Ingerul albastru

12/04/2012

Poate că nu știați, așa cum nici eu nu am știut, până să întâlnesc volumul publicat de Editura Nemira, însă Thomas Mann a avut un frate, Heinrich, căruia nu i-au lipsit veleitățile de scriitor. Cel mai cunoscut roman al lui Heinrich Mann deși nu se întinde pe generații întregi, așa cum face  Casa Buddenbrock, complexa cronică de familie semnată de fratele Thomas, surprinde tot într-o cheie critică viața burgheziei germane de la începutul secolului XX. Poate că ar fi fost mai atractiv să compun această introducere făcând referire la filmul Îngerul albastru, cu Marlene Dietrich și Emil Jannings – în fond, atât coperta cât și titlul traducerii în românește a romanului lui Heinrich Mann transmit  posibilului cititor mesajul explicit că acea peliculă din epoca clasică a cinematografiei a avut la bază o carte.

Drept să spun, deși nu am văzut filmul ci doar câteva secvențe memorabile, mărturisesc că volumul lui Mann m-a dus cu gândul mai degrabă la o piesă de teatru semnată Marcel Pagnol, anume Topaze, înscenată și înregistrată de Teatrul Național Radiofonic, cu Radu Beligan în rolul principal (și pe care v-o și recomand cu căldură, cu această ocazie). Piesa lui Pagnol spune povestea lui Topaze, un profesor de institut francez, din perioada interbelică, o întrupare a cinstei și a moralității (atunci când directorul școlii îi cere să comită un act reprobabil, protagonistul nu pare nici măcar să conceapă de fapt ce anume i se cere) care rămâne însă sărac și chiar are de suferit de pe urma  purității sentimentelor sale și de pe urma integrității pe care o manifestă – totul se schimbă însă când Topaze  decide, forțat de împrejurări și păcălit de răuvoitori să intre în cârdășie cu un afacerist dubios. În mod ironic, pe măsură ce va renunța la toate crezurile sale anterioare și la toate lecțiile de conduită predate elevilor, Topaze va deveni un om bogat, respectat și temut, chiar și când cei din jur conștientizează fundamentul putred și înșelător pe care și-a clădit averea. Dacă Pagnol spunea povestea crudă a unui profesor bun care ajunge rău (acceptând pactul compromisurilor morale), Heinrich Mann spune, pe de altă parte, povestea unui profesor rău care ajunge și mai rău… un personaj atât de degradat încât nici dragostea nu pare să-l poată mântui.

De 25 de ani profesorul Raat predă cunoștințe delevilor dintr-un orășel german de la începutul secolului XX. În tot acest timp, tot ce a câștigat mai durabil și mai memorabil în conștiința comunității acest profesor nu este decât o… poreclă: Unrat (scârnăvie). Înăcrit de nefericiri personale (o căsnicie tristă și un fiu ușuratic care l-a făcut de râs), înăsprit de trecerea timpului, rutinat și tipicar, profesorul Raat pare să se afle într-un etern război cu proprii săi elevi, în fapt cu orice spirit virtuos, fie că acesta e îndrăzneț sau dimpotrivă, cât se poate de smerit. Autoproclamat într-o poziție de justițiar, privindu-se drept un ins superior care privește batjocoritor lumea bună (mult prea bogată și snoabă) dar și pe cea săracă (mult prea umilă și obtuză), protagonistul romanului lui Mann e însuflețit de un impuls despotic de a pedepsi și a umili.  Pentru profesorul Raat , elevii se împart în două categorii: cei prinși (adică cei incriminați pentru orice mizilic și care sunt imediat băgați la zdup) și cei cărora nu a putut să le-o dovedească (încă!). Ceea ce pare să anime viața personajului principal este chiar această dorință de a le dovedi elevilor cât sunt de corupți și cât de mult au greșit. În acest sens, bănuindu-i pe elevii Lohmann, Ertzum și Kieslack de o aventură imorală cu o cântăreață de la localul Îngerul albastru, profesorul Raat pătrunde într-o lume în care se simte la început nesigur. Căci deși nu este defel intimidat de prezența celor trei elevi îndărătnici, protagonistul pare să fie totuși tulburat de muza acestora. Rosa este o interpretă mediocră, o capricioasă nerăbdătoare și cochetă, cât se poate de zburdalnică.

În mod ironic, tocmai în ea va remarca profesorul Raat o perfecțiune artistică in nuce- protagonistul  pare să vadă dincolo de Rosa, cântăreața măruntă din local, ci mai degrabă pare să o zărească și să o admire pe artista Frolich, un talent veritabil și etern nedreptățit,  ca și al său de altfel. Desigur că Rosa va fi cât se poate de măgulită de atenția care i se acordă – pentru ea Raat este doar un copil cărunt și naiv, un apărător oportun și o eventuală sursă de venit. Ce șansă are un mariaj care pornește de la premise atât de asimetrice, cu o idolatrie fanatică și cu o comoditate compătimitoare? Mici desigur, mai ales când obsesiile vechi ale lui Raat pregătesc oricum falimentul iubirii ambigue și înșelătoare pe care o trăiește cu Rosa. Așadar, pregătiți-vă pentru un spectacol al degradării, lent și dureros, pentru o prăbușire exemplară a unui personaj rătăcit, a unui ins călduț cu ambiții prea mari, o prăbușire a unui soi de om al subteranei care se dovedește însă incapabil să își trăiască exilul în cămăruța sa umilă, în conștiința sa răzvrătită și care se ridică în cele din urmă, în văzul public,  la dimensiunile sale tragice fără îndoială: acelea ale unui om „sortit parcă de la natură să fie păgubaș.”

INGERUL ALBASTRU– Heinrich Mann- Editura Nemira, 2011

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *