Condamnat la moarte

17/09/2012

Viața bate filmul, viața bate cartea și totuși uneori ne dorim o viață ca în filme și episoade biografice demne de orice bestseller. Raportul dintre ficțiune și realitate pare, de atâtea secole, incert – ba arta imita realitatea, ba realitatea imită arta, ba personajele din cărți duc o viață mai autentică decât a noastră, ba noi suntem oricând deasupra personajelor. Desigur, pentru un scriitor sau pentru un regizor, asemenea dezbateri sunt de lăsat în seama publicului și a criticii – e vorba de un soi de diviziune a muncii în fond – în vreme ce unii discută despre literatură sau film, alții fac literatură și film. Sau nu, așa cum sugerează uluitorul roman al lui Mikkel Birkegaard.

Protagonistul din Condamnat la moarte, Frank Fons, este un scriitor popular, un autor de romane polițiste-horror controversate, atâta timp cât acestea sunt dense în detalii sinistre și revoltătoare. Romanele lui Frank Fons au drept personaje psihopați cât se poate de periculoși care pun în acțiune tehnici criminale odioase, descrise explicit, până la limita suportabilului (și ca să vă faceți o idee despre caracterul șocant, am să amintesc doar că în creațiile lui Fons se taie testicule, gravidele se ucid ritualic și jurnalistele sunt violate cu suluri de ziar). Tocmai datorită abundenței violenței, proiectată cât se poate de imaginativ, asupra lui Fons pare să planeze o dublă suspiciune: pe de o parte că el ar fi, la rândul lui tulburat psihic și, pe de altă parte, că ar exploata spectaculosul și curiozitățile morbide pentru a atinge succesul. În ciuda acestor bănuieli care nu vin doar din partea criticii, ci chiar din partea familiei sale, Fons pare să fie convins că există o demarcația clară între realitate și ficțiune și că psihologia sa nu este neapărat intim legată de creațiile sale. Așa cum recunoaște și protagonistul: Teoria mea era că o crimă nu putea fi comisă din cauza unei cărți, ci pentru că omul care o săvârșește este rău. Cu sau fără roman crima ar avea loc oricum.

Confortul filosofic al lui Fons este însă dat peste cap, atunci când poliția descoperă cadavrul unei femei, aparent executată în maniera spectaculoasă descrisă în romanul scriitorului. Să fie vorba de  hazard? În fond, protagonistul lui Birkegaard trăiește în realitate acolo unde coincidențele sunt posibile, spre deosebire de ficțiune, unde nimic nu e întâmplător. Ipoteza coincidenței devine greu de acceptat, mai ales că nu trece mult timp și chiar un polițist cunoscut de Fons ajunge să fie asasinat tot într-o manieră imitativă, inspirată din romanele sale. Aflat la apogeul carierei, prins între târguri de carte și autografe, atrăgând încet-încet atenția autorităților, neliniștitul Fons pornește pe urmele  criminalului și  descoperă o serie de indicii legate de următoarele victime alese de acesta. În paralel cu evoluția acestui fir narativ, romanul lui Birkegaard dezvăluie lent biografia protagonistului: Fons începe să-și piardă calitatea de narator credibil , atâta timp cât trecutul său ascunde perioade de alcoolism și abuz de droguri, un divorț dureros și o transformare certă – dintr-un scriitor idealist într-un autor mediocru care acceptă compromisul profesional al scriiturii comerciale spectaculoase. În ciuda faptului că are potențial creator, Fons nu pare să aibă nici suficientă tărie de caracter, nici suficient confort financiar ca să aleagă să scrie și altceva decât thrillere scandaloase. De asemenea sursele sale de inspirație, pentru cele mai revoltătoare execuții imaginare, par să își aibă geneza în contexte destul de ciudate și de înspăimântătoare pentru apropiați: un dialog cu fiica sa, un moment intim alături de soție etc. Pe măsură ce evenimentele escaladează, devine tot mai neclar în ce măsură întâmplările la care ia parte Fons sunt reale sau sunt produsul unei minți tot mai tulburate. Din fericire, Birkegaard va fi departe de un deznodământ facil și previzibil al poveștii, și va pregăti un final care îi va surprinde chiar și pe cei cu intuiție și fler detectivist. Veți avea parte de o lovitură  dureroasă (în cel mai literal mod!)  care îi va pune la încercare, din multe puncte de vedere, chiar și pe cei mai experimentați cititori.

E clar că aveți nevoie de un stomac puternic și de o oarecare rezistență psihologică pentru a parcurge romanul lui Birkegaard, atâta timp cât, așa cum am amintit, povestea abundă în scene grotești, descrise suficient de minuțios. Nu avem însă de a face cu o agregare a violenței a cărei miză este șocarea cititorului. Chiar dacă are, pe alocuri, structura unui thriller, Birkegaard atinge teme cât se poate de serioase: raportul dintre ficțiune și realitate, dintre creație și inspirație, dintre public și autor. În romanul lui Birkegaard elemente de construcție aparținând genului thriller sau polițist devin metafore pentru sursele de tortură ale scriitorului, mereu presat de public, critică și neputințe: crimele din romanul autorului danez par a fi demonstrative- ele nu sunt doar mijloace de terorizare sau de exprimare a admirației psihopate  ci par să fie un soi de concretizare a dreptului la lectură critică asumat de cititori (veți remarca faptul că aceste crime corectează erori de ordin fizic comise de Fons, atunci când a imaginat execuțiile). Dincolo de aparențele sinistre, romanul lui Birkegaard se dovedește o autentică biografie profesională a activității scriitoricești, cu toate provocările morale și psihologice pe care aceasta le instanțiază.

CONDAMNAT LA MOARTE – Mikkel Bierkegaard- Editura Polirom, 2012

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *