Andreea Raducan – o sportiva memorabila!

26/05/2012

Poate că ne-am obișnuit  să ne bucurăm de performanțele tradiționale pe care sportivii români le ating în cele mai înalte competiții internaționale. Oficialitățile și presa se preocupă să marcheze aceste reușite prin tot felul de inițiative și manifestări. Respectul pe care îl cultivăm față de sportivii români nu trebuie să se bazeze însă doar pe performanțele  care ni se aduc la cunoștință și care sunt premiate la ceremonii, ci trebuie să capete un substrat mult mai solid, bazat pe cunoașterea devotamentului și a sacrificiilor pe care acești oameni minunați le-au făcut pentru a ajunge pe podium. Acest acces, la culisele pregătirii performanței se realizează mai ales atunci când sportivii decid să-i facă părtași pe conaționalii lor la călătoria spre vârful reușitei, prin volume autobiografice. Am avut parte de un asemenea moment privilegiat în această după amiază.

Sâmbătă, 26.05.2012, la Librăria Șt.O.Iosif Brașov am lansat volumul REVERSUL MEDALIEI (ediția a 2-a, Editura Wiseman, 2012), autobiografia sportivei ANDREEI RĂDUCAN, în prezența autoarei și a unui public numeros.


Evenimentul a fost deschis de VIRGIL ONIȚĂ, Directorul Asociației Libris Cultural Brașov, cel care a făcut o introducere rapidă și a lansat publicului adevărate invitații la admirație față de protagonista evenimentului.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=5ijtpYpb99M[/youtube]

ANDREEA RĂDUCAN, o prezență radiantă, tonică, optimistă și naturală, a mărturisit cu modestie că nu este o scriitoare, dar că s-a gândit să pregătească acest volum după ce s-a întâlnit de mai multe ori cu oameni care și-au exprimat curiozitatea în ceea ce privește drumul spre performanță al unui sportiv (în fond, pentru spectatorul obișnuit toate gimnastele par la fel: contorsioniste și acrobate profesioniste naturale, fără să realizeze adesea, aspirațiile și preferințele individuale ale acestora sau proporția muncii investite pentru a atinge grația și siguranța). Deopotrivă o biografie personală și profesională, acest volum  vorbește despre motivația de a alege gimnastica, despre sacrificiile impuse de profesie, dar și despre colegele Andreei Raducan și despre întâmplările din cantonamente. Nu lipsesc, de asemenea, detalii despre momentul de glorie și de înfrângere de la Sidney și despre revanșa binemeritată de la Ghent. Această a doua ediție a autobiografiei semnata Andreea Răducan beneficiază de o prefață din partea mentorilor și prietenilor autoarei, Octavian Bellu și Mariana Bitang și urmează să fie tradusă și în limba engleză.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=VKIDcNUqGIE[/youtube]

A urmat apoi discursul lui MIHAI COVALIU, un alt sportiv premiat cunoscut și îndrăgit de publicul român, cel care a susținut-o pe Andreea Răducan în momentele dificile de după retragerea medaliei de la Sidney. Mihai Covaliu a evocat amintiri din acea perioadă în care sportivii români au dovedit că sunt o mare familie, prin felul în care au fost alături unii de ceilalți. Despre cartea gimnastei române, Mihai Covaliu a apreciat-o pentru că vorbește despre beneficiile sportului, despre prietenie, sănătate și armonie. La final, campionul la scrimă a felicitat-o pe autoare.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=Csaa4–3-Tg[/youtube]

Nu au lipsit nici surprizele din cadrul evenimentului: echipa FC BRAȘOV a dăruit Andreei Răducan un tricou inscripționat cu numele gimnastei, în semn de apreciere.

Andreea Răducan a vorbit  și despre provocările prezente pentru lumea sportului românesc și despre necesitatea de a le susține în continuare pe atletele generației actuale. De asemenea, vorbitoarea a făcut referire și la nevoia de promovare a cărților, de bucuria de a ajunge aproape de oameni în cadrul turneului de popularizare a volumului său autobiografic, mărturisind că s-a simțit minunat în spațiul generos și primitor al Librăriei Șt.O.Iosif Brașov.

Evenimentul a fost încheiat de VIRGIL ONIȚĂ, cel care a făcut anunțul în premieră, al fEstivalului de Carte și Muzică ce se va desfășura în luna iulie la Brașov, în Piața Sfatului, pe o autentică Alee a Cărților.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=5_qBFJzlR00[/youtube]

A urmat desigur, o lungă și așteptată sesiune de autografe.

Mulțumim tuturor celor care au participat la lansare și mulțumim ANDREEI RĂDUCAN pentru faptul că își continuă, prin alte forme la fel de convingătoare, misiunea profesională de cultivare a respectului pentru sportul românesc.

Volumul REVERSUL MEDALIEI este disponibil și pe www.libris.ro.

Lectură plăcută!

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *