Omul invizibil

07/05/2012

Eram prin 2001, când am văzut filmul lui Paul Verhoeven, HOLLOW MAN, o peliculă cu adevărat impresionantă la vremea ei, măcar pentru efectele speciale spectaculoase (scena transformării – din vizibil în invizibil a maimuței de laborator și, mai apoi, a doctorului Sebastian Caine rămâne și pentru standardele de astăzi cât se poate de memorabilă).În acei ani, eram încă un cititor pasionat al lui Jules Verne iar filme precum Hollow Man sau Frankenstein mi-au deschis orizontul spre operele celorlalți părinți ai SF-ului,. Din păcate, nu mi-a fost dat să găsesc și cărțile lor la vremea respectivă. Am ajuns să citesc romanul lui Mary Shelley, mult mai târziu, când m-am considerat norocos să găsesc varianta în românește în colecția Editurii Polirom, la un preț de numai 5 lei. Chiar dacă povestea îmi era destul de cunoscută (în fond, numărul mare de ecranizări și de referințe din cultura populară nu te puteau lăsa ignorant, chiar și dacă te-ai fi străduit să rămâi astfel), lectura mi-a prilejuit o surpriză destul de mare: în cartea lui Shelley am descoperit, contrar așteptărilor un monstru care părea cel puțin la fel de uman și de chinuit ca și creatorul său. Dezvăluirea perspectivei creaturii doctorului Frankenstein  și creionarea condiției sale, cu nevoi autonome și cu frustrări adânci, te făcea să regândești fundamental felul în care merita să atribui calificativul de monstru personajelor. Dată fiind această experiență cu romanul Frankenstein și cu ecranizările sale, mă gândeam că voi trăi o surpriză similară, când voi fi apucat să citesc OMUL INVIZIBIL, de Herbert Wells, ale cărui idei au stat și la baza filmului Hollow Man de care vorbeam. Dar dacă, citind cartea lui Shelley am descoperit, contrar imaginii pe care o aveam anterior, un monstru tragic, o figură chinuită care îți stârnea mila, citind cartea lui Wells (pe care am găsit-o, cu bucurie, tot din întâmplare la Editura Prut Internațional) am avut parte de o răsturnare de perspectivă în sens invers.

În filmul lui Verhoeven, doctorul Sebastian Caine era un cercetător bine intenționat și ambițios care lucra alături de echipa sa pentru atingerea unei descoperiri epocale pentru umanitate. De abia după ce reușea să devină invizibil, după ce experimentul căpătase o turnură nefastă, Sebastian Caine devenea un criminal psihopat, fapt care îi dădea o dimensiune tragică eroului (omul de știință căzut victimă propriului experiment cvasieșuat).

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=Q_DjBSO6y-4&feature=related[/youtube]

Griffin, protagonistul din Omul Invizibil,  nici măcar nu mai ipostaziază imaginea unui erou decăzut, el pare să fie lipsit de speranță încă dinaintea descoperirii sale epocale: cercetările sale sunt animate de motive cât se poate de vanitoase iar valorificarea descoperirii secretului invizibilității se face tot în scopuri personale și nu tocmai onorabile. Iată cum privește lucrurile personajul: însușirea de a fi invizibil e bună numai în două împrejurări. E foarte folositaore dacă vrei să fugi de cineva, e la fel de folositoare când vrei să te apropii de cineva. Prin urmare, e extrem de utilă când vrei să ucizi. Pentru Griffin așadar, descoperirea sa merită folosită exclusiv în scopuri personale egoiste: instaurarea unei teori fără margini într-o fantezie a obținerii controlului absolut asupra oamenilor. Romanul lui Wells relatează povestea protagonistului, de la felul în care a ajuns să intre în posesia rețetei de invizibilitate – iar aici Wells își exploatează imaginația de părinte al SF-ului – și până la evenimentele care i-au potențat condiția de fugar perpetuu și i-au amplificat dorințele de răzbunare împotriva tuturor. Ceea ce este de-a dreptul sinistru este faptul că romanul autorului englez e populat aproape în exclusivitate de oameni care nu se pot abține de la a comite tot ce e mai reprobabil, într-un lanț al slăbiciunilor fără final: aproape fiecare personaj al narațiunii acționează cât se poate de păgubitor pentru cei din jur: de la manifestarea curiozității și insistențelor dincolo de limita suportabilității și până la lăcomie, furt, trădare și crimă.

Într-un fel, cartea lui Wells mi s-a părut o reinterpretare pesimistă a cunoscutului mit platonician prezentat în dialogul Republica (mitul lui Gyges – un cioban inocent găsește un inel capabil să-l facă invizibil, moment în care decide să îl înlăture de pe tron chiar pe împărat – ideea fiind aceea că oamenii se comportă moral doar atunci când sunt constrânși prin lege și convenții să o facă – în lipsa acestor constrângeri sau atunci când ele pot fi ocolite fără teamă de pedeapsă, oamenii sunt capabili de orice pentru atingerea unor scopuri personale): în romanul autorului englez, oamenii dovedesc că acționează imoral chiar și atunci când trăiesc dominați de constrângeri… iar când acestea sunt eliminate (sau transformate, veți vedea că starea de invizibilitate ridică la rândul ei o serie de probleme), triumful nebuniei pare sa fie asigurat.

OMUL INVIZIBIL – Herbert George Wells – Editura Prut International, 2005

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *