Timpul dezarticulat

30/04/2012

Nu citisem niciun roman de Philip K. Dick până acum, auzisem doar că era un scriitor prolific de romane SF, cu o reputație și o influență probate în timp, cu o  lista impresionantă de lucrări. Dat fiind faptul că Editura Nemira s-a hotărât să îi reediteze o parte din romanele publicate în anii anteriori, în cadrul celei mai cunoscute colecții de literatură SF din România (Nautilus), într-o formă grafică respectabilă, am luat decizia în cele din urmă să parcurg, pe deplin ignorant, un roman cu un titlu cât se poate de provocator: Timpul dezarticulat. Sincer, pornind doar de la premisa că citesc o carte SF, având în mâini o lucrare a unui scriitor considerat clasic al genului, mă așteptam să fiu imersat în cele mai imaginative realități alternative, să fiu condus, încă de la primele pagini în universuri hipertehnologizate, în colțuri îndepărtate ale spațiului, printre rase complet nefamiliare. În loc de toate acestea, am fost întâmpinat încă de la primele pagini, de câteva existențe aparent atât de obișnuite, proiectate undeva în mijlocul anilor 50.

Vic și Margo Nielsen locuiesc într-un orășel din America și duc o viață cât se poate de familiară oricăruia dintre noi: dimineața merg la slujbă iar după amiaza și seara au grijă de casă, de cei doi copii și se relaxează în compania vecinilor și a discuțiilor amicale. Împreună cu familia Nielsen locuiește și fratele lui Margo, Ragle Gumm, un personaj despre care ai fi tentat repede să-l categorisești, după standardele vremii de atunci (sau după cele ale vremurilor noastre), drept un candidat destul de tipic la titlul de ratat: la 46 de ani, fără copii, fără nevastă, fără o slujbă stabilă, Ragle pare să trăiască dintr-o ocupație cel puțin bizară, dacă nu chiar absurdă: participă, de ani de zile, la un concurs ciudat al unui ziar cunoscut. Concursul de intitulează: Unde e omulețul verde și presupune ca participanții să ghicească, pe baza unor indicii cvasiinutile, într-un careu cu un număr mare de pătrățele locul în care va apărea… omulețul verde a doua zi. În mod bizar, Ragle, folosind o serie de tehnici concepute de el, reușește să câștige aproape de fiecare dată întrecerea, această reușită reprezentând și singura lui sursă de venit, de altfel. Când se ajunge totuși și la dimensiunea SF a romanului? În fond, un antierou destul de tipic și un divertisment de gazetă nu par a fi totuși suficiente pentru a închega o atmosferă specifică literaturii de gen. Fără să fie preocupați în mod deosebit de știință și filosofie, atât Ragle cât și Vic ajung să se confrunte însă, în cele mai banale momente ale existenței lor (mersul la toaletă sau statul la coada de bilete) cu mici incidente care îi împing să chestioneze însuși raportul pe care il au cu realitatea. În vreme ce Vic este tot mai surprins de modalitatea schematică în care par să acționeze oamenii în momente imprevizibile (de exemplu dupa ce sparge o punga în magazin), Ragle ajunge să trăiască ceea ce par a fi o serie de halucinații elaborate în care, cel mai adesea el pare să fie martorul dispariției inexplicabile a obiectelor din jurul său și pare să fie hăituit, într-un viitor nu foarte îndepărtat (anii 90) de autorități necunoscute, în cele mai ciudate locuri. Trezindu-se după asemenea halucinații, Ragle oscilează între chestionarea integrității sale mentale și posibilitatea de a trăi, efectiv, salturi într-un soi de spărturi ale realității. Pe măsură ce va trece timpul, pe măsură ce va realiza că deciziile sale (chiar și tentativa de a fugi de acasă) nu au niciun impact în viața sa de zi cu zi (de fiecare dată cam tot ce face sfârșește prin experiența unei halucinații, care îl aduce înapoi la punctul de plecare) Ragle va fi înclinat să suspicioneze existența unei conspirații îndreptate împotriva sa. Pe cât de fantastică și poate chiar megaloman-paranoică pare această suspiciune, Ragle pare să aibă câteva argumente măcar plauzibile (senzația de artificialitate a vieții cotidiene, camioanele care îl supraveghează oriunde s-ar duce, transmisiunile radio fără sens pe care le interceptează etc) pentru această ipoteză. Este protagonistul nebun sau textura realității are pe undeva ferestre transparente spre universuri paralele? Vă rămâne desigur să descoperiți – veți avea parte de o lectură alertă care nu va oferi piste de înțelegere până aproape de ultimele pagini

Regăsind sursele de inspirație (cartea a fost scrisă în anii 50) ale peliculelor celebre Truman Show sau The Matrix, după ce am parcurs romanul lui Philip K. Dick, m-am lămurit că am de a face cu acel gen de literatură SF situat în perimetrul strugațkian: dens în aparențe înșelătoare, în care întrebările ridicate par să strivească, sub greutatea lor, pretenția unor răspunsuri pe deplin lămuritoare și definitive.

TIMPUL DEZARTICULAT – Philip K.Dick – Editura Nemira, 2012

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *