The Moody Blues & Creedence Clearwater Revival se aud la St. O. Iosif!

17/07/2012

In asteptarea evenimentului brasovean al verii , prima editie a fEstivalului de cArte si Muzica din Piata Sfatului, ne amintim de muzica buna si de doua trupe care au zguduit lumea la sfarsitul anilor ’60 – inceputul anilor ’70 cand publicul cerea ceva nou in fiecare saptamana. In aceea perioada extrem de prolifica pe plan muzical, au aparut doua trupe pe doua continente diferite (Europa si America) foarte diferite in stil si compozitie dar ale caror membri sunt considerati astazi monstri sacri ai rockului: este vorba de The Moody Blues si Creedence Clearwater Revival – doua formatii nascute in luna lui Cuptor. Una a dat dovada de o minutiozitate muzicala dusa la perfectie dezvoltand stilul de rock progresiv si pavand drumul pentru Pink Floyd, Genesis si Yes iar a doua a preferat sunetul neslefuit, nealterat si lenes al chitarilor , pregatind terenul pentru  artisti americani precum Bruce Springsteen sau Kings of Leon – mandri sa continue traditia.

The Moody Blues a luat nastere in 1964 in patria rockului , Birmingham (oras ce a dat lumii Led Zeppelin, Black Sabbath si Judas Priest) sub forma unui cvintet. Un an mai tarziu apare si primul album , “The Magnificient Moodies”, care insa nu are succesul preconizat de majoritatea membrilor formatiei. In afara de bateristul Graeme Edge toti ceilalti muzicieni parasesc formatia pentru a-si incerca norocul in alte proiecte. Ramas singur Edge racoleaza alti patru muzicieni printre care , Justin Hayward (vocal si chitara) si John Lodge (chitara bass). Cei doi au  ramas alaturi de Edge in formatie pana in zilele noastre. De asemenea noile achizitii aveau sa imprime formatiei un stil care sa li se potriveasca si prin care au castigat notorietatea: rock progresiv. Daca primul album se baza mai mult pe reintrepretari ale unor piese celebre activitatea discografica Moody Blues din urmatorii ani avea sa fie formata din piese proprii care debordau de o originalitate nemaintalnita. Criticii de specialitate din zilele noastre apreciaza , pe buna dreptate, ca The Moody Blues au fost pionierii rockului progresiv. Rockul progresiv isi are originile in psychedelic-ul trupelor hippie precum The Doors sau Iron Butterfly si avea sa fie denumit drept “incercarea britanicilor de a duce rockul la nivele artistice ridicate”. Claviatura si atmosfera apasatoare pe care o intregeste aceasta incercare reprezinta poate cel mai recogniscibil element al acestei muzici. Trupele ce au facut parte din primul val al acestui gen (Yes, Pink Floyd, Genesis, Jethro Tull) au renuntat la cantecele scurte cu refren optand pentru aranjamente muzicale ce-si regasesc seva in muzica simfonica sau jazz. Pink Floyd compuneau adevarate vise si cosmare cu melodiile lor iar pe scena erau la fel de extravaganti (cu toti ne amintim desigur de acel perete imens pe care il foloseau in concertele de promovare ale legendarului album “The Wall”) iar Genesis (in prima lor incarnare cu Peter Gabriel la voce si Phil Collins doar la tobe) transformau concertele lor in veritabile piese de teatru: Peter Gabriel imbraca cele mai flamboiante costumatii anuntand melodiile si avand interventii ludice in mijlocul solo-urilor psihedelice interminabile creeate de colegii sai de trupa. Insa toate acestea poate nu ar fi fost posibile daca nu ar fi existat ce de-al doilea album al celor de la Moody Blues (si primul cu adevarat semnificativ) intitulat “Days of Future Passed”. Realizat si scos pe piata in 1967 “Days of Future Passed” este primul album concept (un disc in care toate piesele urmaresc o idee sau un concept de baza, servind drept bucati din acea poveste) al celor de la Moody Blues si printre primele albume de acest gen in toata istoria muzicii. Cu ajutorul Filarmonicii din Londra formatia a incorporat elemente din muzica clasica in stilul rock obtinand un efect feeric inegalabil, urmarind viata pe parcursul unei zile obisnuite. O alta inovatie a  fost reprezentata de compozitiile originale ale membrilor care au fost transpuse pe partituri de muzica simfonica si folosite ca interludii scurte intre piesele de pe album. Poate cea mai cunoscuta piesa Moody Blues se afla pe acest album , celebra “Nights in White Satin” , un cantec legenda dedicat parca indragostitilor din toata lumea. Acest album concept avea sa influenteze muzicieni din toata lumea inclusiv din Romania unde, la cativa ani distanta de “Days of Future Passed” legendarii Phoenix aveau sa scoata si ei pe piata muzicala discuri conceptuale (“Cei Ce Ne-au Dat Nume” si “Cantafabule”). A urmat o cariera prolifica a britanicilor recompensata cu diferite distinctii si foarte multi fani care s-au inghesuit ( si se inghesuie in continuare!), pentru a auzi melodii celebre de pe albumele lor clasice din anii ’70 (“A Question of Balance”, “To Our Children’s Children”, “Every Good Boy Deserves a Favour” etc). In anii ’80 cu ocazia unui concert in Germania ,  tanarul si entuziastul Nicu Covaci se apropie de membrii formatiei pentru a le impartasii pasiunea sa pentru muzica lor. Covaci se imprieteneste cu membrii formatiei , in special cu basistul John Lodge care compune pentru el piesa “Baba Novak” , inspirat de povestile despre celebrul capitan de osti pe care romanul i le impartasea cu atata pasiune. Melodia avea sa fie tradusa in romana de Nicu Covaci si inclusa pe albumul phoenicsilor din 2005 ce ii poarta numele. Pentru a respecta parca regula celebritatii formatia nu a fost scutita de certuri ea dizolvandu-se intre 1974 si 1977 pentru ca in zilele noastre sa functioneze ca un trio (Hayward, Lodge si Ege). Dupa o cariera foarte lunga si prolifica The Moody Blues inca sunt in cerere influentand generatii noi de muzicieni si ascultatori vrajiti de muzica lor inconfundabila.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=QGFVkM-2XO8[/youtube]

Pe cand “Days of Future Passed” aparea in Marea Britanie peste ocean , in Statele Unite ale Americii , fratii Fogerty din El Cerrito, California cantau slagare de tonomat prin baruri de cowboy cu visul ca intr-o zi countryul electric pe care ei il practicau sa cucereasca lumea. Unindu-si fortele cu Doug Clifford si Stu Cook au format Creedence Clearwater Revival , una din cele mai influente formatii americane din istoria muzicii de peste ocean ale caror cantece se pot auzi si astazi si care suna la fel de bine ca in vremea cand au fost concepute. Si daca Moody Blues au starnit gustul pentru un rock mai simfonic Creedence Clearwater Revival au devenit , intr-un timp foarte scurt, maestrii imnurilor de trei minute care mergeau direct la tinta. Multe din cantecele lor au fost preluate. Si in ziua de astazi exista oameni care atribuie gresit “Have you ever seen the rain” lui Rod Stewart si “Proud Mary” Tinei Turner; iar acestea sunt doar doua exemple din puhoiul de cantece pe care Creedence le-a compus, in vreme ce altii doar le-au preluat cu mici modificari. Acest lucru s-a intamplat si probabil pentru ca formatia americana a “trait” putin , 5 ani pentru a fi mai exacti; personalitatea excentrica a lui John Fogerty (vocalul, chitaristul si liderul formatiei) ducand la multe certuri si neintelegeri. Acestea au persistat de-a-lungul timpului Creedence fiind una din putinele formatii ce nu s-a reunit niciodata de la dizolvarea formatiei din 1972 , chiar si atunci cand formatia a fost inclusa in prestigioasa “Rock’n’Roll Hall of Fame” John Fogerty a refuzat sa cante alaturi de fosti sai colegi de trupa care erau si ei prezenti la ceremonie. Dar intorcandu-ne la sfarsitul anilor ’60 cei patru californieni au reusit intr-un timp foarte scurt sa cucereasca lumea cu cantecele lor despre mlastini, Mississippi, tinuturile Cajun si sudul tarii in general. Desi originari din California multi oameni care i-au ascultat au crezut ca cei patru se trag din tinuturile intinse ale Lousianei si Mississippiului avand in vedere cat de bine evocau muzica de acolo. Genul pe care cei de la Creedence l-au inventat s-a numit “roots rock” (muzica rock ce se dezbraca de toata distorsia si dichiseala si se intoarce la originile blues ale acestui gen ramificat in timp) insa gasca a preferat termenul “swamp rock” ( “e mai apropiat de leneveala ce ne reprezinta” , spuneau ei). Primul lor album , “Creedence Clearwater Revival”, a trecut cum a trecut avand parte de recenzii mixte insa al doilea lor material discografic, “Bayou Country”, a innebunit intreaga America beneficiind de o promovare sustinuta al carei varf de lance a fost singlelul “Proud Mary”. “Proud Mary” a devenit in foarte scurt timp unul dintre cele mai populare cantece ale lumii intregi inspirand o groaza de artisti , printre care si cupletul Ike si Tina Turner ce au inregistrat propria lor varianta atingand si ei culmile succesului. In acelasi an , 1969, Creedence a mai scos pe piata inca doua albume , “Green River” si “Willy and the Poor Boys”, sufocand piata cu melodiile lor molipsitoare. Apogeul a fost atins in 1970 cand “Cosmo’s Factory” si “Pendulum” au aparut pe piata si cele doua piese dedicate ploii , “Who’ll Stop the Rain” si “Have You Ever Seen the Rain”, au fost ascultate de milioane de oameni. Chiar daca in 1972 Creedence Clearwater Revival nu avea sa mai existe influenta lor a fost si este cat se poate de vizibila in muzica unor artisti celebri precum Bruce Springsteen, The Black Crowes sau Kings of Leon, iar noi ascultatorii de rand nu putem decat sa le multumim pentru muzica exceptionala ce a fost produsa in acei cinci ani de vis.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=7rLbzuXWi6Y[/youtube]

In ultimul timp vizionez din ce in ce mai putine filme insa printre ultimele pe care le-am vazut se numara: “L’Apollonide” , despre viata intr-un bordel parizian de la sfarsitul secolului XIX, a carui scena finala a avut drept coloana sonora “Nights in White Satin” si, al doilea film, “The Expendables” care s-a folosit intensiv de piesa “Born on the Bayou”. Urmarind aceste doua filme in doua circumstante foarte diferite , la fel ca si piesele sau formatiile ce le interpreteaza, mi-am dat seama ca expresia “muzica buna nu moare niciodata” nu este un cliseu ci un adevar cat se poate de evident.

Pana la sfarsitul lunii toate discurile atat celor de la The Moody Blues cat si celor de la Creedence Clearwater Revival vor beneficia de 10% reducere in cadrul campaniei “Aniversari Muzicale”.

One Comment

  • Ionut 17/07/2012 at 10:01 am

    Da, ai dreptate. Sunt lucruri care nu mor niciodata si in fata carora, de fiecare dat cand rasar, te opresti o clipa, din activitatile tale, cotidiene, si privesti indelung acest rasarit al lor, de fiecare data ca si cand ar fi prima data. Felicitari pentru articol, unul ce aminteste de autenticitate si de particola originalitatii in mintea fiecaruia dar si in forma scrisa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *