La Multi Ani Robert Schumann!

08/06/2012

Desi norii nu mai contenesc in a se duela pe cerul de deasupra tarii noastre noi stim ca zilele toride de vara nu sunt departe. In asteptarea inevitabilei sosiri a acestor zile este de bun augur sa ne amintim ca astazi se implinesc 202 ani de la nasterea unuia din cei mai reprezentativi pioni ai romantismului: Robert Schumann. Introspectiv si adesea capricios Robert Schumann si a sa muzica au fost intelesi de putini contemporani insa o mare parte din muzica sa este considerata acum indrazneata in originalitatea armoniei, ritmului si formei.

Robert Alexander Schuman s-a nascut pe 8 iunie 1810 in orasul german Zwickau sub titulatura de mezinul familiei. Tatal sau era editor si frecventa cercurile culturale ale orasului. El a fost cel care l-a indreptat pe mezinul familiei catre domeniul cultural. Schumann nu a fost pasionat doar de muzica , era un avid iubitor de literatura devorand clasicii greci si poetii romantici. Dragostea lui cea mare ramane insa muzica , in special reprezentantii clasicismului. La varsta de 14 ani publica , in revista tatalui sau, un eseu despre estetica  muzicii. Pe cand avea doar 16 ani tatal sau trece in nefiinta iar mama sa ii taie orice speranta de a deveni muzician fortandu-l spre o cariera juridica. In 1828 se inscrie la Universitatea de Stiinte Juridice de la Leipzig unde are rezultatea multumitoare. Acolo il intalneste pe marele scriitor german Heinrich Heine care ii atrage atentia ca este mult prea creativ si pasional pentru a urma cariera aleasa de mama sa. Ramane totusi inscris la facultate pana in 1830 cand participa la un recital de exceptie sustinut de virtuozul Niccolo Paganini la Frankfurt. “Demonul viorii” ii lasa o impresie atat de puternica lui Schumann incat acesta ii scrie mamei sale urmatoarele “Toata viata mea m-am zbatut intre poezie si proza si , mai nou, drept cand de fapt muzica era destinul meu”. Renunta la facultatea de Drept si se apuca serios de studiul pianului , avand in gand sa devina un mare interpret , un Paganini al pianului, nicidecum un compozitor. In anxietatea sa de a deveni cel mai bun interpret de pian in cel mai scurt timp isi accidenteaza mana dreapta. Realizand ca visul sau de pianist profesionist este naruit isi indreapta atentia asupra studiului compozitiei si astfel se naste Robert Schumann compozitorul , cel pe care o lume intreaga il asculta si indrageste.

Cum toata cariera lui muzicala de pana atunci se bazase exclusiv pe pian era de asteptat ca majoritatea compozitiilor sale sa fie axate pe acest instrument. Dupa cateva studii de claviatura Schumann compune , la varsta frageda de 22 de ani, “Papilonii” (Fluturii) , o serie de suite de pian inspirate de romanul “Adolescenta” al lui Jean Paul. Prin aceasta lucrare Robert Schumann pune bazele fenomenului numit “Muzica Programatica” , o fuziune dintre muzica instrumentala si literatura in care muzica urmareste strict tema impusa de textul literar. Acest procedeu avea sa fie perfectionat , aproape un secol mai tarziu, de catre Richard Strauss si ramane popular si in vremurile noastre , fiind practicat de artisti precum Vangelis, Mike Oldfield, Pink Floyd sau Mars Volta. Criticii de specialitate sustin ca si daca aceste lucrari ar fi ramas singurele compuse de Schumann tot ar fi meritat sa fie numit un “geniu”. Acest lucru nu s-a intamplat , Schumann fiind foarte contestat de colegii de breasla si de critici. Faptul ca nu putea sa-si duca existenta doar cu ce castiga din concerte si comisioane l-a fortat sa-si pastreze slujba la un ziar muzical local unde continua sa scrie articole foarte apreciate. Cele mai importante lucrari publicistice , care au si in ziua de azi valoare de documentatie, sunt doua eseuri aparute tot in perioada debutului sau muzical: o analiza foarte minutioasa a operei “Don Giovanni”  de Mozart si un eseu pasional si laudativ la adresa contemporanului sau Frederic Chopin pe care Schumann il numeste un “geniu intangibil”. Chopin nu a fost singurul coleg de breasla contemporan despre care Schumann a avut cuvinte de lauda. Pe langa acesta, Schumann a fost un sustinator infocat al  necunoscutului pe atunci, Johannes Brahms caruia i-a devenit mentor. In schimb s-a dovedit un critic foarte aspru al teoriilor muzicale invocate de Liszt si Wagner criticand  asprul creatiile lor ori de cate ori a avut ocazia.

Toate merg bine pentru Robert Schumann pana cand doi dintre fratii sai mor , la o distanta scurta intre ei , fiind rapusi de holera. Schumann intra intr-o depresie crunta si are primul din lungul sir de tentative de sinucidere ce i-au marcat parcursul vietii. In 1834 revine insa in forta cu suita de pian “Carnaval” si cu o activitate eseistica consistenta in care a incercat sa reinvie interesul publicului pentru marile genii ale muzicii trecute in nefiinta. Cu aceasta suita criticii incep sa-si schimbe parerea despre el iar pe unii dintre ei ii cucereste definitiv cu urmatoarea lucrare intitulata “Fantezia”, o explozie cuminte de sunet si armonie care , atunci cand este interpretata asa cum trebuie, lasa uimit orice auditoriu chiar si in ziua de azi , in conditiile in care exista deja inregistrari peste inregistrari cu aceasta lucrare. Si daca pe plan profesional capatase deja apelativul de maestru pe plan personal capriciile si nazurile lui Schumann incep sa se faca din ce in ce mai simtite. In 1835 totul era pregatit pentru ca Schumann sa se insoare cu fata unui nobil din Bohemia insa compozitorul se simtea din ce in ce mai atras de Clara Wieck , fata maestrului sau de pian Friedrich Wieck. Dupa ce afla ca viitoarea sa sotie era fiica nelegitima a nobilului respectiv, Robert ia hotararea , impotriva dorintei maestrului sau, sa se casatoreasca cu cea care avea sa devina Clara Schumann. Sotii Schumann au ramas de poveste in istoria muzicii prin picanteriile si excentricitatile de care au dat dovada amandoi fiind considerati referinte din acest punct de vedere. Celebrul cuplu literar Scott si Zelda Fitzgerald avea adesea sa fie comparat cu familia Schumann, Ernest Hemingway numindu-i “Schumanii literaturii”. Pe langa ocazionalele infidelitati istoria consemneaza intamplari cel putin bizare intre cei doi , el incercand sa-i smulga parul iar ea incercand sa-i dea foc. Insa in ciuda acestor picanterii explorate mai mult sau mai putin rautacios cei doi au dovedit ca s-au iubit foarte mult – Johannes Brahms consemna in jurnalul sau ca flacara iubirii nu i-a parut niciodata mai vizibila decat in persoana celor doi.

Pana in 1839 Schumann a scris exclusiv pentru pian. Totul avea sa se schimbe cand , aflat intr-o vizita la Viena, face o descoperire remarcabila gasind manuscrisul pentru Simfonia a 9-a a lui Schubert, lasata neterminata dupa moartea prematura a acestuia. Aceasta descoperire il determina pe Schumann sa incerce si alte genuri: astfel se naste prima sa simfonie (Simfonia Nr.1 in Si Bemol) si o serie de lieduri a caror partituri de pian sunt semnate de sotia sa. Schumann compune si cateva concerte pentru pian tocmai pentru a arata lumii intregi talentul extraordinar de interpreta pe care il detine Clara , talent la care aspira si el cand era mai tanar. Cativa ani si cateva tentative de sinucidere mai tarziu se naste si singura sa opera , obscura “Genoveva”, care nu este bine primita si care ii taie elanul compozitorului in acest domeniu. Isi continua si activitatea ziaristica dar si munca inceputa cu ani in urma – aceea de a combina literatura cu muzica. Adapteaza poemul “Manfred” al lordului Byron intr-un poem simfonic dar si dificilul “Faust” , semnat de Goethe, pe care il transforma intr-o suita simfonica extrem de energica. Tot in aceasta perioada accepta si postul de profesor la Conservatorul din Leipzig pe care il cofondase cu prietenul sau Mendelssohn-Bartholdy.

Problemele si inevitabil declinul incep prin 1850 cand , dupa inca o tentativa de suicid nereusita, este diagnosticat cu ceea ce astazi am numi sindrom bipolar si  nevralgie cronica. Schumann ignora sfaturile doctorilor si lacrimile sotiei sale si continua sa munceasca. Era clar insa pentru toti , in special pentru sotia sa , ca zilele geniului sau pe pamant sunt numarate. Despre ultimii ani de viata ai lui Schumann s-au scris foarte multe acestia fiind marcati de foarte putina muzica si foarte multe intamplari bizare. Picatura care a umplut paharul avea sa vina in februarie 1854 cand , frustrat ca nu poate gasi nota care sa incheie singurul sau concert de vioara (“Concertul de Vioara in Fa Minor”), Schumann se arunca in raul Rin incheindu-si scrisoare de adio cu fraza “sunt atat de mediocru incat nu sunt in stare sa termin un blestemat de concert pe care Mozart l-ar fi rezolvat in 2 minute cu ochii inchisi”. Ulterior , dupa ce este salvat de niste pescari si dus la sectia de politie, avea sa declare ca avea nevoie de inspiratie si ca a crezut ca apa rece a raului o va oferi. Totusi acest episod il determina sa recunoasca ca are o problema si se interneaza de buna voie la un azil privat de pe langa orasul Bonn. Initial Clara Schumann se interneaza si ea pentru a avea grija de sotul ei dar dupa cateva atacuri inconstiente in care viata ii este pusa in pericol se rezuma la vizite zilnice. In azil , pe langa sotia sa, Schumann este vizitat frecvent si de discipolul sau Johannes Brahms care incearca sa puna pe hartie putinele idei muzicale pe care maestrul sau le mai avea. Clara Schumann ii sugereaza sotului sau sa se concentreze pe muzica pentru a scapa de boala sa insa acesta ii raspunde-  “eu sunt cainele turbat care a distrus muzica , omenirea trebuie sa scape de mine cat mai curand”. Acest lucru s-a intamplat pe 29 iulie 1856 cand , la varsta de 46 de ani , Robert Schumann se stinge din viata rapus de propria-i nebunie. Dupa moartea sa Clara Schumann , ajutata de Brahms, isi dedica tot restul vietii pentru promovarea muzicii omului pe care l-a iubit mai mult decat ea insasi. Asigura ca toate manuscrisele cu muzica lui sa fie depuse intr-o arhiva, colectioneaza toate articolele sale intr-un almanah si , bineinteles, intreprinde turnee in toata Europa in care interpreteaza exclusiv Schumann.

In zilele noastre Robert Schumann este , pe buna dreptate, considerat un compozitor de geniu care a trait inaintea timpului sau. Compozitiile sale indraznete au spart tiparele muzicii clasice si au dus curentul romantic pe culmi de nebanuit. In cultura populara referintele la marele compozitor nu au ezitat sa apara tocmai datorita vietii agitate pe care a dus-o si a geniului muzical de care a dat dovada. Doua exemple imi vin acum in minte: in indragitul serial “Seinfeld” simpaticului personaj George Constanza , care nu putea sa-si scoata din cap o melodie pe care o auzise in ziua aceea, i se atrage atentia ca Schumann , de care George nu auzise, a innebunit din aproximativ acelasi lucru. Si chiar daca George Constanza nu auzise de Schumann fabulosul scriitor japonez Haruki Murakami cu siguranta a auzit. In excelentul roman “Cronica Pasarii-Arc” Murakami isi denumeste partea a II-a a acestei carti “Pasarea Profet” (o alta denumire pentru una din sonatele pentru pian prezente in suita “Scene din Padure”), o aluzie cat se poata de subtila la marele compozitor german. Noi cei care iubim muzica ne alaturam personajului din cartea lui Murakami, spre auditii pline de misticism si frumusete ascunsa pe care numai Robert Schumann ni le poate oferi.

Pana la sfarsitul lunii toate discurile continand muzica lui Schumann vor beneficia de 10% reducere in cadrul campaniei “Aniversari Muzicale”.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *