Astazi ii spunem La Multi Ani lui Maurice Ravel de la a carui nastere se implinesc 137 de ani. Foarte controversat atat in perioada vietii sale cat si in zilele noastre , atragand la fel de multi critici ca si admiratori, compozitorul francez ramane o figura esentiala pentru muzica clasica a secolului XX.
Maurice Ravel s-a nascut pe 7 martie 1875 intr-un sat din Franta aflat la granita cu Spania, acolo unde majoritatea populatiei era de origine basca. Acest lucru avea sa-i influenteze creatia foarte mult , Manuel De Falla spunand despre Ravel ca este “mai spaniol decat noi spaniolii!”. Prima expunere spre muzica i-a fost facuta de mama sa care obisnuia sa-i cante balade spaniole inainte de culcare. Desi inca de mic a evidentiat un remarcabil talent pentru pian, primul recital sustinandu-l la 14 ani, Ravel era mult mai atras de orchestratie , fiind un mare admirator al lui Rimsky-Korsakov (poate cel mai bun orchestrator de muzica al tuturor timpurilor). In materie de muzica de pian francezul avea gusturi “ciudate” fiind atras mai degraba de minimalismul lui Satie si repetitismul lui Debussy decat de marii indragiti ai publicului precum Chopin sau Mozart. In 1890 , incurajat de parintii sai, se inscrie la Conservatorul din Paris unde , desi considerat extrem de talentat, nu are rezultatele academice pe care un talent precoce te-ai fi asteptat sa le aiba. Cu toate acestea Ravel nu era un boem , era foarte dedicat studiilor sale si muncea cu rigurozitate la fiecare nota a compozitiilor sale , caci in aceasta perioada incepe sa si compuna. Singura problema era ca metodele profesorilor sai nu erau pe gustul “bascului”care deja avea propriile idei in legatura cu directia pe care dorea sa o urmeze. Acest lucru a devenit evident si pentru cei de la Conservatorul Parizian care l-au exmatriculat in 1895. Ravel a continuat sa studieze muzica frecventand cafeneaua unde canta Erik Satie , unul din idolii tanarului compozitori, ale carui metode neortodoxe de compozitie il incantau teribil. Tinzand sa devina un mare orchestrator Ravel a studiat atent fiecare instrument posibil pentu a determina exact efectul pe care acesta il poate avea intr-o compozitie complexa. Natura lui obsesiva si perfectionista , ce avea sa fie accentuata mai tarziu de a sa boala, se poate observa din prima lucrare pe care acesta a compus-o , Habanera (o melodie de pian pentru patru maini ce mai tarziu avea sa fie incorporata in celebra Rapsodie Spaniola). Desi hulit de cei ce ar fi trebuit sa-i arate calea, Ravel a avut norocul sa-si gaseasca si sustinatori cat se poate de bine cotati , printre care Igor Stravisnky, Manuel de Falla si mai ales Claude Debussy. Prietenia dintre Debussy si Ravel avea sa fie foarte fructoasa pentru cel din urma acesta fiind inspirat de excentrismul batranului Claude. Legatura dintre cei doi a luminat calea catre primele capodopere raveliene: in aceasta perioada au fost compuse “Oglinzi” (o compozitie pentru pian solo) , Rapsodia Spaniola (o lucrare orchestrala considerata prima dintr-o serie de melodii dedicate Spaniei), Gaspard de la Nuit (o demonstratie excelenta de impresionism in muzica) si mai ales muzica pentru baletul Daphnis si Chloe , o orchestratiei opulenta care a aratat unei lumi intregi proportiile lui Maurice Ravel. Dupa o perioada petrecuta pe front in Primul Razboi Mondial Ravel se intoarce acasa pentru a-si inmormanta mama , de care era foarte atasat, dar si pe Claude Debussy. Dupa moartea lui Debussy criticii il numesc pe Ravel cel mai mare compozitor francez al tuturor timpurilor fapt care il impinge, in mod paradoxal, spre depresie accentuata. Salvarea avea sa vina , de aceasta data, de la unul din admiratorii sai de peste ocean care-l cheama in America pentru a sustine un turneu. Acest admirator este nimeni altul decat George Gershwin. Compozitorul american era indragostit de muzica lui Ravel , calatorind chiar pana in Paris in speranta de a-l intalni. Pentru ca avea nevoie de bani francezul accepta turneul; o miscare inteleapta caci toata populatia americana i-a cazut la picioare ovationandu-l cu fiecare concert. O anecdota extrem de interesanta s-a nascut din acest turneu nord american: se spune ca Gershwin l-a rugat pe Ravel sa ii permite sa studieze cu el iar Ravel i-a replicat “de ce vrei sa fii un Ravel de mana a doua cand poti fi un Gerhswin de prima mana”. A doua parte a anecdotei se leaga de momentul in care Ravel a aflat cat castiga Gershwin pentru fiecare concert spunand “poate tu ar trebui sa ma inveti pe mine”.
Perfectionismul de natura obsesiva al lui Ravel avea sa-si atinga splendidul apogeu odata cu intoarcerea la Paris sub forma unui cantec numit “Bolero”. Atat de celebrul este boleroul , scris initial ca muzica de balet, incat cei mai putini cunoscatori in muzica clasica cred ca el se numeste “Boleroul de Ravel” nestiind ca , fara sa vrea, includ si numele compozitorului in titulatura lucrarii; partea amuzanta e ca atunci cand sunt intrebati cine l-a compus dau din umeri. Pe cat de celebru si profitabil , aceasta lucrare de aproximativ un sfert de ora l-a imbogatit pe Ravel peste noapte, este Boleroul pe atat de controversat. Compozitia nu este altceva decat o bucata muzicala de 2-3 minute repetata la nesfarsit de instrumente diferite. Ravel insusi nu era prea incantat de el considerandu-l mai degraba un experiment unde “muzica lipseste cu desavarsire” si unde “voi incerca sa repet acelasi lucru de multe ori pe nivele orchestrale diferite fara sa am vre-o finalizare anume”. Critica principala adusa lui Ravel , aceea de superficialitate (fiind intrebat in zeflemea deseori cand se opresc sunetele si incepe muzica) a luat o amploare de nedescris odata cu premiera boleroului compozitorul obosind , la un moment dat, sa se tot apere.
In 1932 este implicat intr-un accident de taxi unde sufera o lovitura majora frontala la cap. Desi lovitura nu a fost considerata grava la momentul accidentului Ravel incepe sa dea semne de afazie nemaiputand sa compuna nimic pana la moartea sa cinci ani mai tarziu. Mereu absent si rupt de realitate isi pierde nu numai abilitatea de a pune pe hartie sunetele pe care le auzea in cap ci si capacitatea de a vorbi; totusi atunci cand o facea repeta anumite cuvinte la nesfarsit. Aceste simptome au dus la multe speculatii , cea mai cunoscuta fiind cea caruia Ravel fusese diagnosticat cu dementa in lobul frontal al creierului doar cativa ani inainte de accident. Teoria dementei poate explica si multe lucruri din punct de vedere muzical , obsesia repetitiei prezenta in Bolero si in Concertul de Pian pentru mana stanga in Do major. In 1937 este supus cu multa ezitare la o operatie pe creier mai mult experimentala care , din pacate, nu se dovedeste a fi o reusita iar Ravel trece in lumea celor drepti lasand in urma un volum impresionant de muzica si fantezie.
Personal am avut parte de doua experiente interesante legate de muzica lui Ravel. Prima oara s-a intamplat pe cand eram boboc la liceu iar profesoara noastra de engleza ne-a pus sa ascultam Boleroul la casetofon si sa scriem o compunere pe marginea muzicii , compunere pe care o pastrez cu mandrie pana-n ziua de azi. A doua experienta Raveliana a venit recent cu prilejul celei de-a treia editii a Clubului de Lectura de la Libraria St. O. Iosif. Cartea aleasa pentru discutie a fost Strada Sardinelor de John Steinbeck. Citind-o mi-am amintit de muzica “artificiala” si repetitiva a francezului , fiecare capitol parea sa fie un tablou secvential desprins parca din Gaspard de la Nuit sau Le Valse. Mare mi-a fost supriza si satisfactia in acelasi timp, la sfarsitul carti sa citesc ca personajul principal al romanului avea o pasiune pentru muzica lui Ravel , in special pentru “Pavana pentru o Printesa Moarta” (o lucrare de pian de o sensibilitate rar intalnita). Incercand sa schitez un portret al compozitorului mi-am amintit de aceste doua intamplari” si un zambet mi s-a ivit in coltul gurii cand am realizat ca amandoua m-au impins, pe rand, sa-l descopar apoi sa-l redescopar asa cum se cuvine pe marele Maurice Ravel.
Pana la sfarsitul lunii toate cd-urile continand muzica lui Ravel vor beneficia de o reducere de 10%, in cadrul campaniei “Aniversari Muzicale”.
