorii vă rămâne să descoperiți.
În mod ciudat, în aparenta ciocnire dintre civilizație și primitivism, avem doi exponenți ai fiecărei tabere care se dovedesc a fi dezertori. Pereț fuge de lumea sofisticată și birocratizată, iar Candid fuge de viata fără sens a consătenilor săi. Fiecare pare să creadă că lumea din care provine e mai rea și că lumea pe care o poate afla e mai bună. Însă cele două universuri nu sunt în esență atât de diferite: ambele dominate de întâmplare și absurd, ambele capabile să isi înstrăineze membrii și mai ales ambele populate de indivizi care acceptă senini stăpâniri obscure și arbitrare. În fapt, Pereț și Candid fug mai degrabă de oameni – cei care se dovedesc demni de dispreț, capabili să creadă orice. Ce le mai rămâne de făcut protagoniștilor, atunci când amăgirile li se destramă? Surprinzător, pesimismul fraților Strugațki nu pare să fie însă desăvârșit – așa cum dezvăluie haikul cu care debutează romanul, chiar și melcii aflați pe povârniș vor ajunge poate, la un moment dat, pe vârful muntelui pe care se târăsc.
Volumul beneficiază de o postfață interesantă semnată LIVIU RADU care oferă niște piste de lectură lămuritoare, în contextul prezentării biografiei fraților Strugațki și a operei lor.
MELCUL PE POVÂRNIȘ – Arkadi și Boris Strugațki – Editura Paralela 45, 2011
Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.
Etichete:paralela 45, recenzie | Postat in Recenzii | Niciun Comentariu
Actualizat marți, 31 ianuarie 2012 07:50 Publicat de Sever Gulea marți, 31 ianuarie 2012 07:50
La 160 de ani de la nașterea lui I.L.Caragiale, România e cât se poate de pitorescă (asta ca să nu spunem de-a dreptul… caricaturală). Țara e în dezordine, orgoliile sunt mari, capetele tare înfierbântate (indiferent de anotimp). Avem de toate, mai tragice sau mai comice: instutiții date peste cap, birocrație involuntar de amuzantă, sărăcie (famelii mari, renumerații mici) dar și copii răsfățați cu părinți mândri, politicieni ipocriți care știu să-și dreagă discursul după procentele electorale, mondeni mai vechi sau mai noi care împânzesc spațiul public la petreceri opulente (trai neneacă!) și uite așa, poveștile României de astăzi (a se reține, încă în proces de europenizare, de 160 de ani încoace) par adesea pagini desprinse direct din operele lui Nenea Iancu. N-aș ezita să spun că Ion Luca Caragiale este probabil cel mai contemporan dintre toți clasicii României și asta pentru că tipologiile pe care marele dramaturg le-a surprins au poposit între pagini direct din realitate (cea a eternului uman și nu una tranzitorie istorică). Așa cum ne lămurim de mai bine de un secol însă, exponenții acestor tipologii au făcut doar un mic ocol (satiric) prin opera lui Caragiale, continuându-și mai departe istoria, nestingheriti, până astăzi. De la Nenea Iancu am învățat însă că cel mai la îndemână și mai inepuizabil mijloc de a de a stăvili asaltul imposturii și prostiei, rămâne desigur… umorul.
Moștenirea lui Caragiale nu este doar literară: pe lângă opera remarcabilă pe care a dăruit-o, Caragiale a dat naștere unui adevărat spirit hâtru în raportarea la realitatile autohtone, ba chiar aș putea spune că a pus bazele unei adevărate terapii existențiale pentru viața (exasperantă adesea) în România: o terapie cu zâmbete, chiar și atunci când lucrurile se lasă cu… dulceață în șoșoni.
Tocmai pentru că rămâne atât de actual și pentru că avem pentru ce să-i fim recunoscători, în Anul I.L.Caragiale, dedicăm un moment aniversar marelui dramaturg.
MIERCURI, 1 .02.2012, ora 13, la Librăria Șt.O.Iosif, elevii Școlii Generale nr 11 Brașov vor prezenta, sub îndrumarea Tudoriței Albu, un fragment din sceneta UN PEDAGOG DE ȘCOALĂ NOUĂ.
Vă așteptăm!
Etichete:eveniment | Postat in Evenimente | Niciun Comentariu
Actualizat duminică, 29 ianuarie 2012 11:51 Publicat de Sever Gulea duminică, 29 ianuarie 2012 11:51
Dacă sunt autori care se preocupă și se pricep să compună titluri de carte care să atragă din plin publicul cititor, atunci cu siguranță aceia sunt autorii cărților de dezvoltare personală. Evident remarcând pe copertă cuvinte cheie de tipul: învingător, reușită, fericire, succes, potențialii cititori nu au cum să nu devină cel puțin curioși, mai ales când dau cu ochii și peste elementele de vocabular din titlu care par să apropie aceste etichete-destinații ale prosperității de oricine: „cum să atingi”, „învață secretele…”, „pașii spre…” Cititorii cărților de dezvoltare personală pot să anticipeze, încă din titlul beneficiile volumului pe care sunt pe cale să-l parcurgă și adesea titlul este probabil unul din cei mai fermi întăritori ai deciziei de cumpărare.
Nu același lucru l-aș fi putut spune despre cartea lui Spencer Johnson care se intitulează Cine mi-a luat cașcavalul? În original (Who moved my cheese?), expresia probabil că este mai neutră din punct de vedere al semnificației însă în românește, un asemenea titlu pare să aibă o trimitere pecuniară imediată. Dând adesea peste acest volum, în timp ce mergeam la librărie, recunosc că nu am avut curiozitatea să îl răsfoiesc deși confruntarea cu el mi se părea hilară: iată un volum de nici 100 de pagini, un bestseller mondial al cărui titlu era o întrebare la care știam deja să răspund. Cine să-mi ia.. cașcavalul? Nimeni, era la locul lui în portofel, până la momentul la care m-aș fi decis să îl ofer de bunăvoie în schimbul unor produse. Desigur că mă amuzam gândindu-mă câți oameni care se simțeau prădați, într-un fel sau altul, cumpărau această carte (fără să-mi pot imagina însă cum ar fi putut fi consolați în mai puțin de 100 de pagini).
Aveam să mă lămuresc abia când volumul lui Spencer Johnson mi-a fost recomandat la ultima întâlnire Schimb de Cărți Brașov din 2011, de la Ceainăria Ceai et caetera. Atunci am aflat că bestsellerul lui Johnson este de fapt o fabulă simpatică despre atitudinea pe care o puteam avea in raport cu fenomenul schimbarii, cat se poate de prezent în viața de zi cu zi. Personajele sale sunt patru locuitori ai unui labirint: doi șoricei (Mirosilă și Gonilă) respectiv doi omuleți, de statura șoriceilor (domnul Iepure și domnul Hohot) care se află în cursă găsirii… Cașcavalului. Șoriceii se bazează pe instincte și au o abordare foarte simplistă: caută neîntrerupt cașcavalul, izbindu-se de pereți, obstacole și drumuri înfundate, până îl găsesc iar după ce îl găsesc și îl mănâncă, pornesc din nou spre aflarea unei noi porții. Omuleții, mai inteligenți, pregătesc tot felul de strategii, lucrează cu probabilități și fac planuri de găsire a cașcavalului, însă după ce îl găsesc, se abandonează confortului și cad pradă disperării în momentul în care cașcavalul dispare. Cum vor ieși domnul Hohot și domnul Iepure din impas și dacă vor găsi ei un alt cașcaval în cele din urmă, vă rămâne să descoperiți.
Acum să decodificăm puțin: în fabula lui Johnson, cașcavalul nu reprezintă așa cum am crezut eu inițial, o grămadă mare de bani, ci mai degrabă suma de lucruri (oricare ar fi ele: carieră, relații, avere, prestigiu social) care ne pot face fericiți la un moment dat. Labirintul reprezintă situațiile cotidiene pe care le traim, în care cașcavalul pe care îl căutăm și îl îndrăgim poate să dispară, independent de voința noastră. Problema acută pe care o deschide cartea este aceasta: ce te faci când cașcavalul a dispărut? Cele patru personaje ilustrează atitudini tipice în fața schimbărilor de proporții care apar, adesea imprevizibil, în viața noastră: în vreme ce șoriceii pornesc imediat în căutarea unui nou cașcaval, adică acționează aproape instinctiv după o logică foarte simplă – s-a produs o schimbare, ne adaptăm, omuleții preferă să se lase pradă doliului: să se compătimească pentru ce au pierdut, să caute un motiv, să se abandoneze speranței în miracole etc. Această atitudine din urmă este desigur contraproductivă: luați prin surprindere de schimbare, oamenii se încăpățânează să rămână atașați de ceea ce a disparut și pierd din vedere prezentul și oportunitățile sale. Agățați emoțional și psihologic de cașcavalul care s-a facut nevazut, omuleții sunt cuprinși de teamă și uita faptul că pot avea parte și de alte brânzeturi aromate, dacă îndrăznesc să le caute (asumand, evident, dificultatile, nesiguranta dar si provocarile si satisfactiile necunoscutului). Intr-adevar, atașamentul față de lucrurile sigure și aparent stabile pare să fie firesc pana la un punct, dar el devine dezadaptativ când îți retează posibilitățile de progres și îți retează simțul prudenței în ceea ce privește fragilitatea și dinamica situației tale prezente.
Pledoaria metaforică a lui Johnson este pentru integrarea schimbării sub forma unui element firesc al vieții noastre. Schimbarea este până la urmă inevitabilă și ne lansează provocări constante. Nu a împiedica schimbarea, ci a o anticipa, a o valorifica și a o proiecta continuu, iată atitudinea dezirabilă care pare să conducă spre împlinire. În esență, lecțiile desprinse din fabula lui Johnson sunt arhicunoscute (deși nu mai puțin valabile pentru epoca pe care o trăim). Cu toate acestea, lectura cărții sale este cât se poate de agreabilă și asta pentru că abordarea de tip fabulă (făcând abstracție de prima și ultima secțiune ale cărții) e departe de stilul predicator, mobilizator și uneori obositor al autorilor de literatură motivațională. Lectura volumului lui Johnson nu vă va deschide orizonturi ale cunoașterii și nici nu vă va conduce pe o cale metodică de dezvoltare personală , dar va reuși să vă reamintească, într-o manieră plină de umor, cateva din elementele cheie din psihologia schimbării. Și tind să cred că avem mare nevoie să ne reamintim aceste lucruri, din moment ce îmi pare că, de când cu criza economică globală am cam uitat că s-ar putea încă să fie… cașcaval destul pentru toată lumea, adica suficiente lucruri de care sa (re)invatam sa ne bucuram si sa ne luptam pentru a le obtine.
CINE MI-A LUAT CASCAVALUL? – Spencer Johnson – Editura Curtea Veche, 2009
Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.
Etichete:curtea veche, recenzie | Postat in Recenzii | Niciun Comentariu
Actualizat sâmbătă, 28 ianuarie 2012 07:56 Publicat de Sever Gulea sâmbătă, 28 ianuarie 2012 07:56
De la Moromeții lui Marin Preda încoace, a rămas o vorbă celebră, a unui personaj simpatic, anume Cocoșilă: pe ce te bazezi? E o întrebare care ar trebui să capete o demnitate specială în zilele noastre, în aceste vremuri de inflație a opiniilor, când lumea spune multe și de fapt nu spune mai nimic. Apelul la temeiul celor spuse, indiferent de seriozitatea temei (fie că vorbim de morală, vicii sau chiar despre pisici și curologie), este un exercițiu încurajator de gândire critică. Evenimentul de miercuri s-a dovedit un astfel de apel- un apel la dialog temeinic, un apel care poate căpăta o expresie cât se poate de amuzantă.
Miercuri, 26.01.2012, la Librăria Șt.O.Iosif Brașov, am lansat volumul CRITICA RAȚIUNII INUTILE ȘI INSUFICIENTE VOL 1 (Editura All, 2011), semnată Jemapel și Jemanfu, în compania unor invitați speciali.
Evenimentul a fost deschis de ANA ONIȚĂ, Director General Libris Brașov care a ținut încă o dată să ureze un călduros La mulți ani! tuturor celor prezenți (încă nu s-a terminat luna ianuarie) și care a apreciat jocul de cuvinte cât se poate de melodic al titlului volumului lansat.
A luat cuvântul apoi MARIO DEMEZZO, din partea Editurii All care s-a declarat încântat să se afle din nou la Brașov, după lansarea scriitorului Adrian Voicu. Mario Demezzo a căutat să combată prejudecata conform căreia autorii români tineri au șanse reduse de a fi publicați de o editură mare, în România. Povestea publicării cărții lui Jemapel și Jemanfu este un contraexemplu ilustrativ în acest sens: a fost nevoie de doar 15 minute de gândire din partea directorului editorial pentru a lua decizia ca manuscrisul depus de Costin Oproiu să apară pe piață. Mario Demezzo a împărtășit publicului și planurile Editurii All pe anul 2012: lansarea a două colecții noi- una de literatură și una de psihologie practică (pe care le așteptăm cu interes.. poate chiar la Târgul de Carte de la Brașov din luna martie).
A vorbit apoi ANDREI GHEORGHE, ambasador de brand al Editurii All care a apreciat curajul editurii pe care o reprezintă în a investi în autori tineri - români sau străini, în a-și asuma pariul cu scriitorii populari de mâine. Despre volumul lansat, Andrei Gheorghe a apreciat că este practic complet, în sensul în care conține de toate: de la cotidian și până la supracotidian, evidențiind și mize multiple: te poate face să gândești și să râzi în același timp. Și pentru a ne dovedi că știe pe ce se bazează, Andrei Gheorghe a citit și un fragment concludent din cartea lui Jemapel și Jemanfu…
A luat cuvântul și unul din autori, COSTIN OPROIU care a apelat la o caracterizare condensată pentru a ilustra spiritul volumului semnat împreună cu Dan Stoica: viața întreagă e un banc. Așa cum l-a descris autorul, volumul CRITICA RAȚIUNII INUTILE ȘI INSUFICIENTE este un omagiu adus întrebării lui Cocoșilă (de care vorbeam la începutul articolului), un apel la dialog așezat, pe teme comune care te întorc până la urmă la spiritul familiar, originar, al filosofiei, într-o manieră cât se poate de hazlie. Autorul a declarat că își dorește ca cititorii să regăsească voia bună, să se amuze în primul rând, căci cei care vor râde măcar o dată de-a lungul lecturi, vor contribui la edificarea unei lumi mai bune: o lume în care ne preocupăm mai mult de felul în care vorbim și de sustenabilitatea opiniilor noastre.
Lansarea s-a încheiat cu o sesiune de autografe oferite de Costin Oproiu.
Mulțumim Editurii All și invitaților pentru vizita pe care ne-au făcut-o, mulțumim publicului pentru prezență… nu vă rămâne decât să vă delectați cu această producție originală, semnată de doi autentici jokeri ai filosofiei românești.
Volumul CRITICA RATIUNII INUTILE SI INSUFICIENTE VOL 1 – Jemapel si Jemanfu- Editura All, 2011 este disponibil si pe www.libris.ro dar si la Libraria St O Iosif Brasov
Etichete:eveniment, lansari | Postat in Evenimente | 2 Comentarii
Comentarii recente