Festivalul Primavara Poetilor – editia a 8a

09/05/2012

Suntem în luna mai și peisajul care ne înconjoară este cât se poate de minunat – natura ne încântă toate simțurile cu explozia de culoare, arome și vitalitate. Fără îndoială că ne aflăm în perioada în care, poate mai mult decât în alte dăți, suntem predispuși la încântare estetică. Poate de aceea este tocmai potrivit să completăm această delectare a simțurilor și cu o delectare spirituală, printr-un festival de poezie.

Aflat la ediția a 8-a în România, FESTIVALUL PRIMĂVARA POEȚILOR (Le Printemps de Poetes), organizat de Linda Maria Baros, Horia Gârbea, Uniunea Scriitorilor din România, Muzeul Național al Literaturii Române propune nu mai puțin de șapte zile dense în evenimente (în perioada 7.05-13.05), cu dezbateri, maratonuri, ateliere de creație, lansări și câte alte manifestări, desfășurate simultan în toată țara, prin care poezia va poposi, pe toate canalele și în toate formele în spații conveționale sau neconvenționale. Timp de sapte zile, vor avea loc in intreaga tara zeci de lecturi, mese rotunde si dezbateri, lansari de carte si de reviste, spectacole de muzica si poezie, expozitii. Douazeci de proiecte culturale vor reuni diferite evenimente care se adreseaza tinerilor cititori din licee, scoli generale si universitati (Cuvinte despre poezia de astazi, Ateliere literare 2012, concursuri literare) sau publicului larg (Maraton poetic, Biblioteca poetilor si Astazi, poezie! – lecturi in spatii publice, biblioteci, cluburi, ceainarii si cafenele, Poezie pe mai multe voci, Poezie vizuala, carti postale cu poeme scrise de autori contemporani români sau straini care vor fi oferite gratuit celor prezenti la lecturile sustinute in timpul festivalului etc.). Vor avea loc, totodata, mai multe manifestari poetice in cadrul programului Lumea dinauntru, lumea din afara, destinat persoanelor care se gasesc in spitale, orfelinate sau in case de batrâni, precum si in penitenciare.

Brașovul participă și el la această inițiativă de amploare, in intervalul 10.05.11.05 2012,  prin implicarea USR Filiala Brașov (Presedinte -Doru Munteanu), a Bibliotecii Județene GEORGE BARITIU Brașov (Director – Daniel Nazare), a Scolii Generale nr 11 ST O IOSIF Brasov (Director – Tudorita Albu) și desigur, a Librăriei Șt.O.Iosif Brașov (Director General -Ana Onita).

Iata si programul evenimentelor:

PROGRAM:
JOI, 10 MAI 2012
ORA 13.00, Libraria “St. O. Iosif”

Revista Murala “Aisberg”
Prezintă: Adrian Lesenciuc

Centenar “I. L. Caragiale – poezia in opera sa”
Prezintă: prof. dr. Tudorita Albu
Moment poetic sustinut de elevii Scolii Generale nr. 11 “St. O. Iosif” Brasov

Lansare carte “Omariada” de Dumitru Nicodim
Prezinta: Doru Munteanu si Adrian Lesenciuc

ORA 15.00, Mansarda Casei Baiulescu Brasov
Primavara poetica polona
Lectura publica din opera poetei Wislawa Szymborska
Parteneri: Asociatia “Colors” din Brasov

VINERI, 11 MAI 201
ORA 13.00, Libraria “St. O. Iosif”
Lansare volum de poezii “De la verde in jos” de Bogdan Niga, Editura Pastel
Prezinta: A. I. Brumaru si prof. Stelian Raducanu

ORA 18.30, Libraria “St. O. Iosif”
“Repere culturale europene – Marin Sorescu – Jacques Prevert
Cortina muzicala: Maria Tanase, Edith Piaf”
Moment poetic cu actorul George Custura

Va asteptam!

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *