Iubirea de sine ne apropie de ceilalti

01/06/2012

Nu ar fi foarte deplasat să spunem că românii au cultivat o artă a disprețului de sine, atât ca popor, cât și ca indivizi. Puși în fața unor provocări istorice sau personale (prea) ambițioase, într-un fel sau altul, am găsit feluri ingenioase în care să eșuăm sau să ne identificăm eșecul, să rămânem resemnați într-o nefericire nelipsită de un aer martiric. Poate că nici nu e de mirare că astăzi, când suntem împinși ca de obicei să ne sincronizăm cu standardele europene, trăim adesea cu senzația că orice am face, nu merităm să atingem anumite performanțe, că suntem fundamental deficienți. O asemenea impresie ne poate stăpâni până la urmă în orice proiect am întreprinde, chiar și în relațiile cu cei din jur, până acolo unde ajungem să devenim captivi ai unor stări depresive sau anxioase. Fericirea proprie ține însă de o decizie personală si are ca premisa fundamentala iubirea de sine.  O iubire care nu are valente pur narcisice, asa cum am aflat in aceasta dupa amiaza.

JOI, 31.05.2012, la LIBRARIA ST O IOSIF BRASOV am lansat volumul IUBIREA CARE VINDECĂ (Editura Money for Help, 2012), de GIGI GHINEA, în prezența autoarei și a publicului care s-a dovedit provocat de titlul cărții, încă dinaintea începerii evenimentului.


VIRGIL ONIȚĂ, președintele Asociației Libris Cultural Brașov a urat bun venit invitatei și a lăsat-o pe aceasta să spună câteva cuvinte despre criticul Luigi Bambulea, cel care a analizat și primul volum semnat de Gigi Ghinea.

LUIGI BAMBULEA, un tânăr specialist cu studii de teologie, litere și mai nou, istoria artei, a vorbit în primul rând despre frumusețea Brașovului, despre goticul cuceritor pe care l-a remaracat vizitând orașul de la poalele Tâmpei. Despre ultima carte a lui Gigi Ghinea, vorbitorul a observat faptul că ea se dovedește o prelungire firească a demersului inițiat de autoare în primul ei volum, acela al depășirii nefericirii. Și în cartea oferită astăzi publicului brașovean, Gigi Ghinea optează să rămână  tot în perimetrul cheie al vindecării – e vorba de vindecarea unei boli de care mulți dintre noi nu suntem străini, anume  o suferință spirituală cu surse nenumărate. Dintre acestea, una din cele mai importante rezervoare ale nefericirii este frica  – de la durabila și atotprezenta frică față de moarte și până la frica de eșec sau frica de a fi judecat de ceilalți. Acceptarea celei mai convingătoare certitudini- a perisabilității noastre reprezintă una din cheile esențiale spre aflarea liniștii și a autenticității. Pe lângă acest lucru, așa cum dezvăluie volumul lui Gigi Ghinea, ne rămâne pe de o parte să ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce suntem și ceea ce facem – adică să ne purtăm povara maturității cu demnitate și curaj și, pe de altă parte să căutăm să ne acceptăm și să ne iubim.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=ASy-7fNbJVY[/youtube]

Numai iubindu-ne pe noi înșine, vom putea să îi iubim și pe ceilalți, căci, așa cum atunci când ne autodisprețuim, ni se întâmplă să ne proiectăm furia asupra celorlalți și să ne adâncim nefericirea. Asumarea responsabilității, așa cum a comentat și Luigi Bambulea, înseamnă să refuzăm ura de sine -iar acest refuz echivalează până la urmă cu premisa unui nou tip de viață , cu o căutare de sine la finalul căreia s-ar putea să ne uimim chiar pe noi înșine. Îndemnul esențial al lui Gigi Ghinea, în opinia lui Luigi Bambulea (care a și citit fragmente din carte) este acela ca prin iubire de sine să ajungem să ne dăruim, să ne dedicăm celorlalți.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=rzUUnRx3od8[/youtube]

A vorbit apoi GIGI GHINEA care a clarificat, încă de la început, faptul că volumul pe care l-a scris nu invită la adorație narcisică goală. Dimpotrivă, în opinia vorbitoarei, iubirea își găsește sensul doar dacă e împărtășită. În opinia vorbitoarei oamenii se complică adesea prea mult și caută cu prea multă asiduitate răspunsuri și rezolvări pentru propria nefericire în afara lor. Această căutare în afară pare însă să ne înstrăineze și, în cele din urmă să ne provoace o mulțime de frici iar aceste frici (cultivate conștient sau inconștient) ajung să ne transforme în proprii noștri dușmani. Cei care sunt furioși, intoleranți, care se ceartă des cu semenii lor sunt de fapt oameni care nu se cunosc îndeajuns, oameni care se disprețuiesc pe sine și care proiectează emoțiile lor negative asupra celorlalți (strategie de apărare examinată îndeaproape, de altfel, si de psihanaliză).

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=WDSYOYNrwvA[/youtube]

La rândul ei, autoarea a mărutirisit că a experimentat ce înseamnă să te urăști și să te disprețuiești, să te simți deficient și să intri în conflict cu ceilalți (conflict din care nu ai decât de pierdut- e ca și cum ai bea un pahar cu otravă și ai aștepta să moară cel din fața ta).  Tocmai aceste experiențe au făcut-o însă să-și dorească și mai mult să fie bună, să pornească într-o călătorie a cunoașterii de sine la finalul căreia s-a simțit profund uimită și eliberată, atâta timp cât a descoperit faptul că ceea ce îi apropie și îi aseamănă pe oameni este mai durabil și mai solid decât ceea ce îi desparte. De aceea, Gigi Ghinea a urat tuturor celor prezenți să se iubească pe sine ca să îi poată iubi și pe ceilalți.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=JbPcPtmtjVw[/youtube]

Finalul evenimentului a fost unul interactiv – autoarea a invitat publicul să ia cuvântul și a intrat într-un dialog despre sinceritate, despre experiența scriitoricească și despre viitorul generațiilor tinere contemporane. A urmat, desigur, și o sesiune de autografe.

Mulțumim lui Gigi Ghinea pentru că a ales Librăria Șt.O.Iosif pentru a-și împărtăși experiențele (auto)terapeutice și mulțumim publicului pentru interesul acordat, un interes care credem că a fost răsplătit cu o pledoarie convingătoare pentru iubire.

Volumul IUBIREA CARE VINDECĂ este disponibil și pe www.libris.ro

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *