Cronica pasarii-arc

18/04/2012

“Cand a sunat telefonul, fierbeam spaghete la bucatarie si fredonam Cotofana Hoata a lui Rossini, care tocmai se transmitea la radio. Consider ca aceasta se potriveste perfect cu prepararea spaghetelor.” Asa incepe una din cele mai captivante carti pe care le-am citit vreodata si care m-a lasat cu gura cascata de la prima la ultima pagina.

Recunosc ca nu am mai citit niciodata literatura asiatica si am ajuns la acest roman prin colegii mei Augusta Ciolan si Sever Gulea , calauzele mele in lumea cartilor. Imi este foarte greu sa ma hotarasc de unde sa incep in a vorbi despre aceasta carte greu de rezumat (dar foarte usor de experimentat). Sa incep cu pata albastra, cu prostituatele mintii sau cu fundul fantanii? Cred ca , totusi, cel mai bine ar fi sa incep cu inceputul –mai precis cu… motanul. Actiunea se petrece la inceputul anilor ’90 intr-o suburbie din Tokio unde familia Okada isi duce traiul linistit. In aceasta familie  insa, rolurile clasice de gen  par sa fie inversate. Barbatul , proaspat demisionat dintr-un cabinet de avocatura (oricum facea mai mult munca de jos), devine… gospodina casnica: sta acasa si duce la indeplinire misiunea curateniei , gateste si face cumparaturile. Femeia , carierista de succes la o revista de retete culinare, munceste de dimineata pana seara si aduce banii in casa. Amandoi par sa-si accepte aceste roluri: el e foarte fericit sa se ocupe de treburile casnice si sa o astepte pe ea sa vina de la servici cu o masa calda pe masa iar ea il incurajeaza sa stea acasa pana cand se va hotara ce vrea sa faca cu viata lui. Totul o ia razna , insa, atunci cand motanul familiei , Noboru Wataya (botezat dupa cumnatul personajului principal), dispare de acasa. In acel moment, protagonistul, Toru Okada ,  porneste  prin cartier, in cautarea animalului disparut, hoinarind printre casele de suburbie si lasandu-si mintea si imaginatia sa zboare. In cautarea sa intalneste tot felul de personaje care de care mai ciudate , de la o adolescenta obsedata de moarte si cruzime pana la un locotenent veteran de razboi excesiv de politicos. Nimic spectaculos la prima vedere… asta pana  cand sotia , Kumiko Okada, fuge si ea de acasa – din acel moment vigilenta celui care lectureaza cartea trebuie sa fie de mare rafinament. Un Toru Okada disperat porneste o campanie de recuperare a consoartei prin tot orasul Tokio devenind din in ce mai nesigur si mai paranoic: isi schimba numele in Domnul Pasare Arc (dupa pasarea din gradina lui pe care nu a vazut-o niciodata dar care scoate un tril precum rasucitul arcelor de ceas) si se hotaraste sa reflecteze neintrerupt pe fundul unei fantani secate dar foarte adanci. Pe parcursul romanului personajul va cobora de mai multe ori pe fundul fantanii unde va petrece zile intregi si unde va primi tot felul de mesaje si semne divine care-l vor ajuta sa dezvaluie misterul disparitiei sotiei sale.  Lumea lui Toru Okada de dupa fuga sotiei pare desprinsa dintr-un roman de Kafka , intamplarile ciudate invadeaza prim planul naratiunii si-l imping pe cititor sa-si foloseasca imaginatia pana la limita vulgarului si a obsesiei. In visele personajului patrund tot felul de femei care se culca cu acesta iar apoi apar in carne si oase la usa lui pentru a capata banii pentru partida de amor imaginara,  cumnatul sau Noboru Wataya (un intelectual venerat in Japonia) se dovedeste a fi pangarit (dar nu la modul fizic) multor femei cauzandu-le suicidul iar pentru a pune capac la toate acestea Domnul Pasare Arc reuseste , intr-una din vizitele sale regulate in fantana, sa treaca de zid si sa ajunga intr-o lume bizara in care el joaca rolul unui soi de Joseph K si in care toata lumea fredoneaza Cotofana Hota!! Daca v-am captat atentia va invit sa cititi cartea si sa trageti propriile concluzii in legatura cu toate misterele pe care ea le pune in farfuria cititorului.

Doua lucruri m-au impresionat teribil la “Cronica Pasarii Arc”: unul este ca intotdeauna din situatii absolut banale se ajunge la un deznodamant fascinant si cu totul neasteptat iar al doilea este ca aproape fiecare pagina contine cate o referinta muzicala. Fiind un pasionat al muzicii am gustat pe deplin micile trimiteri la muzica clasica , rock sau jazz pe care autorul le face cat se poate de subtil presupunand oarecm , ca daca ai pus mana pe cartea lui trebuie sa fii cat de cat rodat in ceea ce priveste auditiile. Iar daca referintele de muzica usoara sunt destul  de  accesibile ,  (amintesc aici doar aparitia originala a lui Eddie Van Halen sau cantecele ascultate de diverse personaje la casetofon), cele de muzica clasica solicita pana si cel mai ascuns cotlon de cultura muzicala pe care cititorul il are. Murakami este un meloman sofisticat: veti remarca acest lucru din  trimiterile (tipicare?) la uvertura din “Cotofoana Hoata” inainte ca viorile sa atinga punctul culminant sau la al doilea staccato din sonata nr.1 in sol minor al lui Bach (si exemplele ametitoare pot continua). Ca “Cronica Pasarii Arc’ este o carte muzicala poate depista orice iubitor al muzicii, doar citind cuprinsul acesteia; romanul este impartit in trei parti: Cotofana Hoata (opera lui Rossini), Pasarea Profet (o alta denumire pentru sonata de pian op.82/7 a lui Schumann) si Barbatul care Prinde Pasari (un personaj din opera “Flautul Fermecat” a lui Mozart). Insa toate aceste insertii muzicale , aparent excentrice, fac ca deliciul cartii sa fie deplin si dau masura talentului lui Murakami atata timp cat  ele nu sunt introduse intamplator (nu sunt doar produse de plasat) ci sunt asociate cu cele mai neasteptate actiuni ale personajelor. Astfel uvertura Cotofenei Hoate , laitmotivul muzical al cartii, care creste in intensitate pe masura ce se apropie de final este asociat cu spaghetele ce fierb din ce in ce mai tare , zgomotele pe care Toru Okada le face atunci cand , aflat in lumea de vis de dincolo de zidul fantanii, bate la o usa in speranta de a-si gasi nevasta sunt asemanate cu gongul de la inceputul Simfoniei Lumii Noi de Dvorak care prevesteste nebunia ce urmeaza sa fie declansata de trompete si, nu in ultimul rand, sincopele din partida de sex virtuala dintre Okada si o prostituata a mintii aduc cu opririle si pornirile bruste de violoncel din Serenada in Fa Major pentru Cvartet de Coarde a lui Haydn. Personal tocmai aceste asocieri au fost cel mai puternic motiv sa intorc pagina; sa aflu ce surpriza muzicala mi-a mai pregatit Murakami. Fiind familiar cu operele prezentate auzeam deja notele si acordurile in cap si fiecare pagina reprezenta cate o partitura indragita descoperita intr-un context inedit. Astfel am fost purtat din romantism pana-n muzica pop a anilor ’80 si din preclasicism pana-n decadenta rockului din anii ’70. Sa ai ca parteneri de drum in desfasurarea unui roman psihologic pe Bach, Eddie Van Halen si Michael Jackson, trebuie sa recunoastem,  este ceva cu adevarat special . Mare mi-a fost tristetea cand cartea a fost gata si inchizind-o mi-am dat seama ca asemenea festin muzical si literar (ordinea nu este intamplatoare) nu mi se va mai oferi prea curand.

Recent am intreprins o excursie la Cetatea Neamt in curtea careia se afla o fantana imensa in diametru si foarte foarte adanca. Privind in haul fantanii m-am gandit la Murakami si la faptul ca poate acolo jos in intuneric zace un Toru Okada ingandurat si distrus de propria-i paranoia. Te poti intreba: tu cum ai fi reactionat daca necazurile acestui personaj ti se intamplau tie , daca temerile si fascinatiile lui iti puneau stapanire pe corp si minte? Brusc mi-a sunat telefonul si am revenit la normalitate asa cum si Toru Okada a fost intrerupt din visare tot de un telefon – unul cu mult mai fascinant decat crunta realitate.

CRONICA PASARII-ARC– Haruki Murakami- Editura Polirom, 2004

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

4 Comments

  • Jiji 24/03/2013 at 10:18 am

    Foarte buna recenzia. Chiar eram curios sa aflu parerea altpr persoane care au citi cartea.
    Dar, cartea are si scene de cruzime, cum ar fi jupuirea unui om de viu folosita ca metoda de tortura, iar faza cu prostituatele mintii care cereau bani nu e reala.

  • Horia Nilescu 25/10/2012 at 9:30 pm

    @diana

    Multumim pentru apreciere. Nu, cartea nu contine nici un fel de cruzime nici fata de animale nici fata de oameni. Ba mai mult intriga povestii este construita in jurul unei pisici unanim iubite de ambii membrii ai familiei. Atat personajul principal cat si sotia sa sunt indragostiti de acea pisica si de animale in general; chiar si prima lor intalnire are loc la un acvariu. Dar nu vreau sa va dezvalui prea multe. Am fi onorati daca dupa lectura acestei carti ne-ati impartasi cateva impresii despre aceasta.

  • Horia Nilescu 25/10/2012 at 9:14 pm

    @aven

    I think no one really knows the significance of the Wind up Bird. I think it’s up to every reader and his or her personal experience to decide. The coincidence you are talking about is very weird indeed

  • diana 25/10/2012 at 3:16 pm

    Foarte interesanta recenzia. Imi place mult Murakami, am si citit aproape tot ce s-a tradus la noi. Am o intrebare:cartea contine scene de cruzime? Poate pare nefireasca intrebarea mea, dar singura carte pe care n-am dus-o la bun sfirsit de Murakami este Kefka pe malul marii unde scena cu pisicile m-a indepartat definitiv. Este ceva asemanator si in Cronica?
    Multumesc:)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *