O duminică… printre istorie si traditie

23/07/2012

O nouă zi cu soare la Brașov s-a suprapus perfect cu a patra zi a fEstivalului de Carte și Muzică de la Brașov, din Piața Sfatului. Dimineața, Aleea Cărții s-a trezit la viață, așteptându-și vizitatorii care nu au întârziat să apară. Ziua de duminică e întotdeauna preferată de brașoveni, dar și de turiști pentru plimbări prin centrul vechi al orașului. De pe strada Republicii sau de pe strada Mureșenilor, dinspre Prund sau dinspre Tâmpa, drumurile celor plecați la primele ore ale dimineții sau mai târziu s-au intersectat și cu Aleea Cărții din fața Casei Sfatului. Reducerile pregătite de edituri au fost valabile și astăzi, astfel încât toți cei care s-au familiarizat cu oferta zilele trecute sau cei care au aflat pentru prima oară de ea, au putut să mai profite încă de prețurile speciale, de titlurile mai vechi sau de ultimele noutăți editoriale.

Editura NEMIRA a crescut discountul la cărţi de la 25% la 50% la toate titlurile (inclusiv pentru proaspetele ediţii cartonate ale seriilor de autor PHILIP K. DICK, FRANK HERBERT sau ARTHUR C CLARKE). Editura ARS LIBRI a aplicat reduceri de 25% la cărţile pentru copii, la fel şi EDITURA CORINT, pentru foarte multe titluri. KARPATYMUSIC a propus CD-uri cu 15 lei, în vreme ce NICHE RECORDS au adus, pe lângă cduri şi viniluri, oferind ocazia vizitatorilor să navigheze şi să asculte piesele la un ansamblu cu boxe şi touchscreen (pe care îl descoperi şi la Librăria Şt.O.Iosif). Şi iubitorii de boardgameuri au găsit la standul, jocuri populare precum Coloniştii din Catan cu 10% reducere.

Și pentru că ne-am obișnuit ca duminica să aibă o semnificație specială, în cadrul târgurilor de carte organizate la Poalele Tâmpei – nici fEstivalul din Piața Sfatului nu a făcut excepție de la regulă -ultima zi a evenimentului cultural din Piața Sfatului a fost dedicată și de data aceasta folclorului și tradițiilor românești. Nume mari și îndrăgite ale muzicii populare au poposit la Brașov în această duminică. Ce e drept, programul artistic a început de abia după amiaza, după lăsarea valului de căldură – până atunci, vizitatorii s-au putut răcori la umbra corturilor de pe Aleea Cărții, în compania unui volum bun și a unui CD minunat.

Am avut parte de o adevărată incursiune în istoria cântului folcloric, atâta timp cât pe scena fEstivalului au urcat reprezentanţi ai câtorva generaţii de interpreţi, toţi promovaţi de Asociaţia LIBRIS BRAŞOV.

Maratonul artistic a debutat cu o lansare de carte dedicată tradiţiilor româneşti: OBICEIURI DE NUNTĂ din TRANSILVANIA, semnată de Marinela Baba şi Eugenia Nistor. Aşa cum a sugerat SILVANA ENACHE, Marinela Baba a descoperit de mică pasiunea pentru folclor, în locurile ei de baştină, în Alba şi şi-a croit cu pasiune şi talent drumul în muzica populara. Autoarea a urcat apoi pe scenă, remarcând faptul că asemenea evenimente culturale, precum duminica muzicii populare de la Braşov confirm faptul că viitorul folclorului e pe mâini bune. Cartea Marinelei Baba face parte din proiectul NUNTA ÎN TRANSILVANIA finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi restituie publicului obicieuri de nuntă din două regiuni: Rupea şi Alba. La final, autoarea a interpretat şi două cântece populare, acompaniată de Taraful Dan Bârsan.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=NbD4-UsNcaM[/youtube]

Pe scena fEstivalului a urcat apoi, după cum bine a remarcat Silvana Enache, un proaspăt  buchet de flori din grădina românească a cântecului popular, cinci interprete premiate, cu glas curat. Prima a cântat CRISTINA LIVIA SCURTU, discipola regretatei Valeria Peter Predescu, venită tocmai din Bistriţa, de acolo de unde a moştenit de la bunici pasiunea pentru folclor.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=Ni1fJr5G-x8[/youtube]

A urmat apoi CARMEN DANIELA MUNTEAN, fiica lui Drăgan Muntean, cea care a adus dorurile din Ţinutul Pădurenilor în Piaţa Sfatului şi a încântat publicul cu vocea minunată dar şi cu costumul deosebit, interpretând piese de pe albumul Mandri-s padurenii mei.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=rQ9RrSyzTvI[/youtube]

Piaţa Sfatului a răsunat de cântecele câmpiei mureşene, când OANA BOGDANA POP, sosită de la Sărmaşu de Mureş, i-a făcut pe toţi cei prezenţi să se simtă mai tineri, evocând felul în care se trăieşte dragostea în Transilvania, prin piesele de pe albumul Mândră-i fata ardeleană.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=YmLHbDq6AoE[/youtube]

Cu aplauze călduroase a fost întâmpinată VLĂDUŢA LUPĂU, o interpretă din ţinutul Sălajului, atât de tânără şi deja îndrăgită de publicul roman. În costumul ei incofundabil (cu opinci, sosete, zada, spacel cojocel, botelata pe cap şi zgardan la gat) Vlăduţa a cântat piese de pe albumul Cânt de dragul inimii.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=eQRs8D2byFc[/youtube]

Din zona Năsăudului a venit să ne cânte DOMNICA DOLOGA, o cunoscută şi sensibilă intepretă de muzică populară dar şi de romanţe. Domnica Dologa a dat glas pieselor de pe albumul Mai dă-mi Doamne voie bună!

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=S0iL9ZzJcXA[/youtube]

În jur de ora 18, am primit vizita grupului deţinător al recordului mondial pentru cel mai lung concert live, grup coordonat de LUCIA POTRA şi SĂNDEL FILIP, sosiţi direct de la Cluj-Napoca. CLUBUL VEDETELOR a adus, ca de fiecare dată, entuziasmul tineresc pentru folclor, cu ocazia lansării albumului MUZICĂ POPULARĂ vol 5-6.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=gSUaLDtq7zA[/youtube]

De la interpreţi am trecut la dansuri populare. ANSAMBLUL MĂGURA CODLEA, proaspăt întors din Germania, de la un spectacol din Munchen, a prezentat un obicei vechi din Ţara Făgăraşului, anume Cununa Secerătorilor. Fetele şi băieţii de la Codlea au reconstituit prin dans şi chiote tradiţia de la sfârşitul secerişului de a împleti cununi de grâu menite să asigure prosperitatea recoltei viitoare.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=Q_3pQ71u3P4[/youtube]

Au urcat apoi pe scenă membrii grupului DOR FĂGĂRĂŞAN, pentru a promova albumul Tot am zis, mă duc, produs de LIBRIS Braşov. MARIANA ŞANDRU, VIORICA CERBU, DIANA GRIBINCA, FLAVIU FLOREA şi ŞTEFAN DEBU au evocat frumuseţea şi bucuria traiului în zona făgărăşană.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=lrH118XF0_Q[/youtube]

Pe scena fEstivalului a urcat apoi ALIN HUZA, un tânăr încrezător în talentul său şi mai ales în puterea lui Dumnezeu. Descoperit de celebrul părinte Cristian Pomohaci, Alin Huza a învăţat să-şi cultive glasul şi să ne apropie de divinitate prin puterea cântecului. Albumul produs de Libris Braşov şi lansat la fEstival, Am crescut doi frati acasa, a adus dorurile şi speranţele oamenilor tineri printre braşoveni.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=KGVRf8FIfcY[/youtube]

Alături de Alin Huza au stat două din cele mai tinere prezenţe de la fEstival, anume LARISA BOZBICI, din Năsăud şi ADELINA MORAR din Târnăveni care au depănat melodic fragmente de viaţă şi înţelepciune din Transilvania.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=cCawb3csn0g[/youtube]

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=alqnWVwwIX0[/youtube]

În costumele lor impresionante, din zona Rupei au venit ROZALIA OPREA şi MARINELA ALBU care au intepretat cântece specifice împrejurimilor Braşovului.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=CU8-b7Tva00[/youtube]

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=bne6n-6aV-s[/youtube]

Nu a lipsit de la fEstival nici straşnica moroşancă IOANA BOZGA al cărei CD l-am lansat chiar în acest an la Librăria Şt.O. Iosif Braşov.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=I3FJIi_spGQ[/youtube]

La ceas de seară, pe răcoare, Piaţa Sfatului s-a dovedit încă plină,pregătită pentru recitalul celor trei veteran ai folclorului: de la  Cluj Napoca a venit coordonatoarea grupului CLUBUL VEDETELOR, Lucia Potra care a cântat piese de pe albumul Vai amară poamă-i viaţa!

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=I-yepODn7D8[/youtube]

OVIDIU PURDEA SOMEŞ ne-a purtat pe aripa dorului tocmai spre zona care dă şi numele interpretului, spre lada de zestre a tradiţiilor clujene. Plin de umor, Ovidiu Purdea Someş a  animat atmosfera cu câteva bancuri, după ce a interpretat piese de pe albumul Io la mândra când mă duc.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=7DpRGhTw8GE[/youtube]

Apoi, de la Târgu-Mureş, MARIA BUTILĂ, îndrăgitul redactor radio-tv, o autentică păstrătoare a tradiţiilor populare româneşti., a interpretat cu patos cântece de pa albuml Zic oamenii că-s de lume.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=gWX6wIGG18k[/youtube]

Silvana Enache l-a invitat apoi, pentru ultimul recital al serii, pe DUMITRU DOBRICAN, unul din cei patru taragotişti maramureşenei consacraţi pe plan naţional şi internaţional. Cunoscutul instrumentist a venit însoţit  de DĂNŢĂUŞII DIN GROŞI care au mai poposit la Braşov cu ocazia Festivalului Cerbul de Aur. Am avut parte de un recital aniversar, pentru că Dumitru Dobrican, cel care a renăscut obiceiul Danţului la Şură (un dans fără coregrafie), a împlinit 40 de ani de activitate neîntreruptă în ansamblul Transilvania. Dumitru Dobrican a considerat Piaţa Sfatului drept locul ideal de lansare a albumului său, Pe cărări de dor, prin Ţara Maramureşului (producţie Libris Braşov) mai ales că centrul vechi al Braşovului s-a dovedit un loc care emană bucurie şi pasiune.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=anbAAj7rQhc[/youtube]

Dănţăuşii din Groşi ne-au amintit, prin entuziasmul cu care au chiuit şi au dansat, cat de insufletiti sunt oamenii, cand se apuca sa joace.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=l_dM5ldWYik[/youtube]

Aşa s-a încheiat ultima zi a fEstivalului de Carte şi Muzică de la Braşov, o sărbătoare care a transformat Braşovul într-o adevărată capitală culturală.

În răcoarea serii, după ore  de recitaluri, lansări şi bunădispoziţie, ALEEA CĂRŢII, unică în Braşov şi în ţară şi-a luat la revedere de la vizitatori, după ce, timp de patru zile a oferit prilejul unor întâlniri miraculoase, între oameni, cărţi şi muzică, într-un decor memorabil, unde se vorbeşte o limbă universală: limba imaginaţiei.

Mulţumim partenerilor, sponsorilor, participanţilor şi vizitatorilor pentru că au făcut posibil acest eveniment, un frate mai mic al Târgului de Carte din martie care cu siguranţă că va creşte tot mai mare cu fiecare ediţie!

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *