Club Gourmet

26/02/2012

A fost nevoie de încă o întâlnire, la Schimb de Cărți Brașov, ca să-mi fac curaj să mă apropii din nou de un scriitor japonez, poate la fel de mare, deși  poate nu la fel de cunoscut ca Yasunari Kawabata sau Yukio Mishima. Este vorba de Jun’ichiro Tanizaki, o personalitate care a surprins în creațiile sale  erotismul și sexualitatea în ipostaze cât se poate de neobișnuite, preocupându-se însă și de schimbările pe care le-a traversat societatea japoneză în secolul XX. La ultima ediție a Schimbului de Cărți, aceeași Roxana Cârceag mi-a deschis apetitul pentru apropierea de autorii niponi, printr-o sugestie de lectură la fel de… senzorială ca Vechiul oraș imperial. Doar că de data aceasta era vorba de o senzorialitate mult mai brutală și mai intensă și, cu toate acestea, greu de ocolit.

Cele șase povestiri cuprinse în volumul lui Tanizaki sunt cât se poate de ciudate: multe dintre ele beneficiază de introduceri de-a dreptul romanțioase și inocente, cu anotimpuri în care sufletul îți tresaltă de încântare, cu vârfuri de munte paradisiace, cu colțuri retrase și melancolice și sfârșesc cu torturi rafinate, cu prințese reîncarnate sau cu fiertură de fluturi și supă de covor de catifea. Și ce e și mai interesant e că aceste tranziții, de la debuturile delicate, tipic japoneze, spre o desfășurare a galeriilor grotești atât de neliniștitoare, nu sunt nici bruște și nici nelalocul lor, așa cum ar fi într-un film de groază cât se poate de stupid. Dimpotrivă, senzația pe care o ai la finalul lecturii fiecărei narațiuni e aceea de poveste bine spusă, în care elementele se încheagă pur și simplu (deloc întâmplător însă) în mod miraculos, chiar și atunci când vorbim de sensibilități delicate și imaginative conjugate fără probleme cu tendințe și orientări  dincolo de granița patologicului.

Protagoniștii din povestirile lui Tanizaki sunt aproape fără excepție atrași irezistibil, până la obsesie, de urmărirea unei plăceri aparte.  Copiii din prima narațiune savurează pe îndelete plăcerea jocurilor sado-masochiste, prin care cultivă de fapt apetitul pentru abandonul suprem și putere absolută.  Personajul principal din Secretul care la început doar cochetează cu ideea de a se îmbrăca în femeie și apoi își pune planul în aplicare, reîntâlnindu-și însă o cucerire mai veche, trăiește extazul fascinației față de mister, față de viețile secrete, față de pasiunile cu parfum de fărădelege. Bizarul filosof al filmului din Povestea domnului Aozuka, a cărui viață se centrează în jurul imaginii unei simple actrițe, este de fapt posedat de un voyeurism al perfecțiunii.  Grăsanii din Club Gourmet (poate cea mai senzuală dintre povestiri) trăiesc lăcomia la proporții astronomice, o lăcomie care le potențează însă imaginația fără margini (căci da, acești grăsani aflați în căutarea celor mai excentrice bucate pomenite vreodată, ajung să deguste în cele din urmă buze fripte la grătar, supă de cuib de rândunică, izvoare termale din ouă de porumbel etc). În fapt, aș putea spune că, în afară de personajele din povestirea Cei doi învățăcei (cea mai luminoasă și mai tipic japoneză dintre ele, singura care pare a fi disonantă cu toate celelalte narațiuni – pare a fi o reproiectare cu un alt deznodământ al mitului biblic al lui Adam și Eva), toți protagoniștii din celelalte povestiri suferă acut de un exces de sensibilitate dar și de imaginație (dacă putem vorbi de așa ceva)… un exces care îi împinge mereu să caute ceva nou care să le zdruncine simțurile. Subliniez verbul a zdruncina, căci pentru personajele lui Tanizaki plăcerile se trăiesc doar cu intensitate maximă, uneori chiar de-a dreptul dureroasă, niciodată cu jumătăți de măsură. Și poate tocmai acest fel de a-și trăi pasiunile, evocat în detaliu și cu o dibăcie greu de egalat, îl face la un moment dat pe cititor, cel care își poate învinge groaza și repulsia, să socotească experiențele protagoniștilor drept sminteli nevinovate, scuzabile tocmai prin cantitatea de plăcere  aproape mistica pe care pare să o producă protagoniștilor.

Ceea ce este de asemenea interesant este faptul că Tanizaki nu are nevoie de (prea mult) supranatural pentru a întregi o atmosferă profund bizară cu valențe întunecate (ca să nu mai spunem că, spre deosebire de scrierile care fac apel la fantastic –să-i amintim doar pe Poe sau Lovercraft, protagoniștii scriitorului japonez nu par să-și depene povestea întemeierii nebuniei lor). Autorul nipon se folosete in acest sens de resursa cea mai fertilă a bizarului, sondată din plin în secolul XX, anume psihicul uman, cu toate ascunzișurile sale obscure și toate descătușările sale curioase. Aceasta resursa este  valorificată deplin de Tanizaki, într-o scriitură  care poartă marca senzualității japoneze, în care aroma obsesiei te învăluie lent și cuceritor și ți se dezvăluie prin toate simțurile.  Așadar, dacă vreți să rămâneți cu adevărat surprinși de resursele imaginative ale japonezilor, citiți această colecție de șase povestiri greu de uitat.

Ii multumesc, din nou, Roxanei Carceag si va asteptam la o noua editie Schimb de Carti Brasov, la Ceainaria Ceai Et Caetera http://www.facebook.com/#!/ceaietc, pe 4.03.2012, incepand cu ora 19.

CLUB GOURMET – Jun’ichiro Tanizaki – Editura Nemira, 2007

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

One Comment

  • Rox 29/02/2012 at 11:05 am

    Multumesc, din nou, pentru mentiune!
    Si, din nou, ma bucur ca sugestia mea ti-a placut!
    Astept cu nerabdare urmatoarea intalnire!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *