Superhero

04/04/2012

Nu mult după ce am citit romanul lui Ciprian Măceșaru, mi-am amintit  de acele discuții din copilărie, când, proaspăt servit cu puținele seriale (animate sau nu) din zorii televiziunii cu cablu din România, alături de amicii de pe stradă, începeam  o adevărată proiecție imaginară a tot felul de rivalități inventate între supereroii de pe ecran. Pe de o parte erau rivalitățile simple, între eroii totali, care aveau toate calitățile imaginabile: de la cele fizice (forță și rezistență),  la cele psihologice (telekinezie, capacitatea de a prevedea viitorul) și chiar la cele morale (altruismul și incoruptibilitatea). Înfruntarea dintre asemenea rivali era adesea fără sfârșit: mereu găseam un nou șiretlic prin care să salvăm eroul de la capcana întinsă de adversari (tocmai pentru că aveai atât de multe puteri la îndemână). Mai interesante erau înfruntările între eroii condiționați de o singură putere- aici chiar trebuia să-ți folosești imaginația – să poți exploata să zicem doar rezistența la gloanțe sau doar controlul minții pentru a ieși din orice situație catastrofală-  nu era totuși atât de ușor. Oricum, probabil că ar fi fost  mai ușor decât dacă am fi avut de a face cu așa zisul supererou al lui Ciprian Măceșaru.

În fapt, Paul Vasilescu, protagonistul romanului publicat de Editura Cartea Românească nu este nici măcar un supererou,  este mai degrabă un aspirant la acest statut, chiar dacă pornește de pe poziții, de ce să nu recunoaștem, cât se poate de dezavantajoase (de undeva din tabăra… antieroilor): fizic e cât se poate de banal (dacă nu chiar hilar pe alocuri) – blond, slab, nas coroiat, sprâncene groase (doar barba îi dă un aer mai intelectual, deși evident că nu-l transformă într-un Van Gogh). De asemenea, nici pe partea intelectual-profesională nu stă prea grozav: e doar un scriitor  mediocru   care lucrează la o editură, arborând un aer boem expirat, captiv într-o căsnicie nu tocmai suportabilă, alături de  o soție care câștigă mai mult decât el și care are mai multă direcție în viață decât va avea el vreodată. Are Paul măcar vreo superputere morală (așa, măcar un stoicism în înfruntarea acestui destin banal)? Nici vorbă, în fapt protagonistul lui Măceșaru nu dovedește nici măcar virtutea eroului lui Sam Savage, din Țipătul leneșului (cu care Paul Vasilescu împărtășește o parte din trăsături) , care pe cât de ratat era, pe atât de mult se străduia să își poarte această ratare sub camuflajul unei demnități arborată nu fără sacrificii. Pe lângă toate aceste handicapuri, Paul mai este și fricos – îi e frică de moarte, de îmbătrânire, de vinovăție și de banalitate. Singurul lucru care l-ar recomanda pe Paul pentru statutul de supererou este dorința, speranța fierbinte de a reuși. Din păcate  această din urmă trăsătură este mult prea comună pentru a-l scoate din mulțime. Până și tatăl lui Paul, un bețiv notoriu, un bătăuș agramat cu o gândire barbară pare să îl domine pe protagonist, într-un schimb de scrisori agresiv, în care părintele nu își poate ierta fiul pentru neinspirata decizie de a deveni scriitor.

Cu toate acestea, în buna tradiție bovarică, deși trăiește într-un București mizer (cu blocuri ca niște măsele stricate), deși e criticat mereu de nevastă (alături de care, ocazional își înmormântează trupul în feromoni și descătușări sexuale), deși romanul său este trecut cu vederea de critică și de public, Paul nu contenește să viseze: fie că stă pe o navetă de bere goală în balcon, fie că hoinărește prin capitală cu metroul, fie că e atacat de câini vagabonzi, fie că are un copil. La ce visează? Desigur, la o glorie nețărmuită, la popularitate, la succes feminin. Ce face pentru a atinge acest scop? Nimic… în afară de faptul că citește și colecționează cărți (în fond, poate cărțile ar fi capabile să te facă un supererou…). Având un asemenea portret, se pare că singurul lucru care îl poate transforma pe Paul în supererou este doar… întâmplarea. Și într-adevăr, Paul este pe cale să obțină măcar gloria literară, într-o manieră deloc onestă, fapt care îi va schimba viața. Dar dacă protagonistul nu are calitățile ca să ajungă un supererou, atunci poate el măcar să-și păstreze acest statut, venit pe nepusă masă sau rămâne ca vinovăția și sentimentul de impostură să-l supună în cele din urmă? Vă rămâne să descoperiți.

Ciprian Măceșaru scrie un roman de debut surprinzător în care, chiar dacă potențialul narativ al poveștii ar fi fost mult mai mare (romanul nu are în fond decât 150 de pagini), se intrevad cat se poate de limpede analiza succinta a unei obsesii, într-o lume suprapopulata de supereroi bovarici (cu față de antieroi neputinciosi) și mai ales  atât de puține posibilități de mântuire…

SUPERHERO – Ciprian Măceșaru – Editura Cartea Românească, 2012

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *