Chiar daca e weekend, ne-am trezit destul de devreme. Am avut un motiv bun: doar o dată pe an vem parte o bunăvestire culturală… urmează doua zile pline la Târgul Internaţional de Carte şi Muzică de la Braşov Business Park, acolo unde se desfasoara, aşa cum a sugerat Valentin Ajder, Directorul Editurii Eikon, de un adevărat recensământ cultural.

Primul eveniment al zilei, cât se poate de matinal,  a fost pregătit de EDITURA EIKON: Valentin Ajder i-a invitat pe toţi cei prezenţi la lansarea monografiei  CORNELIA ARDELEAN ARCHIUDEAN – COPILA DE SUB VII semnată de Menuţ Maximilian. Autorul a vorbit despre proiectul redactării acestui volum, care s-a întins pe mai bine de doi ani, pornind de la dorinţa de a pune în evidenţă cele mai reprezentative interprete din Transilvania. Iar Cornelia Archiudean, aşa cum a remarcat şi FLORIN VASILE ŞOMNEA este într-adevăr o artistă remarcabilă, deopotrivă o culegătoare şi o interpretă a folclorului autentic din zona de câmpie a Bistriţei Năsăud  . În opinia lui Florin Şomnea, monografia lansată dezvăluie aspecte mai puţin cunoscute din viaţa artistei şi este semnat de un autor tânăr care dovedeşte un interes promiţător pentru tradiţiile autohtone. CORNELIA ARDELEAN ARCHIUDEAN şi-a exprimat speranţa în vremurile în care românii vor fi mai preocupaţi de folclorul adevărat (adică de setea de adevăr), a mulţumit tuturor colaboratorilor şi familiei şi a cântat o priceasnă.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=0uKPptQUIT0[/youtube]

La ora 11, am adus în atenţia publicului un alt autor braşovean cunoscut, de data aceasta un filosof, un muzicolog, o instituţie intelectuală: profesorul ILIE DUMITRAŞCU, cel care şi-a lansat două volume: CULTURA ORIENTULUI ANTIC SUB SEMNUL GUSTULUI ESTETIC , respectiv ESEURI SCURTE: Introducerea a fost făcută de scriitorul DORU MUNTEANU, cel care a remarcat faptul că lucrările, deşi se adresează iniţiaţilor, prin tematică, prin limbaj ele sunt accesibile şi deschise oricărui pasionat de cultură. În volumele lansate, Ilie Dumitraşcu explorează valorificarea conceptelor de creaţie, sacru şi profan în muzică şi filosofie. La final, Doru Munteanu a apreciat că frazele lui Ilie Dumitraşcu sunt ca vinul vechi, de păstrat în colecţii rafinate. ILIE DUMITRAŞCU a mărturisit că a căutat să abordeze genul eseistic scurt,  încercând să dea o dimensiune aforistică lucrării sale.

A continuat apoi maratonul de lansări al EDITURII EIKON. Valentin Ajder a pregătit o lansare specială: – CIORAN-TRAGEDII PREVĂZUTE, semnată CORNEL TEULEA, un finalist al concursurilor naţionale de dramaturgie, un specialist în scrierile dramatice. Aşa cum l-a prezentat DORU MUNTEANU, tripticul dramatic al lui Teulea se dovedeşte unul din cele mai bune texte de teatru din ultimii ani, perfect jucabil, care valorifică şi pasiunea pentru istorie a autorului. Cel mai imaginativ moment din întreg volumul este desigur, întâlnirea imaginară dintre biciclistul Emil Cioran şi portarul Albert Camus, din piesa Întâlniri pe muchie de cuţit.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=BKX7N7do4C0[/youtube]

Profesorul MIRCEA MOŢ a remarcat faptul că, într-un context în care se scrie mult şi îndoielnic despre Emil Cioran, Cornel Teulea propune un teatru de semnificaţie şi vizibil în acelaşi timp, care provoacă imaginaţia chiar şi când nu e pus în scenă de un regizor. La final, Valentin Ajder şi Cornel Teulea au oferit o înscenare ad-hoc a uneia din piesele cuprinse în volum.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=U-GPVDBxEvc[/youtube]

Scena a fost preluată apoi de reprezentanţii BIBLIOTECII JUDEŢENE GEORGE BARIŢIU BRAŞOV care au lansat volumul CORESPONDENŢĂ – GEORGE MOROIOANU – ALEXANDRU VAIDA VOIEVOD 1895-1934 – îngrijit de RUXANDRA NAZARE şi DANIEL NAZARE, care valorifică un fond epistolar existent în colecţiile speciale ale bibliotecii. VALER RUS, de la Muzeul Casa Mureşenilor Braşov a caracterizat volumul drept unul antrenant care, prin intervalul istoric critic în care se desfăşoară, oferă o imagine de epocă inedită, mai ales din anii de la finalul Primului Război Mondial, moment în care Transilvania devenise aproape un stat autonom. Valer Rus a scos în evidenţă aspecte deosebite relevate de corespondenţa dintre cele două personalităţi: discuţiile legate de înfiinţarea unui sistem bancar cu capital românesc, măsurile de rezolvare a problemelor de corupţie etc. VALENTIN ORGA, din partea Editurii Argonaut, a vorbit despre surpriza plăcută a colaborării cu BJB şi despre abundenţa elementelor desfăşurate în volumul lansat, capabile să reconstituie spiritul unei epoci, pe de o parte, dar şi imaginea a doua personalităţi marcante, pe de altă parte. În cartea lansată, cititorii au ocazia să descopere o mulţime de elemente inedite din viaţa lui Vaida Voievod şi a lui Moroianu, să descopere eforturile asidue de influenţare a opiniei internaţionale în perioada asupririi Transilvaniei şi nu în ultimul rând să descopere o prietenie durabilă. RUXANDRA NAZARE a amintit că lectura volumului deschide orizontul cunoaşterii unei personalităţi uitate, în speţă George Moroioanu, un diplomat de excepţie, un talent şi o inteligenţă rară care poate oferi, în orice deceniu o lecţie utilă de militantism elegant.

A urmat lansarea unei debuntate braşovene tinere (poate cea mai tânără debutantă de la această ediţie a Târgului): volumul de poezii ALTFEL (Editura Pastel, 2011) semnat de MIRELA ALDEA. Profesorul Ion Popescu Topolog a justificat alegerea publicării acestui volum prin originilatitatea postsimbolistă şi prin vibraţia frumoasă şi sensibilă pe care o evidenţiază versurile Mirelei Aldea cea care reuşeşte să suprapună matur planurile poetice cu planurile sufleteşti.

La ora 13:15 am avut parte de un eveniment deosebit: lansarea revistei FUNDAȚIEI EURO ASIA, o publicație despre care profesorul ION POPESCU TOPOLOG a remarcat că beneficiază de cea mai importantă calitate a publicațiilor de gen: faptul că oriunde ai deschide-o găsești ceva de citit. Profesoara LUMINIȚA COCOȘ a făcut cunoscute cele mai promițătoare voci literare pe plan local, din acest an: Anca Sandu, Dana Stoianovici și Luiza Farcaș – toate cu creații publicate în numărul din acest an al revistei. De asemenea criticul literar VICTOR BIBICIOIU a subliniat faptul că publicarea acestei reviste vine ca o reacție la dispariția presei culturale brașovene combative. Evenimentul s-a încheiat printr-un moment muzical.

Am făcut un nou popas metaforic în  județul Bistrița Năsăud, la lansarea monografiei JUDEȚUL BISTRIȚA NĂSĂUD, apărut la Editura Academiei, coordonat de profesorii POMPEI COCEAN, OANA RAMONA IOVAN , CRISTIAN NICOLAE BOȚAN. Așa cum a sugerat FLORIN VASILE ȘOMLEA. județul Bistrița Năsăud, pe lângă zestrea folclorică minunată pe care am admirat-o deja (la lansarea volumului Cornelia Archiudean- Copila din Vii), oferă și unele din cele mai frumoase panorame din România care merită să fie cunoscute de toată lumea. De asemenea, așa cum au amintit atât profesorul de la Cluj, POMPEI COCEAN cât și FLORIN VASILE ȘOMLEA, județul Bistrița Năsăud s-a dovedit o autentică vatră pentru elitele intelectuale românești (statistic vorbind, acest județ prezintă una din cea mai mare densitate de academicieni).

A urcat apoi pe scenă, popularul profesor și critic literar ION POPESCU TOPOLOG, la lansarea romanului INELUL DE AUR(apărut la Editura Pastel), roman care abordează o temă cel puțin provocatoare: relația dintre George Enescu și Marta Cantacuzino. În mod atipic, cuvântul de deschidere a aparţinut chiar autorului care a declarat că se simte, pe scena Târgului, într-o familie spirituală compusă din foşti elevi ai Colegiului Naţional Andrei Şaguna Braşov, ajunşi la rândul lor scritori. Despre conţinutul romanului, profesorul Topolog nu a spus prea multe ci a invitat publicul la lectură, amintind doar că va volumul prezentat azi va fi lansat inclusiv la Casa Română din Paris. Profesoara CARMEN GHEORGHE a oferit un discurs spontan în care a subliniat reuşita autorului de a încuraja cititorul să descopere o lume populată cu prinţese şi palate (referinţă explicită la moştenirea lui Gheorghe Cantacuzino). Profesorul VIRGIL BORCAN a apreciat lucrarea drept perfectă stilistic şi captivantă, însă meritul ei cel mai mare este acela de a transforma o personalitate uitată poate de publicul obişnuit, într-un erou viu capabil să te facă să te îmdrăgosteşti de Enescu şi opera lui.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=3Be3qjIsodQ[/youtube]

De la literatură am trecut la dezvoltare spirituală şi FLORIN ZAMFIR, Directorul Editurii Mix a prezentat una din ultimele apariţii editoriale: ÎN CĂUTAREA MIRACULOSULUI – de OSHO. Despre Osho, vorbitorul a amintit că este un filosof indian foarte popular, înţeles din păcate intr-o maniera destul de deformata, judecat drept un lider al unui cult şi un apologet al sexului (deşi o singură lucrare a abordat această chestiune, din cele 400 ale sale). Despre ultima lucrare lansată, Florin Zamfir a sugerat că tratează pe larg despre kundalini, Nirvana şi atingerea graţiei, desigur tot ansamblul de elemente prezentat având drept miză asumarea lor la nivel empiric.

EDITURA EIKON a organizat încă o dublă lansare: volumele DESPRE PRIETENII ARTIŞTI ŞI ÎNFĂPTUIRILE LOR de PAVEL CHIHAIA, respectiv DESPRE CUM A FOST. DIALOG CU SORIN MIRCEA BOTTEZ. Al doilea volum, semnat de FLORIN VASILE ŞOMLEA poate fi considerat, în opinia autorului o carte biografică dar şi de istorie, în care cititorii pot căpăta o deschidere spre un personaj public complex, un fost PNL-ist cu verticalitate.

La ora 16, am primit lansat volumele TRANSCRIPTURI DIN CONSTIENT de Eliza Macadan, CARTEA ASTEPTARII de Igor Isac şi CASA MEMORIALA DĂNCUŞ de Ştefa Doru Dăncuş, în compania autorilor, alături de comentatorii ANDREI BODIU şi COSMINA CRISTESCU.

Următorul eveniment a fost pregătit de Editura Curtea Veche. DIANA FLORINA COSMIN şi-a lansat volumul POVŞTILE UNEI INIMI, proaspăt ajunsă în librării şi la Târg. Am avut onoarea (SEVER GULEA) să fiu gazda acestei lansări, să vorbesc despre femeia modernă şi vulnerabilităţile ei, despre dificultăţile construirii relaţiilor în epoca pe care o trăim şi despre talentul literar şi aplecarea analitică a autoarei. Cele 24 de povestiri eseu problematizează, într-o manieră tonică şi lucidă în acelaşi timp (amintind de abordările lui Pascal Bruckner şi Alain de Botton), provocările contemporane pe care le ridică interacţiunea dintre sexe.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=Isp8PM1HpNU[/youtube]

A luat cuvântul şi ilustratoarea volumului AGNES KESZEG care a împărtăşit experienţa de a lucra alături de Diana la acest proiect original. Autoarea a vorbit despre motivaţiile de a scrie o astfel de carte (o radiografie a unei evoluţii perspectivelor asupra dragostei) şi exersat în discursul ei ideea extinderii potenţialului de vulnerabilitate. Îi mulţumesc Dianei şi o felicit pentru curajul şi luciditatea abordării, mulţumesc şi Editurii Curtea Veche pentru privilegiul acordat de a prezenta acest volum consistent şi sensibil.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=Im1k9ghAbvM[/youtube]

A urmat apoi o după amiază muzicală. Profesoara PETRUŢA MĂNIUŢ COROIU şi-a lansat volumele CARTE DE CULTURĂ MUZICALĂ, respectiv GALERIA COMPZITORILOR FRANCEZI, publicate la Editura Universităţii Transilvania. Autoarea a dedicat aceste volume naşei ei, cea care i-a dat ideea de a le face disponibile celor intersesaţi, în ideea de a umple un gol existent pe piaţa de profil. Lansarea a căpătat o dimensiune muzicală, deoarece GRUPUL ANATOLY a oferit un microrecital.

Evenimentele au continuat în aceeaşi notă muzicală, cu două microrecitaluri, cu ocazia lansărilor CD-urilor produse de LIBRIS BRAŞOV. Este vorba de BELADIS şi cdul MĂRTUSIRRII, cel despre care profesoara Petruţa Măniuţ Coroiu a remarcat faptul că se dovedeşte o autentică oază de linişte într-o lume presată de tehnică şi o dinamică ameţitoare a cotidianului.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=ISsW8Xg1eIs&feature=youtu.be[/youtube]

Al doilea disc lansat a fost al unui folkist îndrăgit, pe care l-am putut admira şi la Festivalul Drumul Pâinii din Comuna Cristian (în duet cu Heidi Schmidt). Este vorba de GHEORGHE ANI care a adus frumuseţea PLOPILOR DIN SALVA aproape de vizitatorii Târgului.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=JCmNW0LHFIE[/youtube]

Mai avem puţin până la … magicele recitaluri de seară: TRANSILVANIA BRASS şi DALMA.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *