Originea lumii

25/04/2012

Probabil că vă este familiar numele lui Gustave Coubert, pictorul francez din secolul XIX, cel care a a reușit, prin lucrarea Originea Lumii să sfideze tabuurile vremurilor sale prin portretizarea, fără niciun ascunziș a nudului feminin  în toată splendoarea sa. Un manifest pentru timpurile sale, tabloul lui Coubert a fost și un omagiu subtil adus fertilității și feminității, privite însă în dimensiunea lor generică, atâta timp cât reprezentarea coubertiana se concentrează pe  organele genitale și pelvisul feminin în vreme ce   jumătatea superioară a modelului este acoperită. Iată că tocmai această reprezentare a devenit  sursa de inspirație pentru o intrigă cu aparent iz detectivist. Însă nu avem de a face cu un thriller istoric, a la Dan Brown (poate că ar fi fost destul de amuzant, și nelipsit de talc in acelasi timp,  să ne imaginăm ce simboluri ascunse ar fi putut ascunde nudul lui Coubert), ci mai degrabă cu o poveste despre patima geloziei, desfășurată în capitala Frantei secolului XX.

Povestea este relatată retrospectiv, în mare parte de Patricio Illanes  un medic chilian ajuns la o vârstă respectabilă, un fost simpatizant al ideilor comuniste (doar trăiește la Paris…), căsătorit cu o femeie mult mai tânără decât el care ajunge să se îndoiască de fidelitatea soției, imediat după moartea unui prieten apropiat. Felipe Diaz este ceea ce Patricio numește  candidatul cel mai improbabil la depresie, un jurnalist și intelectual strălucit care, deși trecut de 50 de ani, continuă să-și întrețină neobosit pasiunile pentru băutură și femei (deși uneori se trezește nevoit să aleagă între femei și sticle și, din păcate, nu prea rezistă tentației licoroase). Dovedind o capacitate de seducție lipsită de orice scrupul, ducând o viață dezordonată și, cu toate acestea părând să sfideze orice predicție medicală sumbră, Felipe îi povestește lui Patricio aventurile sale încâlcite și dilemele viciilor pe care le trăiește. Ceea ce e greu de înghițit pentru Patricio este faptul că însăși Silvia, soția sa, pare să-l simpatizeze pe bătrânul donjuan capricios. În mod surprinzător însă, lucrurile par să ia o turnură nefastă pentru Illanes, abia după moartea lui Felipe și după întâlnirea lui Patricio cu tabloul lui Coubert. Cum așa? Cercetând locuința amicului decedat (Felipe pare să aibă motivele lui de a se sinucide), Patricio va descoperi intr-un sertar de-al lui Felipe două lucruri tulburătoare care vor aprinde o obsesie fără margini: pe de o parte o fotografie de buletin a Silviei și, pe de altă parte o imitație (tot fotografică) a tabloului Originea Lumii… doar că în această imitație, mesajul nu pare să mai fie unul artistic, omagial, generic, ci mai degrabă sfidător, personal și pervers, atâta timp cât protagonistul bănuiește că modelul pentru acea fotografie a fost chiar soția lui. După aceste descoperiri, Patricio nu va mai avea liniște și va căuta cu orice preț să-și confirme bănuiala de a fi fost încornorat. Protagonistul va duce o investigație de proporții hilare: de la modestele și politicoasele întrebări adresate apropiaților, Patricio va ajunge să chestioneze, tot mai dezlănțuit chelnerii din restaurante, amici de-ai lui Felipe,  prostituate și chiar tabloul lui Coubert pentru a afla adevărul. Iar totul evoluează paradoxal: Patricio devine tot mai convins de ceea ce cercetează cu cât primește mai multe răspunsuri  reținute și descurajatoare pentru ipoteza sa. De unde toată această motivație intensă de a-si intari convingerile? Să fie vorba de o deformare profesională: așa cum singur observă protagonistul, medicii ajung adesea să devină pisălogi și să se simtă chiar deranjați atunci când evoluția unui pacient nu se supune propriei lor predicții? Să fie vorba de vreun vestigiu al simpatiilor comuniste, vreo tendință cu baze ideologice, de a rămâne veșnic vigilent, de a suspiciona permament chiar și pe cei mai apropiați? Să fie vorba pur și simplu de o gelozie nestăpânită? Verdictul, după cum veți vedea, nu este ușor de pronunțat, mai ales că, în tot acest timp, al desfășurării obsesiei lui Patricio, soția lui, Silvia, va părea să rămână cât se poate de indulgentă și de binevoitoare. Acunde ea un secret? Este îndreptățit Illanes în bănuielile sale? Vă rămâne să descoperiți.

Romanul este relatat pe trei voci: una neutră, a unui narator anonim, una a lui Patricio și una a Silviei. Această desfacere a perspectivelor, acest multiplu acces la desfășurarea evenimentelor oferă o imagine și mai sugestivă a felului în care patima protagonistului îl face  să se desprindă tot mai mult de realitate și să naufragieze într-o lume a certitudinilor imaginare. Pentru protagonist, tabloul lui Coubert sau mai degrabă imitația sa, pare într-adevăr să surprindă caracterul originar… dar nu al lumii per se, ci mai degrabă al universului obsesiei. Am să mai amintesc doar că deasupra fiecărui capitol al romanului planează, ca un avertisment, înțelepciunea anticilor (citate din Seneca și Ovidiu deschid fiecare moment al povestirii). Fragmentul din una din scrisorile adresate de Seneca lui Lucillus surprinde concis boala protagonistului: “Sunt mai numeroase, Lucillus. lucrurile care ne sperie decât lucrurile care ne lovesc și suferim mai mult pentru ceea ce ne imaginăm decât pentru ce ni se întâmplă cu adevărat”.

ORIGINEA LUMII – Jorge Edwards – Editura Art, 2012

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *