Doar Dumnezeu si noi

04/01/2012

Îmi dau seama că, deși am văzut mai multe filme în care se pun la cale execuții publice, de-a lungul  mai multor secole (de la spânzurători și până la ghilotine, scaune electrice și injecții letale), nu am stat niciodată să mă gândesc prea mult la felul în care se pregătește și se înfăptuiește un asemenea eveniment (în fond, doar vizionarea sa, cel puțin pentru un spectator contemporan, pare a fi un act de o cruzime profundă, care cu greu poate stârni vreo altă curiozitate). Ignorant fiind, am avut adesea impresia că datoria de călău era mai degrabă o obligatie tranzitorie, dusă la bun sfârșit fie de un slujitor al temnițelor, fie de câte un soldat ales întâmplător, la momentul execuției. În fond, așa cum am văzut în special in secolul XX, o parte din statele care au menținut pedeapsa capitală au căutat să dizolve responsabilitatea execuției prin tot felul de metode ingenioase (de la plutonul de tragere care nu știe care din puști e încărcată și până la manetele oarbe de activare a scanului electric), poate tocmai pentru ca executorii să nu poarte povara vreunei remușcări pentru asumarea acelei poziții privilegiate, surprinsă perfect de titlul romanului lui Michel Folco, aceea egală cu a lui Dumnezeu, care decide necesitatea mortii unui semen. Citind însă romanul autorului francez, mi-am dat seama că a fi călău înseamna de fapt, măcar în secolele XVII-XIX, a practica o meserie cât se poate de serioasă, a îndeplini o funcție esentiala din mai multe puncte de vedere, unei forme de organizare politica.

La prima vedere, o asemenea meserie, cu siguranță că o integrezi imediat în categoria meseriilor murdare: cineva trebuie să o facă, deși nu sunt prea mulți doritori. De asemenea, te poti gândi că nu poate fi înfăptuită decât de huidume mascate, pe jumătate dezbrăcate, un fel de căpcăuni scăpați din beciuri întunecate, adoratori ai violențelor de tot soiul. În fapt, așa cum explorează, nu fără ironie romanul lui Folcot, meseria de călău presupune mai puțină sete de sânge și forță fizică, cât mai degrabă multă pricepere, cunoștințe, perseverență și caracter. E vorba de o meserie care își are tainele ei și care se lasă moștenire din tată în fiu.

Doar Dumnezeu și noi spune povestea a ceea ce am putea numi o dinastie a călăilor: opt generații de executori care și-au dus misiunea la bun sfârșit timp de douăa secole. Dintre aceste opt generații, Michel Folco se oprește la prima: cea a lui Iustinian I Pibrac , devenit executor fără voia sa în Baronia Bellerocaille, undeva la sfârșitul anilor 1600 și la posibil ultima generație, reprezentată de Saturnin Pibrac care primește ștafeta de la bunicul său Hyppolite, la începutul secolului XX, când înfăptuirea condamnărilor la moarte devenise apanajul exclusiv al călăilor din Paris.

Povestea întemeietorului  dinastiei este, în ciuda moștenirii și a renumelui pe care acesta le construiește, destul de hilară: un nefericit, educat și prins la locul nepotrivit într-o companie nepotrivită e condamnat la galere și este eliberat, acceptând, nu fără rețineri, înțelegerea cu baronul local, aceea de a înfăptui  execuția publică  a unui bucătar excentric găsit vinovat de… “infanticid culinar”). Dat fiind faptul că ținutul Bellerocaille ducea lipsa unui călău  și dat fiind faptul că baronul e foarte mulțumit de treaba făcută de Iustinian (ca să nu mai vorbim de banii strânși de la oamenii sosiți să asiste la execuție), nobilul francez îi face o ofertă de nerefuzat fostului condamnat: aceea de a primi titlul de Executor Public, cu toate privilegiile asociate. Așa începe povestea dinastiei Pibrac – o dinastie a cărei notorietate o vom recunoaște abia în partea a doua a romanului, care se desfășoară undeva la debutul secolului XX, în care se urmărește viața ultimilor reprezentanți ai acestei profesii a morții, aparent amenințati de noile decrete care le restrâng tot mai mult activitatea. Chiar și atunci când fii săi par să se înstrăineze de renumele și meseria pe care o poartă cu mândrie, bătrânul Hyppolite Pibrac vede încă o speranță în nepotul său, Saturnin, în ceea ce privește supravietuirea renumelui executorilor.

Desigur, atracția principală a romanului este constituită de explorarea în detaliu a felului în care a fost perceptuă și organizată această profesie a calailor, astăzi dispărută aproape pe intreg globul: născută parcă dintr-o nevoie de diviziune a muncii (așa cum declara temnicerul șef din Bellerocaille: un temnicer doar îi torturează, îi însemnează cu fierul roșu pe prizonieri, dar uciderea lor nu intră în atribuțiile sale), activitatea de executor atrage și o stigmatizare socială dar și o mulțime de privilegii: dreptul de havaj și scutirea de taxe. Iar cei ce își luau slujba și titlul cât se poate de în serios, așa cum a făcut Iustinian I, au ajuns să construiască nu doar o avere imensă și o tradiție de familie, dar și o anumită demnitate a profesiei. Nu în ultimul rând e de remarcat și locul simbolic pe care călăul îl ocupa în imaginarul colectiv:  înfăptuitor al dreptății, legitimat să ucidă, executorul public apare ca un sfidător al lumii prin excelență, ieșit din rândurile umanității, figura sa atinge proporții mitologice și se proiectează undeva în rangurile divinităților temute (pana si părinții își sperie copiii cu amenințări legate de faptele clanului Pibrac).

Deși abordează o temă cât se poate de sinistră, romanul lui Michel Folco reușește să păstreze o mulțime de tușe umoristice cât se poate de surprinzătoare (comicul de situație și de personaj sunt omniprezente, mai ales în prima jumătate a romanului). Parțial roman inițiatic, parțial o cronică de familie, lucrarea autorului francez reușește, prin intermediul explorării unei profesii (inedite în sine) să contureze și portretul și obiceiurile unor epoci, barbare și pline de superstiții străine lumii noastre, pe de o parte, dar și surprinzător de raționale și de birocratice pe de altă parte.

In ianuarie 2012, volumul este disponibil pe libris.ro si la Libraria St O Iosif Brasov cu 25 % reducere!

 DOAR DUMNEZEU SI NOI – Michel Folco – Editura Nemira, 2011

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

4 Comments

  • Nicu 15/04/2012 at 10:40 pm

    Unde pot gasi cartea? Chiar m-ai incitat si vreau so citesc. mai am 30$ ramasi si as vrea so procur. Te rog sa-mi raspunzi. As vrea s-o gasesc urgent.

  • Sever Gulea 06/01/2012 at 10:22 am

    Da, parca in A supraveghea si a pedepsi, da uite ca nu mi-am amintit de asta cand am citit cartea. Poate si pentru ca sincer n-am regasit in cartea lui Folco executia ca un fel de ceremonie de reconstructie si reconfirmare a suveranitatii monarhului sau a autoritatii… mai degraba ca un mijloc de a mai imbogati putin visteria baronului local (desi, imi amintesc ca exista o scurta discutie intre baron si un alt nobil francez care ii da cateva sugestii despre necesitatea de a avea un calau, idei care nu sunt straine de ce zicea Foucault)… psihologia calaului, atat cat e dezvaluita in carte pare sa fie mai simpla: avem o treaba de facut, sa o facem bine (ca de ce o facem, in ce scop si care sunt fundamentele ei nu ne mai priveste). Cat de departe mai esti, prietene?

  • Iulian 06/01/2012 at 2:38 am

    Cred ca si Michel Foucault are cateva chestii scrise despre calai. Or fi unul si-acelasi? 🙂

    Salutari, prietene de departe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *