Se respinge

11/03/2012

Despre români se poate spune că reprezintă un popor care a dezvoltat o cultură a deziluziei: mereu aspirând la cele mai înalte standarde dar mereu alegându-se cu jumătăți și sferturi din mult dorita plăcintă a civilizației, unității, prosperității europene  sau poate chiar de-a dreptul cu altă plăcintă (specialitatea bucătăriilor balcanice).  Nu voi insista pe problema cauzelor acestor eșecuri sistematice de a atinge standarde seculare- știm deja că ele variază de la trecutul nostru zbuciumat și până la situația geopolitică aparte a țării, de la încremenirea în proiect și lipsa de voință a unor indivizi pervertiți de putere și până la trăsături ascunse în cine știe ce fibră națională obscură. Cert este că ne mișcăm, de mai bine de 150 de ani, într-o manieră oscilatorie, de la un ideal la o realitate pe care nu o putem ridica la nivelul propus. Nici chiar după 1989, când mulți credeau că epoca proiectelor utopice a luat sfârșit, România a intrat însă într-o nouă eră a mitologiilor ( aduse, desigur,  cu valul revoluției): dintre miturile cele mai răspândite am să remarc doar pe cel al democrației funcționale (țara este guvernată de oameni competenți și corecți, aleși meritocratic),  și pe cel al paradisului străinătății (oricine părăsește România, va trăi mult mai bine acolo unde ajunge). Iar dacă primul a primit repede lovituri concludente, încă din 1990, după mineriade și după alegerile care au înscăunat la putere un guvern dubios, al doilea mit a persistat în conștiința românilor mult mai mult timp  într-o formă intactă, cu atât mai durabil, cu cât se dovedea unicul colac de salvare, în contextul prăbușirii ideii reconstrucției naționale autentic democratice. Acest al doilea mit, al paradisului aflat dincolo de fosta Cortină de Fier,  a intrat și el la apă la fel de devreme și și-a dezvăluit resorturile fragile, mai ales acelui prim val de emigranți care a părăsit o Românie complet compromisă politic și moral, un val care s-a înscris într-o aventură existențială la care prea puțini probabil că s-au așteptat.

O asemenea aventură împărtășește, valorificând experiența biografică a autorului, romanul Se respinge. E vorba de experiența emigrantului roman in Suedia primei jumătăți a anilor 90. E o experiență care debutează ca un miraj: după ani de teroare și amenințări, gestul părăsirii României pare fantastic de facil pentru un jurnalist român deziluzionat încă după primele luni de la Revolutie, care trece frontiera fără sau auda foc de mitraliere și fără grăniceri care sa se mobilizeaze, ci pur si simplu… dormind in tren. Protagonistul care se îndreaptă spre țările scandinave, având aspirații profesionale pe măsura pregătirii sale și o speranța într-o lume mai bună,  trăiește doar liniștea de dinaintea furtunii… Suedia, o țară care nu mai cunoscuse valuri de imigranți din anii 50 și care, după 1989 fusese luată pe nepregătite de o mulțime de solicitanți ai unei vize de ședere, adoptă o politică foarte precaută față de toți noii sosiți – o abordare care se dovedește a fi însă o înscenare de proporții, un camuflaj pentru un joc de noroc practicat de funcționari.

Viața în Suedia a protagonistului romanului lui Radu Jorgensen se va reduce, încă de la început, la o perpetuă stare de procesare birocratică: zeci de interviuri, de documente, de motivări ale deciziei de a apela la administrația suedeză, zeci de legitimații întocmite în câteva zile, zeci de umilințe, toate menite mai degrabă să îi epuizeze pe imigranți (și să îi facă să se răzgândească de la a rămâne în Suedia), decât să convingă autoritățile – căci, așa cum se va dovedi, funcționarii suedezi decid într-o manieră cât se poate de arbitrară, aleatoriu statistică, cine poate sa rămâna și cine va fi nevoit să se întoarcă din drum. Transferat dintr-o tabără de refugiați în alta (prima se dovedește a fi chiar un fost vapor dezafectat), fără drept de muncă și dependent de un ajutor bănesc infim primit din partea guvernului suedez, protagonistul va da piept cu realitățile neașteptate ale capitalismului: de la comisioanele bancare usturatoare și până la prețul prohibitiv al cărților din librării sau chiar al unei halbe de bere într-un bar, de la obiceiurile sexuale ciudate (deși convenabile…) ale localnicelor și până la lipsa gratuității oricărui comportament (un redactor de  ziar, care ar fi avut posibilitatea să pregătească o colaborare cu jurnalistul român,  îl întreabă senin pe protagonist, la finalul unui interviu lung și epuizant: de ce te-aș ajuta?). Urmărind destinul acestui jurnalist printre străini, romanul dezvăluie condiția dureroasa și psihologia emigrantului: presați permanent să se adapteze, cei sositi din toate colțurile lumii adoptă diferite strategii de supraviețuire: unii abordează calea spectaculoasă și dramatică a tentativelor de sinucidere care să impresioneze presa, alții își păstrează sângele rece si isi insusesc o atitudine impertinentă în vreme ce cei mai mulți stau pur și simplu și așteaptă într-o stare de prizonierat (auto)impus.  În fapt, cu toții sunt prinși într-un soi de anticameră exasperantă, într-o crăpătură dintre două lumi: lumea din care au plecat și în care nu vor să se mai întoarcă și lumea care se află dincolo de actele cu ștampilele potrivite la care nu au acces. Cel mai șocant pentru protagonistul romanlui lui Jorgensen este probabil faptul că, deși este atât de departe de o Românie  defunctă (și de o Românie prezenta cu chip morbid care transpare din când în când în mesajele de acasă), experiențele la care îl supun autoritățile din Suedia (sau Autoritatea așa cum e numită în roman, sugerându-se caracterul ei comun, transfrontalier) sunt similare cu cele din statele totalitare, chiar dacă sunt întreținute prin mijloace mai subtile: este vorba de experiența incertitudinii, de starea perpetuă de așteptare, cu deznodământ neclar, este vorba de tirania birocratică, de imperiul funcționarilor orbi care rezistă oricărui seism (fie el politic sau mediatic), de o caracatiță invizibilă cu tentacule care se misca imprevizibil.

Romanul lui Jorgensen (scris imediat după 1993, adică imediat după consumarea experienței de emigrant a autorului), așa cum aminteam, spune povestea destrămării mitului paradisului străinătății și aduce în prim plan un protagonist pe cale de a fi deziluzionat. Rămâne de discutat dacă această deziluzie e rezultatul unei ignoranțe sau a unei naivități a personajului principal, în ceea ce privește așteptările față autoritățile suedeze (care își păstrează și ele o brumă de justificare, nu-i așa, în tentativa de a se apăra de valul imigranților). Dacă e vorba de naivitate însă, aș aprecia-o ca pe o naivitate cel putin  admirabilă (indiferent de prețul pe care îl cere, după cum veți vedea): o naivitate care îl încăpățânează pe protagonist să creadă în corectitudine, demnitate și umanitate, o naivitate care  conservă în cele din urmă  integritatea, un ideal care, în lumea celor plecati peste hotare, se dovedește poate mai greu de atins, chiar și decât mult visata ștampilă a aprobării de ședere într-un paradis iluzoriu.

SE RESPINGE –  Radu Jorgensen – Editura Cartea Romaneasca, 2011

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *