Chris Simion la Brasov

09/07/2012

Are putin peste 30 de ani și este deja o prezență marcantă pe scena culturală românească: a înființat o trupă de teatru al cărei președinte de onoare este Pascal Bruckner, a montat o serie de spectacole de succes și a devenit și membră a Uniunii Scriitorilor din România. Este vorba de CHRIS SIMION, o regizoare și o scriitoare cu o personalitate distinctă. În 2011, a publicat un roman provocator la Editura Trei, un roman pe care vă propunem să-l descoperiți în această săptămână.

MIERCURI, 11.07.2012, la LIBRĂRIA ȘT.O.IOSIF BRAȘOV, începând cu ora 16 lansăm volumul CE NE SPUNEM CÂND NU NE VORBIM (Editura Trei, 2011), de CHRIS SIMION. Volumul ne spune povestea unei fete al carei diagnostic fatal o determina sa o ia la fuga si sa se ascunda. Fara nicio explicatie. Isi abandoneaza iubitul, parintii, prietenii… tot. Pleaca din tara ca sa-si traiasca sfarsitul intr-o singuratate deplina, scriind mail-uri pe care nu le trimite niciodata. Dupa doi ani, isi reface analizele. Verdictul medical are efect de dinamita. Anuleaza toate asteptarile. E sanatoasa tun, fara urma de neoplasm, prin urmare, in viata. Dupa doi ani in care a dansat tango cu moartea, revine in povestea din care evadase, dar nu se mai identifica profund cu nimic. Acvariul cu lumea ei de demult, cu pesti-emotii, cu scoici-amintiri, cu ganduri-nisipuri, cu plante-vise, mediul ei vital de mai inainte, se dovedeste a fi acum ceva banal, deloc esential, foarte simplu de inlocuit. Singurul lucru cu care ramane dupa aceasta jupuire e sinele. Daca primul diagnostic a fost gresit sau daca si-a inventat povestea doar ca sa fuga de realitatea in care era… nu mai conteaza atata timp cat, insotind-o pas cu pas pe drumul ei, ne-am facut tandari ca sa ne recompunem, am mintit ca sa descoperim adevarul, am urat ca sa aflam iubirea adevarata, ne-am pierdut definitiv ca sa il regasim pe Dumnezeu pentru totdeauna.

Participă autoarea, CHRIS SIMION, MAGDALENA MĂRCULESCU (Director editorial la Editura Trei) și ANA ONIȚĂ (Director General Libris Brașov).

Despre autoare:

A scris: Dragostea nu moare. O concluzie la 16 ani (1994 ); Dogmatica fericirii (1995); Disperarea de a fi (1996); De ce nu suntem ceea ce putem fi? (1997); Spovedania unui condamnat (1998/2000); In fiecare zi, Dumnezeu se roaga la mine (2002).
A regizat numeroase spectacole, printre care: Copilul divin dupa Pascal Bruckner, Scaunele dupa Eugene Ionesco, Dragostea dureaza 3 ani dupa Frederic Beigbeder, Hell dupa Lolita Pille, Si caii se impusca, nu-i asa? dupa Horace Mccoy, Calatoria sau Pescarusul Jonathan Livingstone dupa Richard Bach, Maitreyi dupa Mircea Eliade, Oscar si Tanti Roz dupa Eric Emmanuel Schmitt.

Vă așteptăm!

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *