Integrala Maus

18/07/2012

Când eram copil am fost un cititor de benzi desenate, chiar dacă nu prea cultivat, măcar entuziast- am așteptat cu bucurie  și am devorat multe numere din revistele care au făcut istorie în anii 90- Mickey Mouse, Bamse, Donald Duck, Bugs Bunny chiar și Pif (care încă se mai găsea în colțuri bine știute ale orașului). Desigur, cunoscătorii domeniului ar râde la vederea enumerării pe care tocmai am făcut-o –benzile desenate, chiar și cele din România au un background mult mai consistent, dincolo de mențiunile mele. Fără să cunosc istoria comicsurilor (despre a care am aflat, grație enciclopediei apărute la Editura Vellant, că era mult mai vastă decât mă așteptam, chiar și pe plaiurile mioritice), nu mi-am imaginat, până să văd filmul din 2007, Persepolis că de prin anii 70, făcând abstracție de curentele japoneze, există în lume o serie de publicații aparte, cu tradiție, ceea ce se numește graphic-novel (unii sugerează că distincția între roman și roman grafic nici nu ar trebui făcută de fapt). Imediat după apariția filmului de care vorbeam, Editura Art a avut o inițiativă lăudabilă de a întemeia și a promova o colecție dedicată acestui tip aparte de narațiune cu formă grafică. Ce e drept, când am dat peste ultimul roman grafic publicat în această colecție, anume Maus – singurul de altfel premiat cu Pulitzer până acum, am avut oarecare rezerve. Un subiect atât de delicat precum Holocaustul risca să fie trivializat, într-o abordare receptată drept trivială prin natura ei, în care toate personajele erau reprezentate sub forma unor animale, în care intervenția graficii (cu caracter destul de minimalist, după cum veți remarca) risca să simplifice și să retragă profunzimea tragediei evreiești. Dar dacă romanul grafic al lui Marjane Satrapi, Persepolis, reușise să demaște prejudecăți, tabuuri, să construiască o cronică socială convingătoare, adică să se dovedească un medium de transmitere al unui mesaj social și politic cât se poate de serios, prin intermediul unei abordări de tip graphic novel, de ce n-ar fi reușit și creația lui Art Spiegelman același lucru (care, să nu uităm, a apărut înaintea lucrării lui Satrapi, mai precis la finalul anilor 80)?

În cele două părți ale sale (publicate inițial separat, succesiv de către autor), povestea din Maus se desfășoară aparent pe două planuri – unul în proximitatea prezentului, în care tânărul Art își vizitează tot mai frecvent părintele în speranța de a afla povestea dramatică a supraviețuirii evreiești în condiții incredibile. Celălalt plan este reprezentat de fapt de derularea amintirilor lui Vladek (tatăl lui Art) și reconstituie biografia acestui personaj, de la debutul prigoanei evreilor și până la eliberarea americană din 1945. La început ai impresia că primul plan este doar rama, pretextul pentru desfășurarea celui de-al doilea plan, însă mai ales în a doua parte a romanului, acest prim plan va căpăta autonomie și importanță mai ales în măsura în care  personajele vor dezvălui raporturi și trăsături esențiale receptării lecturii (pe lângă efectul compensator, de ameliorare a gustului tragic pe care îl lasă povestea tatălui lui Art) . Desigur, povestea lui Vladek este pe cât de dramatică, pe atât de miraculoasă: un vânzător de textile norocos care trăiește în Polonia se căsătorește cu o evreică dintr-o familie bogată în perioada interbelică, fac un copil împreună, până când naziștii încep să pună în acțiune măsurile represive împotriva evreilor. Anii negri din preajma celui de-Al Doilea Război Mondial îl poartă pe Vladek și pe familia acestuia din ghetouri și până în lagărele de la Auschwitz și Birkenau (acolo unde destinele sunt frânte și multe dintre rudele tatălui lui Art dispar fără urmă). Ajutat sau trădat, înfometat, chinuit, salvat (de fiecare dată provizoriu) de circumstanțe norocoase, de bunătatea sau interesul semenilor, Vladek va depăna o poveste a supraviețuirii cât se poate de captivantă și impresionantă.

Desigur, nu povestea în sine a stârnit nenumărate controverse în jurul romanului, ci felul în care e relatată. E de remarcat faptul că nu există o graniță foarte clară între buni și răi, pe parcursul întregii lucrări a lui Spiegelman – în ciuda faptului că este un supraviețuitor al Holocaustului, Vladek nu se dovedește până la capăt o victimă demnă de respect și de compătimire, atâta timp cât așa cum va dezvălui mai ales primul plan al romanului de care vorbeam, Vladek va arăta că e cât se poate de zgârcit, că e mai atașat de lucruri decât de oameni, pe deasupra  paranoic de suspicios și mai ales, culmea ironiei, de-a dreptul rasist (fără ca Holocaustul și suferințele îndurate să poată fi folosit drept o scuză convenabilă pentru aceste trăsături, așa cum bine vor surprinde cei din jurul său). Nici Art, fiul lui Vladek, nu scapă de zona morală gri – în fapt întreg romanul este autoreferențial și spune povestea încercării lui Art de a scrie o carte pe baza mărturiilor părintelui său – adesea, Art pare preocupat până la exasperare, chiar și când părintele său nu se simte bine, să stoarcă bine memoria tatălui pentru a o putea exploata în propriul beneficiu (ba chiar Art îl numește criminal pe Vladek, când află că tatăl a ars jurnalele soției sale Anja).

Poate cea mai controversată opțiune artistică a lui Spiegelman este aceea de a portretiza fiecare popor care apare în roman sub forma unei specii de animale: evreii sunt șoareci, germanii (din vremea lui Hitler) sunt pisici, americanii sunt câini, englezii sunt pești, polonezii sunt porci. Desigur, se poate specula și discuta mult legat de aceste opțiuni care nu sunt probabil lipsite de valențe alegorice (iar dacă în cazul evreilor trimiterea este destul de transparentă, măcar în raport cu nemții – în fond condiția șoarecelui este aceea de a fugi, de a se ascunde, de a se strecura în cazul polonezilor cel puțin, trimiterea porcină poate fi considerată ofensatoare și poate chiar nedreaptă – mai ales că au fost și mulți polonezi care i-au ajutat pe evrei). Mai important este poate să privim această strategie artistică așa cum a sugerat chiar autorul într-un interviu, într-o manieră globală, drept o metaforă intenționat autodistructivă: însăși reprezentarea uniformă a personajelor conduce spre situații care reflectă faptul că împărțirea și diferențierea oamenilor strict pe criterii de naționalitate devine irelevantă și absurdă (francezi care se convertesc la mozaicism ar trebui să aibă cap de șoarece sau nu? Germanii condamnați în lagăr sunt tot pisici sau devin șoareci? etc).

Per ansamblu, publicarea în românește și popularizarea lucrării lui Spiegelman se dovedește un eveniment editorial semnificativ pentru piața de carte din România: nu doar că aduce în atenția publicului român un reper internațional important (lucrarea lui Spiegelman este astăzi studiată în universitățile din toată lumea, atât sub unghi literar, istoric și grafic), dar oferă și o experiență de lectură inedită și o dezvoltare a intereselui autohton pentru romanul grafic în general – cu alte cuvinte, contribuie substanțial la exercițiul de sincronizare la standardele culturale contemporane.

INTEGRALA MAUS – Art Spiegelman – Editura Art, 2012

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *