Sa ne amintim de Dmitri Shostakovich!

26/09/2012

Cu toamna lui 2012 intrata definitiv in drepturi ne amintim ca tot intr-o toamna , insa acum 106 ani, s-a nascut unul dintre cei mai mari compozitori ai Rusiei si ai lumii Dmitri Shostakovich. Shostakovich este considerat “primul copil muzical al revolutiei” aproape fiecare compozitie a sa fiind legate de evenimente istorice de data recenta , “Octombrie” (1927) sau “1 Mai” (1931). Compozitor de simfonii, opere, baleturi si muzica de camera Shostakovich si-a petrecut inceputul carierei in umbra compatriotilor Prokofiev, Rachmaninov si Stravinsky ca mai apoi sa-si dezvolte , sub protectia politica a lui Leon Trotki, un stil hibrid care combina genialitatea celor trei mai devreme mentionati. A trait in ultima perioada a vietii in Statele Unite ale Americii unde s-a indragostit iremediabil de muzica jazz optand sa-si canalizeze energiile in aceasta directie si abandonand aproape de tot stilul clasic care l-a consacrat. La modul cel mai simplist muzica “”micutului”” mare rus poate fi caracterizata prin contraste muzicale puternice si elemente de grotesc insa Shostakovich a insemnat mult mai mult pentru muzica mapamondului marturie stand milioane de admiratori din toate colturile lumii.

Dmitri Dmitrievich Shostakovich s-a nascut la Sankt Petersburg pe data de 25 septembrie 1906 intr-o familie de melomani , mama sa urmase Conservatorul din Sankt Petersburg iar tatal sau era un inginer indragostit de Glinka si Ceaikovski. La varsta de noua ani incepe sa studieze muzica , mai intai cu mama sa, apoi cu profesorul Glasev, sub indrumarea caruia reuseste sa schiteze si primele sale compozitii. In 1919 intra la Conservatorul din Sankt Petersburg unde studiaza sub legendarul Alexandr Glazunov si unde ii cunoaste pe cei cu care avea sa fie asociat toate cariera si cu care a format careul de compozitori rusi plecati in Statele Unite , Prokofiev, Rachmaninov si Stravinsky. Dupa absolvire Shostakovich este determinat sa traiasca doar din muzica asa ca incepe o dubla cariera de pianist si compozitor insa stilul sau extrem de pragmatic si retinut de a canta la pian (influentat la vremea acea de “Gimnopediile” lui Satie) s-a dovedit unul fara succes la public asa ca s-a axat mai mult pe a doua cariera. Prima sa compozitie avea sa apara sub numele de “Simfonia Nr.1 in Fa Minor” pe cand rusul avea 20 de ani. Ce este foarte interesant este ca majoritatea compozitorilor debuteaza cu muzica de camera sau compozitii mai scurte , nimeni nu prea se incumeta sa compuna ceva atat de complex si de dens precum o simfonie in perioada de debut muzical. Genialitatea lui Shostakovich incepea sa se evidentieze prin aceasta simfonie ea fiind foarte bine primita. Succesul primei sale simfonii l-a incurajat sa continue sa compuna; astfel in scurt timp s-au nascut “Simfonia Nr.2 in Si Major”, o compozitie patriotica cu titlul neoficial de “Octombrie” scrisa cu ocazia aniversarii de 10 ani de la marea revolutie cu un final coral impresionant, si “Simfonia Nr.3 in Mi Major”. Desi cele doua lucrari nu s-au bucurat de succesul debutului sau simfonia “Octombrie” a atras atentia partidului comunist care i-a asigurat lui Shostakovich un drum liber pentru cariera sa ce tocmai incepea sa se dezvolte. In 1929 Shostakovich avea sa dezvaluie ca marea lui dragoste este muzica de opera si ca a scris acele simfonii doar pentru a obtine finantarea si increderea pentru un asemenea proiect. Acel an a fost anul in care prima sa opera “Nasul” (inspirata din povestirea cu acelasi nume a lui Gogol) a avut premiera si a fost distrusa din temelii de toti criticii rusi. Nici urmatorul sa opera , mult mai ambitioasa si mai laborioasa “Lady Macbeth din Mtensk” (dupa Nikolai Leskov) nu s-a bucurat de mai mult succes. Tot in aceasta perioada apare si primul sau concert de pian (instrumentul sau preferat) si anume “Concertul pentru Pian Nr.1 in Do Minor”. Din 1934 pana in 1936 Shostakovich avea sa fie atacat in continuu de critici care-i numeau muzica un noroi iar pe el “o trista amintire a celui care a scris o simfonie atat de frumoasa”. Mai mult partidul comunist , care pana acum il sustinuse, i-a intors spatele considerand “Lady Macbeth din Mtensk” o lucrare “capitalista” dupa ce la premiera acestuia declarasera ca reprezinte foarte bine ceea ce “partidul incearca sa faca pentru aceasta tara”. Se spune ca Stalin insusi a instrumentat aceste atacuri pentru a-l pastra pe Shostakovich umil. Si Stalin avea de ce sa se teama pentru ca a patra simfonie a lui Shostakovich nu mai avea nimic in comun cu cultura muzicala ruseasca ea fiind mai degraba influentata de Mahler si alti compozitori vest-europeni. Din cauza acestor influente simfonia sa nu avea sa vada lumina zilei decat la ani buni dupa moarte lui Stalin. Totusi Shostakovich era constient ca va trebui sa faca niste compromisuri pentru a supravietui. Astfel ca un raspuns la valurile de critici , in 1937, scoate pe piata “Simfonia Nr.5 in Do Minor” , o lucrare cu un conservatorism muzical demn de invidiat. Simfonia este ruseasca 100% , multi spectatori care-si pierdusera familii si prieteni in urma Marii Epurari izbucnind in lacrimi in timpul concertului. Succesul fenomenal pe care l-a inregistrat cu a sa Simfonie Nr.5 l-a incurajat pe compozitor sa se aventureze si in lumea muzicii de camera , mai ales a cvartetelor de corzi. A urmat o perioada zbuciumata in istoria mondiala de care compozitorul rus nu a fost strain si la care a trebuit sa se adapteze asa cum a putut. In 1941 scrie una din cele mai faimoase compozitii de muzica clasica si anume “Simfonia Nr.7 in Do Major” sau “Simfonia Leningrad”. Simfonia este o expresie violenta a rezistentei admirabile a tarii sale in fata totalitarismului nazist. Aceasta lucrare a avut un succes fenomenal readucandu-l in gratiile publicului dar si al partidului comunist. Insa nici aceasta a doua revenire nu avea sa fie de lunga durata. Toata lumea dorea o continuare la fel de puternica pentru “Simfonia Leningrad” insa in schimb au primit “Simfonia Nr.8 in Do Minor” , o lucrare sumbra si plina de implozii muzicale. In incercarea de a-i pastra renumele partidul comunist denumeste aceasta lucrare “Simfonia Stalingrad”, cu scopul comemorarii celebrei batalii. Shostakovich a recunoscut in memoriile sale ca cele doua nu au nici o legatura intre ele si ca publicul a simtit asta. Frustrat ca nu poate sa scrie muzica pe care o doreste si trebuie sa se conformeze Shostakovich se gandeste serios la fuga din tara , mai ales ca intrase din nou intro perioada de atacuri critice la adresa sa din partea tuturor. Conducerea de la Moscova il denunta pe Shostakovich (alaturi de ceilalti trei compozitori rusi) ca fiind instigator si autor de muzica nepotrivita pentru poporul sau. Careul de asi al muzicii rusesti din secolul XX avea sa-si continue , o buna bucata de vreme, cariera in Statele Unite ale Americii (Rachmaninov si Stravinsky nemaiintorcandu-se niciodata). La New York Shostakovich incepe o prietenie cu nabadai cu capriciosul Igor Stravinsky pe care il numea “compozitorul pe care il iubesc si ganditorul pe care il urasc”. Shostakovich nu era de acord in totalitate cu atonalitatea practicata de Stravinsky , el incluzand in muzica sa doar franturi apartinand acestui stil. De asemenea dragostea sa pentru tara l-a facut sa se intoarca cel mai repede dintre cei patru in Rusia (fiind urmat dupa cativa ani de Prokofiev) atragand prin aceasta miscare dispretul prietenului sau Stravinsky. Totusi experienta americana s-a dovedit una prolifica el descoperind aici muzica de jazz si swing. Spre sfarsitul vietii sale avea sa compuna legendarele “Suite de Jazz” (care contin celebrul “Vals Nr.2”) si “Suite de Dans”; compozitiile purtau in mod clar influenta americana. Moartea lui Stalin din 1953 a insemnat o libertate de expresie foarte mare pentru Shostakovich care se simtea acum liber sa compuna ce vrea. Primul pas a fost “Simfonia Nr.10 in Mi Minor” care poarte numele de “Simfonia Stalin” si care desi pare comemorativa este de fapt o defulare a frustrarilor pe care Shostakovich le-a avut pe parcursul carierei sale. Tot ce nu a avut voie sa foloseasca atunci cand Stalin traia se regaseste in aceasta simfonie. In 1957 apare cel de-al doilea si din pacate ultimul sau concert de pian. Desi opozant lui Stalin Shostakovich s-a declarat in multe randuri un admirator al ideilor lui Lenin. Ca un rezultat al acestei stime apar , in 1957 respectiv 1961, “Simfonia Nr.11 in Sol Minor” (dedicata revolutiei ruse din 1905) si “Simfonia Nr. 12 in Re Minor” (dedicata lui Vladimir Lenin). Controversa nu avea sa-l ocoleasca pe Shostakovich nici la batranete a sa “Simfonie Nr.13 in Si Minor” fiind acuzata de antisemitism. Avea sa fie ultima sa lucrare importanta. In 1961 Shostakovich ia decizia suprinzatoare de a se inscrie in partidul comunist pentru a fi numit in functia de director al Uniunii Compozitorilor, miscare pe care avea sa o regrete in memoriile sale.

Dupa o viata in care a pus muzica inaintea sanatatii Shostakovich a murit de cancer la plamani in 1975 la varsta de 69 de ani neimpliniti. Multi spun ca moarte i-a fost adusa de maniera sa obsesiva si perfectionista care-l impingea sa lucreze saptamani in sir fara pauza consumand multe tigari si vodka in acest proces. Obsesia lui pentru perfectiune a ramas legendara in lumea muzicii, multi compozitori numind aceasta epuizare “sindromul Shostakovich”. Avantajul faptului ca a trait pana in 1975 este ca tehnica video a fost suficient de evoluata cat sa ne lase niste memorii importante cu marele compozitor. Iata-l pe micul geniu la repetitiile operei sale “Nasul” ce au avut loc in ceea ce avea sa fie ultimul sau an de viata. Undeva in jurul minutului 4:26 din filmulet puteti vedea un close-up in care Shostakovich traieste muzica la fel ca in tinerete emotiile sale fiind greu de stapanit, fata sa fiind invadata de  lacrimile pasiunii.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=mjK7Hnxpmsg&feature=related[/youtube]

Desi compozitorul rus nu a fost uitat niciodata , chiar cea mai recenta editie a festivalului Enescu fiind deschisa de a sa Simfonie Nr.10, un mare aport adus in cresterea popularitatii sale l-a avut popularul dirijor olandez Andre Rieu. Rieu a devenit celebru prin reinterpretarea “Valsului Nr.2” din suitele de jazz ale rusului facandu-l pe acesta mai accesibil publicului larg. Pentru ca intr-adevar Shostakovich este un compozitor destul de stufos pe care trebuie sa stai sa-l asculti in tihna pentru a-l intelege. Insa odata ce l-ai inteles…oho…atunci nu vei mai vrea sa asculti nimic altceva.

Pana la sfarsitul lunii toate discurile cu muzica lui Shostakovich vor beneficia de 10% reducere in cadrul campaniei “Aniversari Muzicale”.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *