La Multi Ani Richard Wagner!

22/05/2012

Ce muzica e asta colonele Kilgore?”

Wagner! Ii sperie de moarte pe galbejiti! La naiba, uneori ma sperie si pe mine!”

Impatimitii de film au recunoscut probabil celebrul schimb de replici din capodopera lui Francis Ford Coppola “Apocalipsa acum”. In acea faimoasa scena nebunul colonel Kilgore (interpretat magistral de Robert Duvall) punea muzica lui Richard Wagner (mai precis “Cavalcada Valkiriilor”) la megafonul din elicopterul sau pentru a-i speria si a-i scoate din adaposturi pe vietnamezi. Odata iesiti acestia erau rasi de pe fata pamantului de mitralierele si bombele americane. Faimoasa uvertura continua sa cante pe toata durata sangeroasei scene de razboi. La prima vedere, aceasta asociere dintre razboi si muzica wagneriana a parut sa fie una cat se poate de inspirata, lucrarile compozitorului german fiind foarte dense, agresive si inspaimantatoare…precum razboiul. Totusi , la un moment dat, viziunea lui Coppola si adevarata viziune a lui Wagner se despart muzica marelui german fiind apreciata de melomani si pentru valentele ei inaltatoare deosebite , cu adevarat grandioase.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=Gz3Cc7wlfkI[/youtube]

Am facut aceasta introducere cinematografica pentru ca astazi se implinesc 199 de ani de la nasterea lui Richard Wagner , un compozitor genial dar extrem de orgolios si capricios care si-a dedicat intreaga sa viata agitata artelor. Spun artelor pentru ca el nu a fost doar compozitor ci si dramaturg, teoretician al artelor germane si chiar filosof de un radicalism evident. In domeniul muzical , caci pana la urma datorita muzicii e memorat de posteritate, Wagner a scris cu predilectie opere fiind considerat unul dintre cei mai mari compozitori de gen din lume. Desi pentru marea masa Giuseppe Verdi este considerat “parintele operei” multi critici de specialitate il plaseaza pe Wagner pe prima pozitie datorita faptului ca a fost singurul compozitor care si-a scris singur libretele si si-a facut propria regie de scena. Mare admirator al maestrilor italieni Wagner le-a urmat exemplul, dedicandu-si talentul aproape exclusiv lumii de opera , compunand foarte putin in afara genului (o singura simfonie si foarte putina muzica de camera).

Richard Wilhelm Wagner s-a nascut pe data de 22 mai 1813 la Leipzig intr-o familie de actori. Familia Wagner locuia in cartierul evreiesc al orasului desi nu erau evrei. Acest lucru avea sa-l influenteze profund pe compozitor dar si pe cei ce i-au urmat filosofiile de viata la ani buni dupa moartea sa. A studiat compozitia in orasul sau natal dar si la Dresda , fara sa dovedeasca aptitudini de geniu , asa cum se intampla cu majoritatea compozitorilor mari. Pana la varsta de 20 de ani Richard Wagner putea fi considerat un ins destul de obisnuit. Avea talente clare in domeniul muzical insa nu excela. Ca orice compozitor aspirant a inceput cu muzica de camera. Lucrarile lui de acest gen au fost , si sunt in continuare, considerate mediocre iar prima si singura sa simfonie (compusa la 19 ani) a trecut neobservata. Totul avea sa se schimbe insa cand tanarul Wagner asista la prima sa opera, “Norma” lui Bellini. Aceasta experienta avea sa-l marcheze pe german care s-a declarat indragostit de acest gen de muzica clasica. Wagner avea sa admita mai tarziu ca-l idolatrizeaza pe Bellini , un aspect notabil avand in vedere ca germanul obisnuia sa-i desfiinteze pe aproape toti compozitorii , cu exceptia lui Mozart a carui muzica a iubit-o nespus. Inspirat de opera lui Bellini, Wagner compune prima sa opera la varsta de 23 de ani , intitulata “Zanele”. Aceasta este urmata de inca cateva lucrari destul de apreciate pana la marea lovitura – “Olandezul Zburator” , lucrare bazata pe viziunea satirica a lui Heinrich Heine asupra celebrei legende. Opera are un succes rasunator inca de la premiera. In tara sa natala Wagner devine celebru atribuindu-se apelative magulitoare precum “geniu”, “mantuitor” etc. Acest lucru se datora si faptului ca operele sale erau insufletite de un puternic sentiment patriotic cu care connationalii sai rezonau puternic. Atuul pe care Wagner il avea asupra criticilor din afara Germaniei era ca operle sale reprezentau intr-o proportie zdrobitor de mare munca si sudoarea sa. Daca majoritatea compozitorilor de opera – cei dinaintea sa si cei ce au venit dupa el, se multumeau doar sa scrie muzica Richard Wagner isi scria singur libretele si se ocupa de absolut tot ce tine de productie (regie artistica, costume, decoruri, lumini etc). Din acest motiv multi critici de opera il considera pe Richard Wagner ca fiind cel mai mare compozitor al genului. Totusi acest statut nu este unul batut in cuie din cauza faptului ca pe cat de complexe sunt lucarile lui Wagner, pe atat de greoaie si dense se dovedesc –chiar si azi o buna parte din publicul amator de opera fuge din calea lor poate tocmai datorita gravitatii marcate – daca e sa ne raportam strict la preferintele auditoriului “batalia” dintre Verdi si Wagner este castigata clar de italian. Dupa acest moment a urmat magistralul “Tanhauser” , opera ce contine celebrul pasaj “Sosirea oaspetilor la palatul Wartburg”. Se spune ca in momentele in care dirija aceasta opera, de fiecare data cand ajungea la celebrul pasaj pe chipul neinduplecatului german se iveau lacrimi. Revolutia de la Dresda din 1848 il forteaza pe Wagner in exil , acesta fiind simpatizant al miscarii socialiste ce dorea unificarii Germaniei. In exil scrie opera “Lohengrin” , ce contine celebrul cantec al miresei redenumit de lumea hollywoodiana drept “Here Comes the Bride”, care are succes abia dupa ce este promovata intens de Franz Liszt , non-germanii gasind opera mult prea complicata. Prietenia lui Wagner cu Liszt avea sa aiba rezultate neasteptate , germanul casatorindu-se cu fiica maghiarului. Din pacate , pe plan muzical, “Lohengrin” ramane singura realizare notabila a lui Wagner din cei 12 ani de exil. Aceasta perioada saraca din punct de vedere muzical a fost compensata insa de activitatile acestuia pe plan publicistic. In Austria Wagner il cunoaste pe Friedrich Nietzche de care ramane profund impresionat. Nietzsche era un mare admirator al operei lui Wagner si a pledat mult timp pentru noua forma de muzica pe care acesta o adusese in fata lumii, gasind-o ilustrativa pentru noua conceptie filosofica pe care Nietzsche o inaugura. Totusi spre finalul vietii amandurora celebrul filosof avea sa-l desfiinteze pe muzician in lucrarea sa “Cazul Wagner” unde il va numi pe subiectul cartii sale “periculos” , “extrem” si tranformat dintr-un “sensibil artist” intr-un “badaran arogant”. Tot in aceasta perioada Wagner il cunoaste si pe Arthur Schopenhauer , de asemenea un admirator al sau. Scrierile celor doi filosofi l-au facut pe Wagner sa adere la ideile nationaliste pangermanice , considerandu-se pontiful unui cult artistic , inradacinat in cultura germana, inspirata din vechile legende nordice, cu personaje eroice, care se misca intr-o lumea supranaturala. In acelasi timp, Wagner publica o sumedenie de lucrari pe aceste teme, lucrari de teorie si sinteza pe marginea culturii germane. In aceste lucrari Wagner se autodeclara Dumnezeul muzicii si pleda pentru faptul ca el reprezinta pentru germani ceea ce Zeii Olimpului au reprezentat pentru greci.

Dupa ani de pribegie Wagner se intoarce in tara sa natala in 1852 plin de intelepciune si experiente de tot felul. Revenit in locurile de origine, Wagner incepe o munca titanica ce avea sa-i definitiveze locul printre mai marii muzicii. E vorba de munca la tetralogia “Inelul Nibelungilor” , munca ce avea sa dureze 26 de ani. Cele patru opere ce compun aceasta serie impresionanta sunt inspirate din vechile legende germanice si au impreuna putin peste 16 ore de muzica, interpretarea lor necesitand peste 100 de muzicanti si 34 de personaje. Prima dintre aceasta “Aurul Rinului” este si cea mai cunoscuta. Ea a fost urmata de “Valkiria” (ce contine celebra Cavalcada a Valkiriilor de care aminteam mai devreme), controversata “Siegfried” si “Amurgul Zeilor”. Intre aceste patru capitole ale mitologiei germane Wagner isi mai gaseste timp si pentru o alta nestemata pe nume “Tristan si Isolda” , considerata de multi drept inceputul operei moderne. Acest volum de munca aproape neomeneasca il caracterizeaza pe Richard Wagner si toate controversele din jurul lui cat si criticile la adresa comportamentului sau trebuie sa se opreasca atunci cand muzica celor patru opere incepe sa rasune. Este o muzica frumoasa, impresionanta si extrem de emotionanta. Sensibilitatea intepretarii este una nemaintalnita iar ideile noi pe care aceste patru opere le propun lumii muzicale sunt cel putin de luat in seama. Drama muzicala wagneriana se opune divertismentului operei traditionale , promovate de “mascaricii” Rossini si Donizetti, bazandu-se pe o actiune sacra , alegorie a dramei interioare, printr-o unitate indisolubila cu textul scris de acelasi om care a compus si muzica. Principala inovatie pe care Wagner o introduce este “melodia infinita” , procedeu simbolic de sugerare si evocare a unor teme ce fac sa para ca muzica va dura la nesfarsit. Acest procedeu a fost foarte apreciat la acea vreme toti compozitori incercand sa copieze acest stil. Atat de popular ajunsese Wagner in acea perioada , datorita procedeelor sale muzicale, incat , undeva in Franta, Claude Debussy se apuca de muzica doar ca sa nu mai auda de numele germanului la tot pasul.

In ultima perioada a vietii sale excentricitatea lui Wagner avea sa capete reliefuri si mai proeminente. Astfel ca Wagner cumpara un conac la Bayreuth (un orasel aflat in inima Germaniei si foarte aproape de masivul muntos “Fichtelgebirge” , unde se presupune ca au trait majoritatea personajelor mitice din legendel nordice) unde inaugureaza “Festivalul de Opera Richard Wagner” – atentie Wagner era inca in viata! Tot aici va compune ultima sa opera “Parsifal” , considerata o bijuterie de la premiera si pana in zilele noastre. Fugit in Venetia , pentru a scapa de taxele si impozitele impuse pe conacul sau, megalomanul Wagner se stinge din viata la varsta de 70 de ani lasand in urma un repertoriu bogat de capodopere operatice.

Din pacate posteritatea imediata a lui Richard Wagner a fost una cat se poate de nefasta. Cultul nazist in frunte cu Adolf Hitler au preluat muzica acestuia indentificandu-l drept un mesager artistic oportun al ideilor naziste. Motivele nazistilor de a-l simpatiza pe Wagner au avut un anume temei, deoarece , in timpul exilului sau, Wagner a scris o lucrare extrem de controversata intitulata “Iudaismul in Muzica”. In aceasta lucrare , ramasa nepublicata pana in vremea lui Hitler, Wagner promova idei antisemite evidente, probabil inradacinate inca din timpul copilariei din cartierul evreiesc. Nazistii au mers insa mult prea departe cand au folosit muzica lui Wagner ca mijloc de propaganda- Wagner nu si-a propus niciodata promovarea antisemitismului in muzica- ba chiar, el a avut chiar apreceri la adresa compozitorilor evrei (de ex Mendelssohn). Arta lui Wagner era asadar lipsita de implicatii politice. Dupa ce a fost confiscat de nazisti si dupa apusul totalitarismelor in Europa, Wagner a redevenit ceea ce a fost in timpul vietii sale si ceea ce trebuie sa fie in sufletul oricarui iubitor de muzica clasica: un artist incontestabil confirmat de operele sale nemuritoare.

Pana la sfarsitul lunii toate discurile continand muzica lui Wagner vor beneficia de 10% reducere in cadrul campaniei “Aniversari Muzicale”.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *