Judas Priest & Motorhead la St. O. Iosif!

14/09/2012

Luna septembrie are o semnificatie variata, pentru multe categorii de oameni. Pentru elevi inseamna reintoarcerea la scoala, pentru oamenii angrenati in campul muncii inseamna revenirea la indatoririle de zi cu zi dupa concediul de vara iar pentru agricultori inseamna strangerea recoltei in urma efortului depus de peste an. Pentru iubitorii de muzica rock a noua luna din an marcheaza perioada cand doua dintre cele mai influente trupe rock au scos capul in lume cu albumul de debut: este vorba de Judas Priest (1974) si Motorhead (1977). Doua formatii care desi apartin aceluiasi gen de muzica sunt foarte diferite in linie melodica, versuri si atitudine. Daca Judas Priest a definit heavy metalul din punct de vedere stilistic , introducand imaginea asociata astazi cu un rocker (haine de piele, curele cu tinte, motociclete si bocanci), Motorhead au preferat stilul simplu necomplicandu-se cu absolut nimic urmand filosofia “ce conteaza cum aratam cat timp muzica e buna?”. Daca Judas Priest au urmat liniile melodice clasice de heavy metal , impuse de Black Sabbath, cu solouri lungi si riffuri lente Motorhead au iutit jocul introducand viteza punkului in piesele lor cu mult scurtate. Nici la versuri cele doua nu se potrivesc Judas Priest preferand tematici specifice unor scenarii horror cu monstri, creaturi fantastice si sinucidere, in timp ce trioul de la Motorhead a mers pe formula rock’n’rollului de sex, droguri si alcool. Cu toate astea cele doua formatii raman niste colosi muzicali care , din fericire pentru noi, pot fi auziti si in zilele noastre umpland arene pana la refuz la fiecare concert.

La sfarsitul anilor ’60 , inceputul anilor ’70 optiunile tinerilor englezi din orasul industrial Birmingham erau urmatoarele: minieritul sau muzica. Multi au ales minieritul pentru ca rezultatul era imediat insa foarte multi au ales muzica (ca mai apoi sa se vada apucandu-se de minierit din cauza lipsei de bani si de multe ori de talent). Cateva trupe insa au reusit sa iasa din saracia orasului si au ajuns legende internationale; printre ele Led Zeppelin, Moody Blues si Black Sabbath. Avand aceste exemple cat se poate de palpabile chitaristul K.K. Downing si basistul Ian Hill s-au apucat de muzica inca din liceu fiind influentati de artisti precum Jimi Hendrix sau Eric Clapton. Dupa cateva showuri prin puburile locale Downing impune necesitatea originalitatii trupei sale, si astfel indeparteaza sunetul trupei de la blues spre ceva mult mai agresiv si mai rapid. Noul sunet era interesant iar cativa promoteri locali pareau interesati de inregistrarea unui material. Formatia , care purta oficial numele de Judas Priest pentru a fi in ton cu stilul agresiv practicat, avea o singura problema…nu avea vocalist. Al Atkins , cel care se rugase de ceilalti membrii sa-l primeasca ca solist, a renuntat dupa doi ani avand o familie de intretinut. Astfel Atkins devenise victima societatii mizere fiind nevoit sa renunte la visul sau pentru a deveni un om responsabil. In locul sau a fost adus un alt baiat din cartierul de minieri al Birminghamului Rob Halford. Halford a ramas cu formatia la bine si la rau iar ariile vocale foarte largi pe care el le putea acoperi au ridicat trupa pe culmi ceva mai inalte. Judas Priest incepuse sa-si faca renume deschizand concerte locale importante precum Black Sabbath sau Thin Lizzy. La un concert Thin Lizzy membrii formatiei aveau sa ia o decizie foarte importanta pentru istoria heavy metalului. Vazand ce poate face o formatie cu doua chitari , ambele cu dubla valenta de chitara solo si chitara ritm, K.K. Downing a luat decizia de a mai aduce un chitarist in trupa pentru a purta sunetul de twin guitar inventat de Thin Lizzy la un cu totul alt nivel. Astfel a venit in trupa Glenn Tipton care a ramas in formatie pana in zilele noastre. In 1974 stradania cvintetului din Birmingham avea sa dea in sfarsit roade (dupa mai bine de 4 ani de chin) cand casa de discuri condusa de legendarul chitarist Tony Iommi le produce primul album “Rocka Rolla”. Primul album Judas Priest nu este considerat ca fiind relevant pentru cariera acestora deoarece toate versurile pieselor de pe album au fost scrise de Al Atkins , astfel materialul reprezinta viziunea acestuia asupra formatiei. De asemenea elementele recognoscibile formatiei (articolele de piele neagra) inca nu fusesera introduse in look-ul formatiei. Aceste elemente aveau sa fie implementate cu ocazia lansarii celui de-al doilea album , “Sad Wings of Destiny”, lansat in 1976. Pe langa etica vestimentara adoptata, acest album pune in valoare , pentru prima oara, calitatile vocale ale lui Halford , care de acum avea sa aiba control complet asupra versurilor si temelor abordate. Incepand cu acest album incep sa apara piese care au ramas si astazi in inimile fanilor si sunt cerute la fiecare concert. Nu exista concert Judas Priest fara “Victim of Changes”, “Hell Bent for Leather” sau “Sinner”. Cu albume precum “Sin After Sin” (1977), “Stained Class” (1978) si “Killing Machine” (1979) Judas Priest isi castigasera respectul multora insa inca nu explodasera asa cum si-au imaginat la inceput. Erau iubiti insa inca erau considerati mai degraba o formatie demna sa deschida concerte pentru granzii rockului sau sa umple o sala de capacitate medie. Explozia mult asteptata avea sa vina la inceputul anilor ’80. Mai intai “British Steel”, un album exceptional din toate punctele de vedere care a capitalizat succesul anuntat de “Killing Machine” atunci cand a primit discul de platina. “British Steel” este puternic, este furios dar este , mai presus de toate, melodios. Albumul contine trei din cele mai cunoscute piese Judas Priest: “Metal Gods” (de la care se trage si porecla formatiei de zeii heavy metalului), “Living After Midnight” (prima piesa heavy metal destul de domolita pentru a fi difuzata la un radio de consum) si bineinteles “Breaking the Law” (imnul tinerilor furiosi din toata lumea). Dupa dezamagitorul “Point of Entry” a urmat un alt disc antologic semnat Judas Priest “Screaming for Vengeance” , album care cu piese precum “You’ve Got Another Thing Coming” si “Electric Eye” a demonstrat unei lumi intregi ca si heavy metalul poate fi accesibil. Mijlocul anilor ’80 au insemnat un declin aproape ireparabil in cariera trupei, mai ales ca formatia a fost implicata intr-un proces civil in care erau acuzati de versuri satanice subliminale iar solistul Rob Halford si-a recunoscut public orientarea sexuala (interesant este ca Halford a ramas zeul heavy metalului in ciuda reputatiei rockerilor de a fi foarte opaci in privinta homosexualitatii). Dupa o revenire spectaculoasa cu “Painkiller” (1990) Judas Priest au ramas pana in ziua de astazi acolo unde le e locul: pe culmile cele mai inalte ale perfectiunii muzicale.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=8cmefZ8aeZ8[/youtube]

Pe vremea cand Judas Priest incepeau sa fie remarcati o formatie de rock progresiv pe nume Hawkind incerca sa se faca si ea cunoscuta. Dupa cativa ani de deriva basistul formatiei , un golan pe nume Ian Fraser Kilmister alias Lemmy, se hotaraste se paraseasca formatia (unele surse spun ca ar fi fost concediat din cauza dependentei sale de droguri) pentru a canta simplu, rapid, scurt si cat se poate de zgomotos. Astfel formeaza , alaturi de alti doi entuziasti ai miscarii punk si al stilului de viata rock’n’roll (Phil “Philthy Animal” Taylor si “Fast” Eddie Clarke), Motorhead. Motorhead cantau si aratau ca nimeni altii pana la ei. Piesele lor erau scurte si agresive precum imnurile punk dar liniile melodice erau elaborate si melodioase precum cele din heavy metal. Era clar ca este nevoie de un nou nume pentru acest nou gen practicat de Motorhead…astfel s-a nascut Speed Metalul, ridicat la rang de arta ani mai tarziu de Metallica, Megadeth si Slayer. Dar socul pe care Motorhead l-a produs nu a fost doar in muzica , cei trei englezi aratau deplorabil , cu haine zdrenturoase, par si barbi netunse si tot felul de rani (ochi vineti si dinti lipsa) provocate de diverse scandaluri de bar. Erau urati atat la propriu cat si la figurat insa lumea nu se putea opri din a-i asculta. Motorhead cantau despre niste lucruri cu care toate lumea se putea identifica: sex de toate felurile, distractie cu alcool si droguri, rebeliune impotriva puterii. Spre deosebire de Judas Priest succesul lui Motorhead a venit aproape instant , ceea ce a fost bine avand in vedere lipsa de rabdare a lui Lemmy. Dupa un prim album purtand numele formatiei, primit cu recenzii mixte, in 1977 au urmat doua materiale discografice considerate sfinte printre rockeri: “Overkill” (1978) si “Bomber” (1979). Piesele de pe aceste albume , care alcatuiesc aproape jumate din repertoriul de concert al formatiei chiar si astazi, evidentiaza stilul Motorhead iar muzica este superba. Marea lovitura , dar care nu a sosit ca o explozie ci mai degraba ca o confirmare a succesului deja agonisit, a venit in 1980 cu albumul “Ace of Spades”. “Ace of Spades” contine cele cunoscute cantece Motorhead (“Ace of Spades”, “Love Me Like A Reptile” etc) si este intr-adevar o forta a naturii prin energia pe care o emana chiar si atunci cand il asculti pentru nu stiu cata oara. Traseul Motorhead a fost , si este, precum filosofia de viata a liderului sau , care acum la 66 de ani inca mai colectioneaza obiecte naziste si bea o sticla de whiskey pe zi, si anume “live fast and die young”. Dupa “Ace of Spades” faima a inceput sa-si spuna cuvantul formula de aur modificandu-se , Lemmy inlocuindu-i pe ceilalti doi care nu aveau sa se intoarca in formatie pana astazi. Cu exceptia albumelor “Iron Fist” si “Orgasmotron” , care au devenit si ele clasice Motorhead, celelalte eforturi discografice au fost considerate bune insa fara sarea si piperul perioadei de aur a formatiei. Cu toate acestea Motorhead contiua sa fie una din cele mai iubite formatii ale muzicii iar blazonul de cea mai zgomotoasa trupa din lume este inca purtat cu mandrie.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=qYO4zLY-Nag[/youtube]

Am avut placerea si norocul de a vedea cate un concert al ambelor formatii. Anul trecut Judas Priest au avut un repertoriu ce continea cel putin cate o piesa de pe fiecare album lansat de formatie iar piese precum “Breaking the Law” si “Living After Midnight” au fost cantate in intregime de fanii inversunati , printre care cu mandrie m-am aflat si eu. In vara anului acesta Motorhead si-au deschis concertul cu celebra fraza “We are Motorhead and we play rock’n’roll” si desi Lemmy Kilmister avea mari probleme in a rosti fraze coerente iar vocea sa nu mai este chiar ce a fost vibratiile transmise de muzica lor mi-au dat fiori atat mie cat si sutelor de fani ce cantau alaturi de mine “Ace of Spades” si “Bomber”. Multi spun ca asemenea formatii nu vor mai exista niciodata. Sunt sigur ca nu este asa insa sunt la fel de sigur ca ele trebuie respectate si iubite , macar pentru muzica lor, care este extraordinara.

Pana la sfarsitul toate albumele Judas Priest si Motorhead vor beneficia de 10% reducere in cadrul campaniei “Aniversari Muzicale”!

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *