Călătoria elefantului

04/07/2012

Au trecut câteva luni bune de când particip la evenimentul deja cunoscut Schimb de Cărți și până la urmă iata ca s-a întâmplat:  a venit și acel moment de care mă temeam,  în care cineva  să propună autori de care mi-am făcut o obișnuință să fug, fără să fi citit aproape nimic din scrierile lor. În raport cu Vargas Llosa, Borges sau chiar Marquez (ca să dau doar câteva exemple) m-am comportat poate exagerat de precaut, ca și când  valențele alegorice ale prozei lor, tehnicile de compoziție (post)moderne mai mult sau mai puțin sofisticate m-au fi putut împiedica să mă bucur de frumusețea oricărei povești. De data aceasta nu am mai scăpat, mai ales că mi-am promis solemn că nu voi refuza ceea ce se aduce în discuție la întâlnirea dintre cititori. La ultima ediție Schimb de Cărți de la Brașov s-a prezentat romanul lui Jose Saramago, publicat destul de recent, Călătoria elefantului care a și fost catalogat de prezentatoare (o cititoare pasionată a autorului portughez) drept una din cele mai accesibile și mai fermecătoare lucrări ale autorului răsplătit cu premiul Nobel.

Da, mi-am înfruntat temerile legate de forma compoziției care și aici, ca și în alte romane, antrenează elementele tipice prozei lui Saramago: lipsa punctuației, frazarea lungă, propriile comentarii asupra narațiunii etc.  Pe parcursul lecturii, nu doar că m-am obișnuit repede cu stilul particular al scriitorului portughez, dar am descoperit chiar farmecul și perfecta integrare în narațiune a elementelor care aparent sporesc dificultatea lecturii.

După mărturisirea autorului, povestea e bazata chiar pe o întâmplare reală: un împărat portughez din secolul XVI a oferit drept cadou arhiducelui Austriei un elefant care a fost escortat de la Lisabona și până la Viena. Romanul lui Saramago imaginează această călătorie uneori anevoioasă, mereu plină de aventuri a elefantului Solomon, din ziua în care capetele încoronate decid să-l transforme într-un dar generos (fără ca împăratul D. Joao III să exagereze cu gratuitatea… politica și pragmatismul nu-i dau pace) și până dincolo de momentul în care uriașul pachiderm e primit la Viena.  Convoiul care îl escortează, alături de dresorul-îngrijitor Subhra au de înfruntat o mulțime de provocări:  cele naturale- clima uscată a deșertului iberic sau ninsorile din Alpi , cele logistice – așa cum e lesne de remarcat, un elefant mănâncă sute de kilograme de nutreț și bea tot atâta apă (și merge mai repede decât v-ați imaginat!) și până la cele politico-militare – întâlnirea portughezilor cu escorta austriacă nu se va dovedi chiar drăgăstoasă.

Saramago surprinde drumul complet parcurs de Soliman: traversarea Portugaliei, îmbarcarea spre Italia și în final trecerea munților Alpi spre Viena, inserând pe parcurs o mulțime de personaje și întâmplări episodice care dau farmec narațiunii. Personajele întâlnite evidențiază virtuți și slăbiciuni transtemporale, cât se poate de familiare oricărui cititor, fiind aduse în lumină de ochiul pătrunzător al povestitorului: lingușitori, vanitoși, naivi, modești, năpăstuiți de toate condițiile și rangurile  se vor perinda printre picioarele lui Solomon la un moment dat, prin locurile în care elefantul și convoiul său vor poposi. Proza lui Saramago este densă în ironie (uneori mai blândă, alteori mai acidă) și are ținte cât se poate de diverse–  pornind doar de la ideea pe care se așază călătoria elefantului – a unui cadou strategic care, mai târziu devine chiar și prilej de gâlceavă, ajungând până la punctarea, prin episoade tranzitorii și cât se poate de vii, a obsesiei Bisericii de a dovedi puterea lui Dumnezeu în cele mai neașteptate moduri (să amintim doar că un preot mai înfocat în credință încearcă o exorcizare a elefantului…- să nu uităm că Saramago a fost un ateu convins). Narațiunea ar putea fi interpretată și în cheie alegorică: în fond întreaga călătorie a elefantului poate fi privită drept povestea vieții oricui: știm de unde am pornit și știm care ne este destinația finală dar drumul este plin de necunoscut și imprevizibil: vom întâlni prieteni, dușmani, bucurie dar și disperare și totuși vom merge înainte spre a depăși obstacolele.

Nu lipsesc, așa cum am amintit, acele elemente recogonscibile în proza autorului portughez care se integrează însă de minune în compoziție și asta pentru că întregul roman al lui Saramago dă o impresie aparte, așa cum au remarcat și alții,  a unei povești memorabile depănate de un bunic inspirat pentru copiii plini de imaginație. Tocmai de aceea lipsa punctuației, comentariile legate de vocabularul și filosofia narațiunii (propriile opțiuni discursive și narative ale autorului par să fie și ele ținta unor interogații ironice), paralele între trecut și prezent, felul bizar în care apar și dispar unele personaje, întâmpinarea explicită a așteptărilor ascultătorilor, toate întregesc impresia unei oralități depline pe care Saramago o asumă în romanul său, impresia  unei povești mai degrabă spusă decât scrisă.

Vă așteptăm la o nouă ediție Schimb de Cărți, pe 8.07, începând cu ora 19, la Ceainăria Ceai etcaetera din Brașov, mutată recent pe Str Latină nr 15.

CĂLĂTORIA ELEFANTULUI – Jose Saramago – Editura Polirom, 2010

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *