Metallica este la St. O. Iosif!

25/07/2012

Daca Black Sabbath a inventat heavy metalul, Metallica l-a dus pe culmi nebanuite. Daca Motorhead au iutit genul creand speed metalul, Metallica i-a dublat viteza. Daca Aerosmith au dat armonie solourilor de chitara, Metallica a dus aceasta tehnica la perfectie. Cu aceste trei formatii in minte pe 25 iulie 1983 James Hetfield, Lars Urlich, Kirk Hammet si Cliff Burton au scos pe piata albumul lor de debut intitulat “Kill’Em All” numindu-si formatia Metallica. De atunci si pana in zilele noastre trupa a devenit emblema rockului ajungand foarte repede in varf si ramanand acolo. Metallica este formatia mea favorita…a mea si a milioane de oameni din toata lumea care venereaza muzica pe care aceasta trupa fenomen o produce.

Inceputurile trupei Metallica se confunda cu visul unui adolescent emigrant pe nume Lars Ulrich , a carui familie venise in Los Angeles din Danemarca, care a vrut sa popularizeze muzica rock europeana in Statele Unite ale Americii. Era inceputul anilor ’80 iar Iron Maiden si Diamond Head tocmai scoteau capul in lumea muzicii rock. In 1981 Lars Urlich , pe atunci avand doar 18 ani, publica un anunt intr-un ziar local unde isi cauta colegi de trupa , el cantand la tobe. La acest anunt au raspuns mai multi muzicieni insa doar James Hetfield a reusit sa-l inteleaga muzical pe micutul tobosar. Hetfield a fost acceptat de Urlich in calitate de multiinstrumentist , el stiind sa cante la chitara, chitara bas si tobe. Initial a indeplinit functia de solist vocal temporar , pentru ca era extrem de timid, dar mai apoi , cand s-a constatat ca nimeni nu se ridica la standardele cerute , a ramas vocalul permanent al trupei. James Hetfield venea dintr-o familie disfunctionala , fapt ce avea sa-i influenteze versurile pe care le-a scris pentru formatie,  muzica dovedindu-se evadarea lui. El a combinat dragostea sa pentru metal (Black Sabbath si Motorhead), blues (Aerosmith si Thin Lizzy) si punk (The Ramones si Misfits) pentru a crea riffurile si sunetul unic ce au dat nastere stilului inconfundabil Metallica , asa cum hotarasera cei doi sa-si numeasca proiectul muzical. Dupa un al doilea anunt in care Urlich si Hetfield cautau chitarist principal a intrat in scena Dave Mustaine , un adolescent furios care canta atat de repede incat te dureau ochii sa-l privesti. Problemele comportamentale ale lui Mustaine au fost trecute cu vederea datorita tehnicii sale fara cusur. Pentru gasirea unui basist cei trei au inceput sa frecventeze cluburile din California in speranta de a da peste un diamant neslefuit. L-au gasit in San Francisco. Aflati la un show rock underground dintr-un bar obscur cei trei au observat pe scena un nebun pletos ce scotea din instrumentul sau un solo demential. Cand au inceput sa numere corzile instrumentului pe care acesta il manuia si-au dat seama ca este o chitara bas. Acel nebun pletos era Cliff Burton. In putinul timp pe care l-a petrecut printre noi, Burton a facut minuni redefinind perceptia asupra basului si creand poate cele mai frumoase linii melodice compuse vreodata pentru acest instrument. Cliff Burton a fost de acord sa se alature trupei cu conditia ca aceasta sa fie relocata in San Francisco. Zis si facut. Metallica s-a apucat de treaba iar pana in 1983 membri trupei au strans destul material pentru a inregistra un album. Pentru imprimare cei patru inchiriaza un microbuz cu care merg la New York. Acolo are loc o adevarata schisma muzicala. Satui de comportamentul violent si de necontrolat , alimentat de alcool si droguri, pe care Dave Mustaine il avea ceilalti trei membri hotarasc sa-l dea afara din trupa exact cu o zi inainte de inceperea inregistrarilor. Lui Mustaine i se da un bilet de autobuz pana in San Francisco iar Kirk Hammet , cu care cei trei se imprietenisera in cluburile locale in care cantau, este adus cu avionul la New York in aceasi zi. Plin de furie si de ura Dave Mustaine se intoarce in California unde formeaza trupa Megadeth pentru a se razbuna pe fosti sai colegi. Megadeth avea sa ajunga una din cele mai influente formatii ale muzicii rock dar nu s-a ridicat niciodata la nivelul faimei celor de la Metallica. Pe 25 iulie 1983 apare “Kill’Em All” , primul album Metallica iar fanii muzicii rock innebunesc. Albumul care initial trebuia sa se numeasca “Metal Up Your Ass” este rapid, este violent dar in acelasi timp melodic si de neincadrat. Nimeni nu mai auzise asa ceva pana atunci…influentele celor patru erau atat de diferite incat combinatia acestor gusturi nu putea decat sa dea nastere unui nou subgen muzical. Acesta a fost denumit de critici si de fani thrash metal. Desi compozitiile sunt creditate in mare parte tandemului Hetfield/Ulrich forta creativa a acestui prim album a fost Dave Mustaine care dat riffurilor si solourilor de chitara violenta si rapiditatea necesara pentru a fi metal. Kirk Hammet nu a contribuit cu nimic din punct de vedere creativ la acest album el doar incercand sa redea cat mai bine partiturile compuse de Mustaine. Pentru a-l scoate din schema banilor incasati de pe urma drepturilor de autori Hetfield si Ulrich au modificat multe din piesele original compuse de Mustaine (cel mai celebru fiind “Mechanix” caruia Hetfield i-a schimbat doar versurile si a adaugat un pasaj de mijloc lent redenumindu-l “The Four Horsemen”). Totusi la reeditarea pe cd , originalul a fost pastrat ca pe vinil, Mustaine primeste creditele de compozitor iar acum o parte din incasarile de pe acel album ajung si la el. Pe acest album se mai afla o bijuterie care nu trebuie trecuta cu vederea. Ea se numeste “(Anesthesia) Pulling Teeth” si este un instrumental de putin peste patru minute compus exclusiv pentru bas, de cine altcineva decat Cliff Burton. Oricine , dar oricine, asculta acea piesa pentru prima oara va spune ca instrumentul ce se aude este o chitara. Geniul lui Cliff Burton avea sa amprenteze stilul Metallica din anii ’80, stilul care i-a consacrat si care a dat inca trei albume geniale , “Ride the Lightning”, “Master of Puppets” si “And Justice For All”. De fapt 90% din repertoriul lor de concert din ziua de astazi este extras de pe aceste prime patru albume. Directia pe care creierul formatiei , Cliff Burton, a impus-o formatiei a fost una de cantece lungi , unele peste 6-7 minute, cu solouri interminabile si schimbari de ritm bruste , Hetfield contribuind doar cu riffuri si versuri. Dragostea lui Cliff Burton pentru H.P. Lovecraft, Edgar Allan Poe, Ernest Hemingway si Dario Argento s-a vazut in compozitiile sale iar geniul sau creativ poate fi admirat pe piese precum “For Whom The Bell Tools”, “Damage Inc.” sau “Orion”. Odata cu lansarea acestor albume Metallica au introdus atat moda pieselor instrumentale (“Call of Ktulu”, “Orion” si “To Live Is To Die”) cat si moda baladelor hard rock (“Fade to Black”, “Welcome Home – Sanitarium” si “One”).

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=7KpxOmksHrY[/youtube]

In 1986 , aflati in Suedia in turneul de promovare al celui de-al treilea album , genialul “Master of Puppets, autobuzul trupei derapeaza pe o portiune de gheata iar Cliff Burton este proiectat prin geamul vehicolului si ucis pe loc. Pierderea avea sa-i afecteze foarte tare pe membrii supravietuitori care cu greu au luat decizia de a merge mai departe chiar si fara principala lor forta creativa. Ceea ce a urmat a fost un album dens, violent, plin de ura si regrete care s-a vrut un album comemorativ in cinstea spiritului lui Cliff Burton , in maniera lui “Back in Black” a celor de la Ac/Dc. Albumul s-a numit “And Justice For All” si a fost foarte bine primit si este considerat de fani ultimul dintre “clasici”. Conceptul discului a fost croit in directia muzicala pe care Burton o impusese trupei , cu piese lungi, riffuri interesante, o instrumentala (“To Live Is To Die” incorporeaza ultimele inregistrari pe care Cliff Burton le-a facut pentru trupa iar pana anul trecut nu a fost niciodata cantata in intregime) si o balada (piesa “One” este prima piesa a celor de la Metallica ce a beneficiat de un videoclip , fapt pentru care multi dintre fani puritani au plecat de langa trupa). Ironic pe acest album basul este inexistent. Inlocuitorului Jason Newstad , un mare fan Metallica care a castigat auditia, nu i s-a acordat nici un pic de incredere linia de bas fiind identica cu cea de chitara astfel ca cele doua se suprapun fiind imposibil de distins intre ele. Pana la plecarea sa din trupa in 2001 Jason Newstad a fost vazut de ceilalti ca un outsider care nu va putea niciodata sa umple golul lasat de prietenul lor, Burton. Din fericire pentru cei ce au crescut cu sunetul de bas in Metallica , Robert Trujillo (cel ce a venit in locul lui Newstad) a readus sunetul jos in formatie stilul lui fiind considerat , atat de fani cat si de critici, unul foarte apropiat cel al lui Burton.

Din 1990 incoace Metallica au incercat tot felul de experimente , unele reusite altele mai putin, dorind sa iasa din sablonul thrash metalului pe care ei insisi il creasera. Mai intai au dat lovitura cu albumul ce poarta numele trupei dar care este mai cunoscut de catre fani sub titulatura neoficiala de “The Black Album” (un album care a renuntat la piese lungi si la rapiditate preferand imnuri scurte de stadioane mai potolite in ritm). “Metallica” a devenit cel mai bine vandut album al trupei si le-a adus recunoastere internationala insa multi dintre fani , dar si cativa critici, l-au considerat incercarea trupei de a deveni comerciala , orice necunoscator iti va spune de “Nothing Else Matters” si de “Enter Sandman” la auzul numelui formatiei. Au urmat doua albume in care au experimentat cu alternativul (“Load” si “Reload”), ocazie cu care rockerii s-au tuns, un album tribut (“Garage Inc” – un album de coveruri ale formatiilor ce au influentat trupa de-alungul timpului), un experiment numetal (“St. Anger” – considerat cel mai slab) si o incercare de revenire la radacinile lor muzicale (“Death Magnetic”). Indiferent de deciziile pe care le-au luat Metallica nu a ezitat niciodata sa incerce ceva nou si asta i-a transformat in imparatii rockului.

Personal am avut placerea de a participa la doua dintre concertele lor sustinute la Bucuresti iar ambele au fost o experienta de neuitat. Daca la cel din 2008 am trait fiori primului meu concert Metallica la cel din 2010 am avut privilegiul de a fi in primele randuri si de a-mi vedea idolii de aproape. Am fost hipnotizat si am trait unele dintre cele mai frumoase clipe din viata mea. Ani de zile am visat cu ochii deschisi sa aud “Ecstasy of Gold” (suita de Enio Morricone pe care trupa o foloseste ca si intro) si sa cant alaturi de ei vers cu vers. Am fost in paradisul muzicii iar cuvantul extaz este prea mic pentru ceea ce am simtit. Pe cat de fericit am fost atunci pe cat de mare mi-a fost tristetea cand am revenit pe pamant si am observat ca cei din jurul meu traiau ca si cum nimic nu s-a intamplat neimpartasindu-mi bucuria. Dar asta nu este decat un semn de cat de buna si puternica este muzica. Nici o alta trupa sau muzica nu ar fi putut sa-mi lase o cicatrice atat de mare in suflet. Sunt fericit ca Metallica exista si ca muzica lor mi-a ajuns la urechi.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=_lcp1HRylIc[/youtube]

Pana la sfarsitul lunii toate discurile Metallica vor beneficia de 10% reducere in cadrul campaniei “Aniversari Muzicale”.

One Comment

  • Horia Nilescu 10/08/2012 at 12:39 am

    Open your ears and mind and give Death Magnetic a listen. You might like it. It’s not the “back to the roots” album they wanted it to be but it’ still better than Load, Reload and waaay better than St Anger. Personally I think it’s better than the Black Album as well. Please tell me what you think if you get around to it.

    ps: I agree with you as far as St Anger goes but hey..it’s Metallica. I can’t be angry with my favorite band

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *