Doamna Dalloway

13/08/2012

Virginia Woolf este una din scriitoarele mele preferate  iar Doamna Dalloway este o carte pe care as reciti-o oricand, la orice varsta cu aceeasi placere. Considerata de criticii de specialitate o capodopera literara a secolului XX pentru mine Doamna Dalloway reprezinta acea carte de care te apropii cu o oarecare teama dar care odata ce te-a prins iti dai seama ca este de fapt destul de usor de parcurs scriitura dezvaluindu-si treptat bijuteriile ascunse pe care le ascunde. Romanul se petrece pe parcursul unei singure zile si este alcatuit din flashuri de memorie si amintiri imbinate cu destul de putine intamplari din prezentul trait de personaje. Din punct de vedere al constructiei este asemanator celebrului Ulise al lui James Joyce , Virginia Woolf folosind la fel ca si scriitorul irlandez fluxul constiintei ca si forta narativa. Diferenta fata de Ulise este ca volumul lui Woolf este mai accesibil si celor cu mai putin fler  literar , nefiind atat de criptica dezvaluindu-ti intelesurile si metaforele fara sa-ti dea prea mari batai de cap. Desi si James Joyce se afla pe lista autorilor mei preferati parcurgerea romanului Ulise mi s-a parut un drum interminabil prin abisul vocabularului si nu am reusit sa suprind probabil nici macar un sfert din ce s-a vrut sa fie transmis…daca nu esti bine pregatit din punct de vedere literar, probabil ca ai sanse foarte mici sa simti gustul joycean. Doamna Dalloway , in schimb, mi-a oferit satisfactia de a patrunde mai bine in universul protagonistilor, de a le intelege alegerile de viata si efectul lor asupra batranetii, de a resimti nostalgia dupa trecutul zbuciumat, nefericirea statorniciei si multe altele.

Dupa cum spuneam romanul Virginiei Woolf se petrece intr-o singura zi, mai exact intr-o zi de iunie. Si mai exact intr-o zi neobisnuit de calduroasa daca ne raportam la capricioasa vreme londoneza. Clarissa Dalloway , o femeie aflata la varsta a doua, planuieste o serata si pentru acest lucru se trezeste de dimineata pentru a face toate aranjamentele necesare. Drumul pe care Clarissa il parcurge de acasa pana in centrul Londrei, pe la magazinele de pe Oxford Street, prin parc si inapoi acasa se dovedeste a fi un drum de aproximativ 200 de pagini – cam acesta este cadrul romanului. Fiecare pas pe care Clarissa il face reprezinta inca o amintire, inca o nostalgie, inca o incursiune in trecutul ei tumultos la care a renuntat pentru a deveni o sotie de high-class al unui om de guvern, cu alte cuvinte o.. casnica. Desi sotul ei , Richard Dalloway, este o persoana riguroasa, pedanta, pragmatica, familista care a avut grija ca ei sau fiicei lor sa nu le lipseasca nimic Clarissa se intreaba adesea , pe parcursul romanului, daca a facut alegerea buna casatorindu-se cu el in dauna lui Peter Walsh , un poet visator cu idei moderne desi poate putin cam radicale. Aceste intrebari sunt si mai pregnante in mintea ei in acea zi de iunie cu cat Peter Walsh o viziteaza de dimineata aprinzadu-i in suflet nostalgia pentru iubirea lor din tinerete care se incheiase prin chiar decizia Clarissei. Respins de Clarissa Peter Walsh a plecat in India unde s-a casatorit, insa dupa esecul acelui mariaj s-a intors acum la Londra. Indragostit din nou de o femeie maritata cu copii Peter Walsh trece si pe la vechea sa prietena Clarissa pentru a o vedea , ocazie cu care este si el invitat la proverbiala serata. Auzind toate vestile lui Peter Clarissa resimte parca o usurare ca nu a devenit doamna Walsh preferand stabilitatea atat financiara cat si sufleteasca pe care i-o ofera statutul de Dalloway. Totusi atunci cand pe strazile londoneze suntem alaturi doar de ea si de gandurile ei ne este sugerat ca nebunia lui Peter Walsh inca o atrage si ca poate ar fi preferat sa devina o femeie libertina care sa cutreiere Commomwealthul decat sa fie o casnica toata viata.

Poate cea mai mare diferenta dintre Doamna Dalloway si Ulise este urmatoarea: daca cel din urma urmareste un singur personaj alocand prea putin spatiu personajelor secundare romanul Virginiei Woolf isi face ragaz pentru a dezvolta si personajele secundare pictand incetul cu incetul o adevarata fresca a societatii londoneze de la inceputul secoului XX. Astfel prin ochii Clarissei ii intalnim prin Londra pe sotii Smith dar si pe Sally Seton sau pe Hugh Whitbread. Discret autoarea muta desfasurarea amintirilor si a nostalgiilor din universul Clarissei in lumile intime ale personajelor secundare pe care le vom regasi prezente si la serata doamnei Dalloway. Astfel aflam despre Septimius si Lucrezia Smith ca sunt un cuplu extrem de nefericit. Septimius este un veteran al primului razboi mondial care inca este bantuit de fantomele camarazilor cazuti la arme ignorand-o complet pe sotia sa Lucrezia , poreclita Rezia, care innebuneste incercand sa-l scoata din acea stare. Lucrezia, o autentica italianca,  in nefericirea ei, regreta nespus ca a parasit Milanoul natal pentru a-l urma pe sotul ei in Anglia. Hugh Whitbread este insul tipic aristocratiei engleze , genul de om despre care nimeni nu stie cu ce se ocupa sau din ce isi castiga bani…se stie doar ca are o pozitie importanta in Casa Regala. Cat despre Sally Seton? Aceasta monteaza dimensiunea controversata a romanului, atata timp cat se identifica cumva cu interesul amoros al Clarissei din tinerete – avem de a face cu o alta aventura romantica pe care protagonista o regreta. Reflectiile de viata ale personajelor si amintirile lor comune de la petrecerile din Bourton , un conac unde se strangeau in vremuri de demult, sunt intrerupte de momente de cotidian , precum trecerea masinii regale in drum spre Buckingham si imbulzeala ce se creeaza in jurul ei oamenii fiind curiosi sa o vada pe regina. Pe masura ce se apropie serata doamnei Dalloway personajele se pregatesc care mai de care pentru petrecere. Familia Dalloway , Clarissa, Richard si fiica lor Elizabeth, isi ocupa pozitiile de gazda iar toti ceilalti se imbraca la patru ace indreptandu-se agale spre casa de pe Bond Street. Nu toate ajung , sotii Smith suferind o tragedie in casnicie dupa un moment de lumina iar Peter Walsh cu greu sa hotaraste sa-si faca aparitia. Recunosc ca ma  asteptam  ca romanul sa se opreasca aici si sa ramana la latitudinea cititorului daca serata a fost un succes sau nu. Ei bine nu se intampla asa , ba mai mult de atat serata este descrisa intr-o maniera cat se poate de clasica, de obiectiva, cu un lux de amanunte fara nici un flashback, fara nici o amintire, nici o incursiune in trecut…totul e descris in cruda si banala obiectivitate. Totusi serata are momentele ei de  incarcatura emotionala speciala pe care va las sa le descoperiti citind cartea.

Nu stiu din ce motiv lectura romanului m-a dus cu gandul la apocalipsa. Toate personajele imi pareau ca-si traiesc ultima zi pe pamant si-si fac o recapitulare cat se poate de severa si totusi subiectiva a vietii duse pana acum. Toti par ca incearca sa faca ceva pe ultima suta de metri pentru a se prezenta la judecata de apoi cu consiinta impacata si sa poata sa spuna: DA , am facut pe acest pamant lucruri ce au contat. Parcurgand cartea cu aceasta ideea imprimata in suflet am perceput serata ca un soi de anticamera  a apocalipsei in care Clarissa si ceilalti sed intr-un fel de purgatoriu asteptand rand pe rand sa fie chemati la judecata. Recunosc ca este un roman dificil de parcurs  dar uluirea care te curpinde atunci cand incepi sa intelegi de ce-urile este una pe care , eu unul, nu am mai simtit-o niciodata. Cineva mi-a spus ca nu ar dori ca Doamna Dalloway sa fie subiectul unei editii a clubului de lectura de la St. O. Iosif pentru ca este mult prea cunoscuta si toata lumea a citito. M-as bucura sa fie asa, m-as bucura ca atat de multi oameni sa fi gustat din lectura unei carti absolut fermecatoare.

DOAMNA DALLOWAY – VIRGINIA WOOLF, Editura Humanitas, 2012

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *