Melcul pe povârniș

31/01/2012

De la frații Strugațki încoace, am luat aminte de faptul că oamenii par a fi sortiți unei existențe chinuitoare, în care cele mai profunde aspirații ale noastre par să fie pervertite și sabotate de propria noastră natură. Visăm să fim buni, generoși, prosperi și în armonie unii cu ceilalți și sfârșim, prin proiectele prin care le implementăm să devenim robotici, egoiști și suspicioși (iar comunismul și capitalismul au ilustrat, fiecare în privințele proprii  această tentativă cvasieșuată a ameliorării propriei noastre condiții).  Poate tocmai datorită recunoașterii acestui cerc vicios, oamenii din unele romane ale fraților Strugațki caută un răspuns dincolo de ei, privesc cu ardoare cerul, în speranța întâlnirii extratereștrilor, a inteligențelor superioare, ființe care să ofere dezlegare insuficienței umane și chiar modele de dezvoltare, dacă nu măcar să se dovedească un adversar redutabil care să mobilizeze specia terestră dezbinată de propriile scopuri mărunte. Așa cum ne amintim însă din Picnic la marginea drumului sau din A doua invazie a marțienilor, extratereștrii se pot dovedi cât se poate de indiferenți la dorințele noastre (în ciuda faptului că oamenii concep structurile raționale drept exclusiv comunicative) –  între profilul războinic și pacifist pe care oamenii îl așteaptă de la ființele superioare, se prea poate să existe și un profil indiferent sau măcar unul dezinteresat în ceea ce privește locuitorii pământului. Așadar, lipsiți de recompense sau mesaje cerești și sătui de ei înșiși spre ce să mai privească oamenii, în speranța unei salvări, a unei existențe mai acceptabile? Spre împrejurimile lor terestre, spre natura pe care au părăsit-o când și-au durat imperiile civilizaționale atât de avansate tehnologic. Spre pădurea misterioasă și fascinantă privește și unul din protagoniștii romanului Melcul pe povârniș.

E vorba de o pădure neobișnuită, proiectată într-un viitor alternativ, o pădure cu mlaștini fierbinți care miros a ciorbă, cu plescăituri uleioase și dense, cu ciuperci uriașe, cu creaturi bizare și agresive, cu sirene letale și arbori zburători, o pădure precum o mască amorfă care ascunde o față pe care nimeni niciodată nu a văzut-o. Un asemenea aparent infern natural devine obiectul fascinației lui Pereț, un lingvist rus care trăiește într-o societate totalitară și birocratică. Lumea civilizată a lui Pereț îi dă mereu senzația că este inadaptat, întârziat, că mereu ratează vreo ocazie în care toți sunt pregătiți să primească ceva. Este o lume hiperbirocratizată, în care ai nevoie de hârtii peste hârtii pentru a-ți legitima prezența în aproape orice loc, o lume în care fiecare cetățean dedică timp zilnic ascultării receptorului prin care vin instrucțiuni ideologice personalizate individual (și fără sens pentru ceilalți) de la conducători, o lume în care autoritățile exersează un limbaj de lemn sofisticat și niciodată nu par să asculte răspunsul tău (scenele de pseudodialog dintre Pereț și câțiva directorași, mai toți diformi, pitici, strâmbi și plini de negi sunt nemaipomenite) și, cel mai important, o lume în care absolut nimic nu este imprevizibil (există chiar o directivă care scoate în afara legii ideea de probabilitate): oriunde s-ar duce, Pereț pare să fie întâmpinat și prelucrat ca și cum ar fi fost așteptat  într-o formă sau alta de cei pe care ii intalneste.

Trăind într-un asemenea univers obositor, nu e de mirare că Perețe sosește la sediul Administrației Silvice, visând să ajungă în pădure. Căci pădurea,  pe cât de sălbatică și de înfricoșătoare pare, pe atât de fascinantă se dovedește, prin asiduitatea cu care respinge și chiar digeră orice îndrăzneală de supunere și civilizare. Nu avem însă de a face cu o evadare facilă într-un paradis natural, nu avem de a face cu un intelectual epuizat de totalitarism și robotica urbanitate, care își găsește liniștea în sânul vitalității silvice.  Nu avem de a face cu o poveste despre opoziție clasică – civilizație – natură. Suntem totuși în romanele fraților Strugațki, acolo unde totul se nuanțează și se complică. Căci romanul Melcul pe povârniș alternează povestea călătoriei lui Pereț  spre pădure, cu povestea unei alte călătorii, de data aceasta a unui locuitor al pădurii, Candid, care trăiește într-o colonie izolată. Așa cum urmează să afle  Pereț și, implicit, cititorul, pădurea nu pare să fie un spațiu al salvării, mai ales când e populată de oameni. Dimpotrivă, așa cum observă Candid, colonia din pădure este un spațiu primitiv, cu oameni care trăiesc de la o zi la alta, acceptă totul ca atare (indiferent cât de absurde și de lipsite de substanță ar părea unele ritualuri), profund conservatori (obsedați de prescripții – ce e voie și ce nu e voie, mai degrabă decât de justificări) cu care greu se poate purta o discuție. De aceea Candid vrea să ajungă la Oraș, un loc legendar, dincolo de cărările cunoscute ale pădurii. Cum se vor încheia cele două călătorii vă rămâne să descoperiți.

În mod ciudat, în aparenta ciocnire dintre civilizație și primitivism, avem doi exponenți ai fiecărei tabere care se dovedesc a fi dezertori. Pereț fuge de lumea sofisticată și birocratizată, iar Candid fuge de viata fără sens a consătenilor săi. Fiecare pare să creadă că lumea din care provine e mai rea și că lumea pe care o poate afla e mai bună. Însă cele două universuri nu sunt în esență atât de diferite: ambele dominate de întâmplare și absurd, ambele capabile să isi înstrăineze membrii și mai ales ambele populate de indivizi care acceptă senini stăpâniri obscure și arbitrare. În fapt, Pereț și Candid fug mai degrabă de oameni – cei care se dovedesc demni de dispreț, capabili să creadă orice. Ce le mai rămâne de făcut protagoniștilor, atunci când amăgirile li se destramă? Surprinzător, pesimismul fraților Strugațki nu pare să fie însă desăvârșit – așa cum dezvăluie haikul cu care debutează romanul, chiar și melcii aflați pe povârniș vor ajunge poate, la un moment dat, pe vârful muntelui pe care se târăsc.

Volumul beneficiază de o postfață interesantă semnată LIVIU RADU care oferă niște piste de lectură lămuritoare, în contextul prezentării biografiei fraților Strugațki și a operei lor.

 MELCUL PE POVÂRNIȘ – Arkadi și Boris Strugațki – Editura Paralela 45, 2011

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *