Omul fara chip

18/03/2012

Victoria lui Vladimir Putin la alegerile care tocmai s-au încheiat în Rusia probabil că a dezamăgit multe din statele democratice de pe glob și a generat un val de proteste ample,  mai ales în rândul locuitorilor din marile orașe ale Rusiei. Chiar dacă o parte a contracandidaților lui Putin au contestat rezultatul votului, e destul de probabil ca acesta să fie plauzibil și asta pentru că Putin s-a bucurat, după cum au remarcat unii analiștii internaționali, de o popularitate încă solidă pe întreg teritoriul Rusiei, mai ales în rândul electoratului din mediul rural și cu un nivel de educație scăzut (foarte sensibil încă la discursurile de sorginte naționalist-militaristă). Este așadar noul mandat al președintelui rus, în spiritul democrației pe care și Putin l-a invocat după alegerea sa? Poate, din punct de vedere statistic. Premisele care au pregătit însă obținerea acestui mandat, așa cum dezvăluie volumul jurnalistei Masha Gessen (volum apărut simultan, în mai multe țări, cu puțin timp înaintea organizării alegerilor în Rusia) sunt cel puțin suspecte și conduc la concluzii destul de sumbre în ceea ce privește viitorul fostului stat sovietic. Simulacrul democrației înscenat de autoritățile rusești nu mai este demult convingător, cel puțin pentru opinia publică internațională și chiar pentru mediile intelectuale rusești.

Bazându-se pe  variate surse de documentare, pornind de la interviuri, documente, biografii oficiale, anchete și experiențe proprii (autoarea este corespondentă de presă la Moscova), Masha Gesson reconstituie evoluția vieții politice din Rusia, de la începutul prăbușirii URSS și până la alegerile din 2011 din Rusia , căutând să explice un fapt cu adevărat curios: cum de o democrație cel puțin promițătoare, care coagulase o guvernare din care nu lipseau voci autentic liberale și intelectuali de prestigiu (pe lângă milionarii de sezon intrați în jocul politic) a ajuns să se degradeze, până la a deveni o dictatură mascată, dominată de servicii secrete, mafie și corporații? Explicația pentru această transformare, în descâlcirea paginilor de istorie recentă,  pare să se construiască în jurul unui personaj cheie: Vladimir Putin- un personaj cu o evoluție bizară, excepțională  (în fond, titlul în original al volumului lui Gessen este: The Unlikely Rise of Vladimir Putin – deci , e vorba de o ascensiune improbabilă) care a reușit să depășească orice așteptări. Cum a reușit un om mic, obișnuit, cenușiu, golit de personalitate și interes (așa cum îl descrie Gessen pe Putin) să ajungă unul din cei mai de temut lideri ai lumii?

Portretul de tinerețe al lui Putin pe care îl zugrăvește autoarea face și mai greu de anticipat evoluția ulterioară a acestui personaj controversat: născut într-o familie modestă, fără o aplecare strălucită spre studiu, având tendințe violente și dificultăți de comunicare, Putin și-a păstrat însă de mic o ambiție: aceea de a intra în rândurile KGB-ului. Îndeplinirea acestui vis se produce însă într-un context nefavorabil, în care serviciul secret rusesc era deja o mașinărie supradimensionată (deși foarte bine pregătită) de produs hârtii și informații care cu greu puteau fi procesate. Repartizat pe un post mărunt de spion în Germania de Est, cariera lui Putin pare să se încheie prematur odată cu prăbușirea blocului sovietic, moment în care viitorul președinte al Rusiei se întoarce la Sankt Petersburg, fără glorie și fără avere, pe un post modest la universitate. Șansa sa extraordinară este aceea de a-l întâlni pe fostul său profesor Boris Berezovsky Anatoli Sobceak, cel care îl recrutează pe Putin în echipa sa de la primăria din Sankt Petersburg. Fără să rupă concludent relațiile cu KGB-ul (care, deși urma să fie dezmembrat oficial la începutul anilor 90, păstra încă celule active), Putin se asociază cu reformiștii conservatori ai Rusiei (mulți dintre ei fiind foste cadre ale armatei) în jurul câtorva politicieni influenți. În tot acest timp Rusia va traversa  pagini de istorie tulbure: după o perioadă de instabilitate politică (care a culminat cu puciul din 1991), după reformele inițiate de președintele Elțân, țara intră într-o profundă criză economică și socială, astfel că, în 1999, în momentul în care Elțân era doar o fantomă a fostului politician popular, comuniștii se dovedeau a fi o amenințare reală pentru fragila democrație moscovită. Având prea puțini oameni de încredere în jur, Elțân este de acord să își lase moștenirea politică pe o mână fermă, reformistă și mai ales anticomunistă. Iată și cea de-a doua mare șansă din cariera lui Putin: nominalizarea sa ca succesor a lui Elțân. Nu e greu de înțeles cum într-un context amenințător, experiența, loialitatea instituțională, incoruptibilitatea și devotamentul pentru Rusia, adică principalele trăsături care îl recomandau pe Putin i-au sensibilizat rapid, pe fondul crizei, pe apropiații lui Elțân.

Prea puțini aveau însă să bănuiască faptul că acel om fără chip, aparent atât de lipsit de ambiții, un birocrat loial prin excelență, un candidat pentru președenție fabricat peste noapte (cu biografii făcute pe genunchi și publicate rapid, cu poziționări mediatice bine regizate) va deveni chiar groparul democrației rusești, după victorie. Căci proaspătul președinte Putin se va dovedi într-adevăr reformator – dar va iniția o serie de reforme care  ținteau, în cele din urmă spre o centralizare a autorității și spre îngustarea libertății politice și chiar a celei de exprimare, valorificând în aceste demersuri întreaga experiență dobândită în rândurile KGB-ului, fundamentându-si permanent demersurile pe amenințări (fictive sau chiar înscenate) asupra securității statului.  Analiza mandatelor prezidențiale ale lui Putin și felul în care acestea au transformat Rusia, prin mijloace la început subtile și ingenioase, apoi tot mai brutale și mai explicite, vă rămâne să o descoperiți în totalitate. Această analiză atinge desigur și momentele cheie ale atacului de la Beslan, criza ostaticilor din Moscova, scufundarea submarinului Kursk și mai recentele scandaluri generate de cazurile Politkovskaia, Hodorovski, Litvinenko (și nu numai) și desigur, succesiunea de formă executată de Dmtri Medvedev,  toate fiind legate, într-o formă sau alta de manevrele premeditate ale administrației Putin și de strategiile acesteia de întărire a puterii.

Până acum, așa cum evidențiază Masha Gessen, lui Putin nu i-a rezistat probabil nici un adversar. Fie că e vorba de jurnaliști, de foști politicieni, chiar de cei mai bogați oameni din Rusia, orice încercare de disidență a fost înăbușită în cele din urmă (chiar dacă spre oroarea opiniei publice internaționale). Succesul lui Putin nu se leagă însă de obsesia autoritarofilă cultivată în Rusia timp de sute de ani (și pe care chiar Putin o personifică magistral), ci este atribuibil unei strategii articulate pe practici care au multe in comun cu terorismul. Iată că falimentul totalitarismelor anticipat atât de optimist de Francis Fukuyama în anii 90 nu s-a adeverit… iar asta poate pentru că, în acord cu legile evoluției, cel puțin un profesionist al dictaturii a învățat să se adapteze și să creeze o specie periculoasă a acestei forme de guvernare: un om fără chip a produs o dictatură fără chip… o dictatură din umbră.

OMUL FARA CHIP – INCREDIBILA ASCENSIUNE A LUI PUTIN – Masha Gessen – Editura Pandora M, 2012

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

2 Comments

  • Sever Gulea 28/03/2012 at 7:13 pm

    Multumim pentru atentionare. Intr-adevar, este vorba de Anatoli Sobceak in acel context, imi cer scuze pentru confuzia creata.

  • Masha Gessek 28/03/2012 at 5:00 pm

    Berezovski – profesor al lui Putin ?? Poate Anatoli Sobceak. 🙂 Că nu stiti nu e o crima, dar macar cititi cu atentie cartile pe care le recomandati. Presupun ca macar in carte scrie corect. 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *