Castele de carton

03/09/2012

O altă recomandare recentă pe care am primit-o la Schimb de Cărți Brașov a fost un roman semnat de o autoare spaniolă, apărut în colecția Raftul Denisei a Editurii Humanitas care ataca un subiect cât se poate de provocator: un ménage-a-trois între trei tineri artiști din Madridul anilor 80. Ascultând rezumatul făcut de Roxana Cârceag, mă gândeam că romanul Almudenei Grandes va fi mai degrabă o variantă madrilenă a Visătorilor parizieni din filmul lui Bertolucci – în ambele povesti relațiile în trei funcționează ca metafore ale câștigării unor noi libertăți, ale sfidării unor mentalități pe un fundal istoric specific (francezii au avut momentul lor de glorie în primăvara lui 68, exact perioada în care se petrece acțiunea din Visătorii, în vreme ce spaniolii s-au scuturat de aerul dictaturii franchiste abia în anii 80 – perioadă în care are loc aproape toată acțiunea romanului Castele de carton). Ceea ce mi-a stârnit curiozitatea în mod deosebit a fost observația Roxanei Cârceag privitoarea la puterea de generalizare a poveștii din roman, o poveste pe care vorbitoarea o găsea pilduitoare chiar și pentru relațiile monogame obișnuite, în ciuda faptului că protagoniștii Almudenei Grandes au toate atributele excentricității la care te-ai aștepta.

Maria Jose, Jaime și Marcos sunt trei studenți care se împrietenesc la facultatea de arte din Madrid și care dezvoltă în mod spontan, fără să-și pună prea multe întrebări, o relație în trei cât se poate de satisfăcătoare. Relația se articulează pe trei mari elemente, care dau și titlurile capitolelor romanului: artă, dragoste și sex. Deși personajele sunt cât se poate de diferite, analizate pe cele trei dimensiuni amintite, împreună par să alcătuiască o structură cât se poate de solidă. Și asta pentru că relația are structura unui puzzle, în care fiecare își aduce contribuția sa particulară și unică, pe bază de complementaritate, pentru a întregi o imagine de ansamblu armonioasă. Marcos este cel care excelează pe plan artistic (singurul care se dovedește suficient de talentat ca să ajungă un pictor consacrat), este cel care are talent, ambiție și succes, dar care este cât se poate de fragil emoțional și de inhibat sexual. La polul opus se află Jaime, cel mai puțin înzestrat pe plan artistic, dar cât se poate de priceput, de viguros pe plan sexual, o companie cât se poate de agreabilă – plin de inițiativă, umor și responsabilitate. Între cei doi o regăsim pe Maria Jose, pictorița talentată dar fără ambiție, aflată în căutarea unui stil propriu, cea fermecată de puterea creatoare a lui Marcos pe de o parte dar și de abilitățile de amant ale lui Jaime pe de altă parte. Echilibrul pe care îl ating Maria Jose, Marcos și Jaime eclipsează sau chiar destramă orice posibile suspiciuni și ranchiuni neliniștitoare într-o relație în trei – fiecare personaj pare să se bucure în mod parcimonios în această interacțiune cu valențe simbiotice. Totul până la un punct însă. Unde vor ajunge protagoniștii și care va fi dezondământul relației lor vă rămâne să descoperiți.

Cea care mi-a recomandat cartea, Roxana Cârceag vorbea despre ingredientul care poate declanșa eroziunea și chiar destrămarea oricărei relații, indiferent de câți participanți ar avea ea, anume momentul în care unul din participanți capătă statutul de al treilea, în detrimentul unei alte persoane, obiect sau activități. Și mie mi s-a părut, parcurâgnd romanul Almudenei Grandes, că relația dintre Maria Jose, Marcos și Jaime funcționează, atâta timp cât protagoniștii evită numărătoarea, atâta timp cât se percep unitar, măcar pe plan spiritual (de reținut este însă faptul că personajele sunt conștiente de încărcătura simbolică amenințătoare a numărului trei,  pe plan relațional – în fapt, o mare parte a romanului reprezintă un soi de răfuială a protagoniștilor cu acest număr – trei nu era doar un număr, era și un nume și începeam să învățăm să-l pronunțăm, să-i îmblânzim spinii, să-i corectăm accentul, să ne îndoim de faima lui, de condiția lui impară). În momentul în care începe să se cristalizeze o ierarhie, când cineva devine primul, cineva devine al doilea și cineva devine al treilea, totul se dezechilibrează, peisajul relațional începe să pară mult prea înghesuit pentru protagoniști. De asemenea, romanul Almudenei Grandes aduce în atenție și caracterele contradictorii ale dorințelor care dau imaginea paradoxală a amorului contemporan, surprinsă și de Pascal Bruckner: dorința de a avea o libertate de alegere cvasipermanentă, chiar și atunci când ești implicat într-o relație și dorința de te dedica unei singure persoane pe care o consideri mai specială decât celelalte. În romanul autoarei spaniole, rezultatul eforturilor de a reconcilia aceste caractere se dovedește însă la fel de durabil ca un castel de carton.

Volumul este disponibil la un pret modest de 10 lei.

CASTELE DE CARTON – Almudena Grandes- Editura Humanitas, 2007

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *