La Multi Ani Gustav Mahler!

08/07/2012

Astazi ne amintim cu placere de un suflet romantic care a trait intens si frumos precum se dovedeste a fi o zi de vara autentica: Gustav Mahler, de la a carui nastere se implinesc 152 de ani. Desi a oferit un volum de lucrari relativ mic , in comparatie cu alti compozitori, munca lui Mahler este una extrem de complexa si variata in trairi plasandu-l pe lista celor mai interpretati clasici in zilele noastre. Austriacul are un merit deosebit in asigurarea tranzitiei dintre sfarsitul curentului romantic si inceputul curentului secolului XX. Pentru ca el se considera “ultimul” romantic specialistii l-au incadrat ca facand parte din romantismul tarziu desi , in fapt, el apartine unei  zone gri intre cele doua curente. Desi in timpul vietii sale Mahler era mult mai cunoscut prin prisma muncii sale de dirijor posteritatea l-a retinut ca un mare compozitor ce a influentat nume mari ale muzicii precum Sostakovich, Webern sau Schoenberg.

Gustav Mahler s-a nascut in conditii modeste intr-un sat modest din Boemia (acum Republica Ceha insa pe atunci Imperiul Austro-Ungar) pe data de 7 iulie 1860. Familia sa era o familie de circari de strada cu origine evreiasca (origine care l-a bantuit pe Mahler toata viata notand in caietele sale ca inca de mic s-a simtit un intrus “intotdeauna in plus, niciodata binevenit”). Bernhard Mahler , tatal compozitorului, s-a straduit din rasputeri sa se ridice deasupra conditiei de circar si a incercat diverse afaceri marunte pentru a-si putea intretine familia, mai ales ca observase talentul nemaipomenit pe care fiul sau il avea la muzica si dorea ca acesta sa poata fi cultivat. Stradaniile lui au dat roade iar tanarul Mahler se inscrie la Conservatorul din Viena unde se transforma intr-un student iminent. Inainte de a pleca la Viena are prima incercare de compozitie atunci cand fratele sau trece in nefiinta. Impresionat de acest eveniment nefericit Mahler incearca sa compuna o opera pe care insa nu o termina (nici libretul nici foaie de muzica nu au supravietuit). In mod poate atipic pentru o personalitate cu inclinatii profund artistice, Mahler s-a dovedit foarte docil in asumarea rigorilor impuse de Conservator si s-a dovedit unul dintre cei mai apreciati studenti. A fost coleg de generatie cu Hugo Wolf , care este exmatriculat dupa un an pentru insubordonare, cu care a ramas prieten apropiat si cu care a studiat ocazional. Chiar daca din punct de vedere academic lucrurile au mers ca unse Mahler a avut foarte mari probleme cu fundamentele religioase. Convertirea sa la catolicism se dovedeste a fi inutila pentru ca inca este persecutat pentru stigmatul de “evreu” pe care l-a  purtat toata viata. Un paradox il reprezinta faptul ca Mahler era un mare admirator al lui Wagner , a carui muzica a promovat-o pe ori unde a fost pana la sfarsitul vietii. Vorbim de un paradox pentru ca lucrarile lui Wagner erau grandioase si aproape violente in timp ce muzica lui Mahler era discreta si languroasa , fara sa mai punem la socoteala opiniile antisemite pe care Wagner nu ezita sa le faca publice In 1878 Mahler paraseste Conservatorul nu numai cu diploma de absolvire ci si cu o medalie data studentilor emeriti pentru rezultate academice excelente. Tot in acest timp dezvolta un interes aproape nebunesc pentru lucrarile filozofilor germani (in special Schopenhauer si Nietzsche).

Rezultatele bune pe care le-a avut in timpul sau petrecut la Conservator il ajuta sa obtina postul de dirijor intr-un orasel de langa Linz unde avea un repertoriu exclusiv de opereta. Mahler avea sa descrie acest gen drept o “opera mica si plina de veselie”. Urmeaza alte angajamente de dirijor in orasele Olomouc (unde aduce pentru prima oara opera lui Bizet , “Carmen”, in fata publicului local) si Kassel. In Kassel il intalneste pe Hans Von Bulow care ii ofera pozitia de dirijor la prestigioasa opera din Leipzig. Din cauza unor neintelegeri Mahler demisioneaza la scurta timp dupa instalare insa , conform zicalei tot raul spre bine, primeste postul de dirijor la Opera din Praga. Aici promoveaza pe cat poate operele lui Mozart si Wagner , doi compozitori a caror nume au fost strans legate de cariera lui Mahler de dirijor. Insa faima pe care Mahler o dobandise intr-un timp relativ scurt il transforma intr-un artist arogant care intra foarte des in conflict cu orchestra sa. Aceasta latura intunecata a tacutului austriac ii incheie cariera pragheza si il impinge spre Leipzig si al sau palat de opera. Si aici reuseste sa creeze controverse nevrand sa imparta datoriile de dirijor cu coleg Arthur Nikisch , mai batran dar si mai experimentat, in ceea ce priveste o productie megalomana a ciclului “Inelul Nibelungilor” , seria de opere titanice marca Richard Wagner. Stabilitatea financiara pe care si-o asigurase il fac sa deminsioneze in urma acestui conflict si sa se angajeze la Budapesta pe postul de director al Operei. In acesta perioada Mahler isi incepe si cariera de compozitor. Pentru ca mai tot anul era ocupat cu munca sa de dirijor vara , atunci cand stagiunea era intrerupta, era singura perioada cand acesta putea sa lucreze la propriile lucrari. Prima sa compozitie , “Simfonia Nr.1 in Re Major” ia nastere pe cand Mahler avea 27 de ani , foarte tarziu in comparatie cu absolut toti ceilalti compozitori mari. Ea este compusa la Leipzig si este un experiment pe care Mahler l-a propus lumii , o combinatie dintre simfonie si poem simfonic. Acest dualism , care i-a caracterizat toata cariera austriacului, nu avea sa prinda prea mult la public multi considerandu-i muzica prea stufoasa si sfatuindu-l sa se limiteze la dirijat. Compozitiile sale au fost poate inaintea timpului lor acum absolut toate fiind considerate lucrari de geniu. Se spune ca receptia ostila a primei sale compozitii l-au facut pe Mahler sa izbucneasca in plans si sa se arunce si mai tare in dirijorat pentru a uita de toate. Acest lucru s-a vazut in munca colosala pe care a depus-o la Budapesta unde a instaurat o adevarata dicatatura implicandu-se in absolut toate aspectele ale Operei. Dupa ce pleaca , tot cu cantec, si de la Budapesta petrece o perioada ca dirijor principal la Hamburg pentru ca mai apoi sa se intoarca in orasul care i-a dat aripi: Viena. Devine directorul Operei Regale din Viena si timp de 10 ani nimeni nu mai avea sa-l clinteasca din acest loc. Se poate spune ca Mahler si-a gasit aici linistea incepand sa dea frau liber creativitatii sale nemaipasandu-i de critici. Inca din primul sau an ca mai mare al muzicii vieneze compune urmatoarele doua simfonii cu care sparge din nou tiparele plasand fiecare miscare intr-o gama diferita. In curand avea sa inceapa sa compuna si lieduri dar si muzica de camera , poate genul preferat a lui Mahler. Curios Gustav Mahler nu a compus nicio opera dar asta poate pentru ca avea prea mult contact cu ea in cariera sa de dirijor.

Marele soc din viata sa avea insa sa se produca in 1901 cand o intalneste pe Alma Schindler , o tanara frumoasa cu aspiratii de artista, care a fost cucerita de genialitatea si sensibilitatea lui Mahler. Desi initial nici una din cele doua familii nu au fost de acord cu casatoria lor , familia ei il considera pe Mahler un “evreu urat” iar familia lui o vedea pe Alma ca o usuratica care vrea sa profite de celebritatea barbatului, aceasta a avut loc un an mai tarziu. Sotii Mahler au devenit celebri in istoria muzicii , surclasati poate doar de Robert si Clara Schumann. Insa impotriva tuturor pronosticurilor casatoria lor a rezistat testul timpului , nu fara dificultati, iar dragostea lor a fost una de nestins. Multe detalii despre relatia acestora le-am putut afla din jurnalul pe care Alma Mahler , sau Mireasa Vantului (asa cum obisnuia sa-i spuna sotul sau), l-a tinut. Astfel am putut afla ca Mahler , epuizat de munca sa, trecea foarte repede de la o stare la alta avand crize de ras dar si de nervi si aplicandu-i uneori , desi foarte rar, cate o mica corectie fizica. De asemenea el a obligat-o pe Alma sa renunte la studiile ei muzicale pentru ca “nu poate exista decat un compozitor in familie”. In acelasi timp insa , aproape toate compozitiile acestuia din ultima perioada a vietii ii erau dedicate sotiei sale fiecare dintre ele  accentuandu-i cate o trastura sau calitate a ravasitoarei Alma; astfel liedurile reprezinta voiosia si pofta de viata a acestuia iar celebrul adagiu din Simfonia Nr.5 se identifica cu sensibilitatea si iubirea acesteia. Aproape toate bucatile clasice folosite in media zilelelor noastre care vor sa exprime iubire, nostalgie si alte sentimente in aceasta gama apartin fie lui Chopin fie lui Mahler si este foarte posibil ca cele ce apartin austriacului sa fie dedicate frumoasei Alma. Ultima perioada din cei 10 ani petrecuti la Viena s-a dovedit a fi cea mai prolifica: Mahler incepe munca titanica la faimoasa suita de muzica de camera “Cornul Fermecat al Baiatului” (inspirata din balade populare germane asemenea muzicii idolului sau Wagner), termina seria de lieduri “Cantecele Copiilor Morti” dar mai ales compune exceptionala Simfonie Nr.5 , al carui adagiu devine cea mai reconoscibila bucata muzicala a sa. Simfonia Nr.5 , precum majoritatea compozitiilor lui Mahler, a fost compusa intr-o vara. Acea vara a fost petrecuta la Venetia iar tristetea , de o frumusete incomensurabila, pe care simfonia o emana exprima regretul si lacrimile pe care Mahler le-a varsat atunci cand a trebuit sa paraseasca orasul plutitor. Celebrul adagiu este dedicat bineinteles sotiei sale.

Dupa cateva reprezentatii la Opera Metropolitana din New York , unde isi imparte atributiile de dirijor principal cu Arturo Toscanini si unde aduce pentru prima oara in lumea noua opera “Mireasa Vanduta” a lui Smetana, Mahler se intoarce in draga sa Europa unde se stinge din viata la varsta de 51 de ani. Generatiile apropiate anilor mortii lui Mahler l-au uitat pe romanticul compozitor mai ales ca in tara sa natala regimul nazist a interzis reprezentatiile lucrarilor “evreului”. Salvarea avea sa vina din lumea filmului , asa cum s-a intamplat si cu multi alti compozitori uitati de public, cand legendarul regizor italian Luchino Visconti a hotarat sa ecranizeze nuvela “Moarte la Venetia” , scrisa de Thomas Mann. Se pare ca Thomas Mann a fost inspirat sa scrie aceasta nuvela dupa ce Gustav Mahler i-a marturisit ca a plans atunci cand a trebuit sa paraseasca Venetia. Si ce alta compozitie mahleriana era mai potrivita pentru coloana sonora a filmului lui Visconti decat adagiul din Simfonia a V-a? Aceasta miscare simfonica de aproximativ 13 minute spune totul despre Mahler si opera sa iar cuvintele cheie sunt tacut, discret, orgolios dar mai ales genial.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=RfRZT6Vw_wE[/youtube]

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *