Sa ne amintim de George Gershwin!

27/09/2012

Astazi imi face o deosebita placere sa amintesc de cel care a fost George Gershwin. Indiscutabil cel mai mare compozitor american Gershwin a trait putin si intens lasand in urma sa capodopere atat de muzica clasica cat si de jazz. A fost foarte de greu de stabilit daca Gershwin a fost un jazzist sau un clasicist, fiecare tabara atribundu-si-l si renegandu-l in acelasi timp. Discutiile daca Gershwin a fost compozitor de muzica clasica sau de jazz, daca “Rapsodia Albastra” este standard de jazz sau concert pentru pian, daca “Porgy si Bess” este opera sau musical continua si in ziua de astazi. Noi cei care ii apreciem muzica stim un singur lucru: ca niciodata nu se mai naste un al doilea care sa faca atat de multe pentru doua ramuri muzicale gigante. Influentat de Ravel si de cluburile de rag in aceasi masura Gershwin a incheiat , alaturi de Shostakovich, o perioada de sute de ani in care muzica clasica a fost la putere moartea sa tragand cortina peste cateva secole de chin, zbucium si muzica exceptionala.

Jacob Gershvin s-a nascut la New York pe data de 26 septembrie 1898 dintr-o familie de imigranti ucrainieni de origine evreiasca. Dupa ce a devenit muzician profesionist Jacob Gerhvin a devenit George Gershwin, multi membrii ai familiei sale urmandu-i exemplu in ceea ce priveste schimbarea numelui de familie. Pe cand George avea 10 ani parintii sai i-au cumparat fratelui sau Israel un pian. Spre suprinderea acestora si usurarea fratelui sau George era cel care nu se mai putea desprinde de claviatura. Vazand acest lucru parintii sai l-au incurajat sa ia lectii de pian. Profesorul sau de pian il invata tehnica de executie conventionala si-l incurajeaza sa mearga la concertele filarmonicii. Gershwin face acest lucru insa in acelasi timp frecventeaza si cluburile de jazz unde invata sa reproduca dupa ureche toate improvizatiile interminabile ce se puteau auzi in asemenea locuri. In ceea ce priveste directia clasica tanarul Gershwin este indrumat de profesorul sau inspre Beethoven si Liszt insa acesta prefera minimalismul lui Satie si fantezia lui Debussy. De asemenea de cum a auzit pentru prima oara o lucrare de Ravel s-a declarat indragostit de acest compozitor cautand sa-l copieze toata cariera sa pana la obsesie. Realizand ca doreste sa fie un muzician Gershwin renunta la scoala la 15 ani si devine un pianist de ocazie; angajat de diverse magazine de muzica sa cante in incinta pentru a promova partiturile de pian scoase la vanzare. In aceasta perioada isi schimba numele legal in George Gershwin si impreuna cu fratele sau , care din Israel Gershvin devenise Ira Gershwin, incep sa compuna cantece pentru diverse musicaluri. Succesul melodiei “Swanee” fratii Gershwin prind aripi, aripi ce ii vor purta pana pe celebrul Broadway. Colaborarea fructoasa dintre George- muzician si Ira -textier le-a adus fratilor Gershwin faima, respect si o stabilitate financiara de invidiat. Din aceasta perioada timpurie s-au nascut multe din cantecele care astazi compun asa zisul “Great American Songbook” (o colectie de standarde americane), Gershwin , alaturi de Cole Porter, avand cele mai multe contributii la acest catalog impresionant. “Funny Face”, “Oh, Lady Be Good” si celebrul “I Got Rhytm” au stat de atunci si pana astazi pe buzele unor interpreti celebri precum Billie Holiday, Ella Fitzgerald, Michael Buble sau Adele.

Stabilitatea financiara a insemnat pentru Ira indeplinirea visului de a scrie texte pentru musicaluri de pe Broadway si pentru George timpul necesar de a face ce si-a dorit intotdeauna: sa compuna muzica clasica. Dupa cateva incercari minore desfiintate de critici pentru asemanarea izbitoare cu sterilitatea muzicala practicata de Maurice Ravel, Gershwin se hotaraste sa-si gaseasca propriul stil (asa cum avea sa fie sfatuit si de mentorul sau francez ani mai tarziu). Din aceasta hotarare a luat nastere , in anul 1924, cea mai cunoscuta lucrare a sa si una din cele mai recognoscibile compozitie de muzica clasica din lumea: “Rapsodia Albastra”. Inspirata dintr-o calatorie cu trenul pe care Gershwin a facut-o pana la Boston “Rapsodia Albastra” este senzationala de la cap pana la coada. Incepe cu un tril lenes de clarinet si cateva acorduri discrete de pian pentru ca mai apoi sa explodeze intr-o orchestratie complexa plina de energie si vitalitate. Tipic stilului de viata american compozitia nu taraganeaza oferind in fiecare minut al ei surprize noi pentru auditoriul sau. Datorita multitudinii de elemente de jazz prezente in acest concert de pian neconventional multi critici si-au pus intrebarea daca nu cumva aceasta compozitie apartine jazzului. Fara indoiala ca “Rapsodia Albastra” nu este un concert conventional de pian insa structura dupa care este construita o apropie mai mult de rigurozitatile clasicismului decat de libertinismul jazzului. Solutia de compromis cea mai plauzibila la care  s-a ajuns a fost denumirea acestui fenomen muzical un concert pentru pian si orchestra cu influente de jazz. Pentru a le arata contestatarilor sai ca este capabil sa compuna si muzica clasica nealterata Gershwin compune “Concertul pentru Pian in Fa”. Toata lumea de specialitate recunoaste ca acest concert este unul cat se poate de pur insa asta nu ii impiedica sa il desfinteze. Ba mai mult cei care contestasera “Rapsodia Albastra” ajung sa o regrete apreciind mai bine acea combinatie interesanta de clasic si jazz decat aceasta copie nereusita dupa eternul Maurice Ravel. Dezamagit de faptul ca nu era inteles Gershwin foloseste o parte din banii castigati de pe urma musicalurilor de succes pe care le monta impreuna cu fratele sau. Prima destinatie? Marea sa iubire Parisul. Gershwin a fost fascinat inca de mica de muzica clasica practicata in Franta secolului XX. Viziteaza mormintele lui Satie si Debussy pentru inspiratie, il cunoaste pe Arnold Schoenberg dar mai ales are o intalnire de gradul trei cu cel pe care l-a venerat o viata intreaga: Maurice Ravel. Gershwin il roaga pe idolul sau sa-l ia sub aripa sa pentru a-l invata tot ce stie. In stilul caustic si apatic specific francezului acesta ii spune “de ce vrei sa fii un Ravel de mana a doua cand poti fi un Gershwin de prima mana”. Tot aici compune si celebrul poem simfonic “Un American la Paris”. “Un American la Paris” poate plictisi pe alocuri avand multe bucati repetitive in stilul aceluiasi Ravel, insa genialitatea consta in faptul ca in cateva randuri ne este amintit ca acest poem simfonic este unul american ci nu european. Linia melodica principala este inspirata dintr-un cantecel pe care Gershwin l-a scris in prima sa zi la Paris si pe care Ernest Hemingway , ce traia in oras in acea vreme, l-a incurajat sa-l dezvolte. Fascinat de povestile membrilor generatiei pierdute despre viata de expatriat la Paris, Gershwin a abandonat ideea de a-si structura poemul in stilul frantuzesc orchestrandu-l precum o zi agitata de oras intrerupta de doruri constante de casa. Astfel lucrarea este rapida si alerta precum viata pariziana (geniale sunt sunetele scurte de trompeta care imita claxoanele masinilor) fiind intrerupta in doua randuri de niste linii melodice languroase de jazz prelungit , cu ajutorul oboiului si clarinetului, care amintesc de dorul compozitorului de New York-ul natal si a sa muzica. Desi recenziile dupa premiera compozitiei din 1928 au fost mixte “Un American la Paris” a devenit intre timp o lucrare de referinta in genul poemului simfonic. Dupa calatoria in Paris pentru Gershwin a urmat o alta destinatie cel putin la fel de interesanta si anume Cuba. Din aceasta excursie reiesit “Uvertura Cubaneza”. Este stiut faptul ca intotdeauna compozitorii au fost atrasi de muzicile si ritmurile exotice si necunoscute. Asa cum George Enescu dezvoltase o pasiune obsesiva pentru elementele de muzica orientala , introducandu-le in mai toate compozitiile sale tarzii, Gershwin era pasionat de sunetele din zona Caraibe. Din acest motiv faimoasa sa uvertura simfonica mai poarte numele de “Rumba”, scheletul uverturii imprutand multe elemente de percutie din celebrul dans. Insa poate cel mai ambitios al sau a fost opera “Porgy si Bess”…da o opera…o opera americana. Prima si cea mai importanta opera din America a fost scrisa de George Gershwin in colaborare cu textierul sau preferat Ira Gershwin. “Porgy si Bess” este inspirata din romanul omonim al lui DuBose Heyward si a starnit o imensa controversa pentru ca avea o distributie in intregime afro-americana. Toate acestea se intamplau in 1935. Opera are 3 acte si desi multi au incercat sa o eticheteze ca si musical din cauza faptului ca niciodata acest gen de muzica nu fusese atins pe taramul Americii criticii de specialitate au ajuns la o unanima decizie ca “Porgy si Bess” este o opera cu toate actele in regula. Toata aceste divergente plus distributia 100% de culoare neagra au dus la un esec rasunator inca de la premiera. La fel ca si “Un American la Paris” posteritatea a fost mai mult decat generoasa cu “Porgy si Bess” ea bucurandu-se astazi de un succes imens si cunoscand diverse reincarnari de-a-lungul vremii. Ea va fi cantata inclusiv intr-o maniera de jazz de celebrul duet Ella Fitzgerald si Louis Armstrong. Multe bucati din opera au capatat viata proprie cum ar fi suita Catfish Row desprinsa de Gershwin insusi ca si suita orchestrala sau aria “Summertime” transformata intr-un hit de muzica usoara de Ella Fitzgerald. Dezamagit de incoerentele carierei de compozitor clasic Gershwin se refugiaza in muzica de film in care este unanim apreciat. Ultima sa lovitura avea sa fie melodia “They Can’t Take That Away From Me” din filmul “Shall We Dance” care avea sa-i. cimenteze statutul de artist popular.

La inceputul anului 1937 George Gershwin incepuse sa se planga de lesinuri si dureri de cap ce induceau orbire temporara. Compozitorul le-a ignorat continuand sa lucreze pana cand , atunci cand lucrurile au devenit serioase, a aflat ca are tumoare pe creier maligna. Aceasta boala cumplita avea sa-i curme viata in acelasi an la doar 38 de ani.

Nu incape indoiala ca George Gershwin si muzica sa au influentat o lume intreaga insa asa cum era de asteptat cei care au resimtit cel mai tare aceasta mostenire minunata si impovaratoare in acelasi timp au fost chiar compatriotii sai americani. Printre acestia se numara si regizorul Woody Allen care iubeste New Yorkul la fel de mult cum la iubit si Gershwin. In al sau film-oda “Manhattan” Allen incepe cu un montaj emotional cu scene din mult iubitul cartier New Yorkez pe fundalul caruia se aude nemuritoarea “Rapsodie Albastra”. Asta inseamna sa reprezinti ceva in istoria unei tari si a unei arte…asta inseamna sa stii ca timpul tau pe pamant nu a fost irosit…iar timpul scurt in care George Gershwin a fost pe pamant a fost suficient pentru a uimi o lume intreaga.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=uyaj2P-dSi8[/youtube]

Pana la sfarsitul lunii toate discurile cu muzica lui George Gershwin vor beneficia de 10% reducere in cadrul campaniei “Aniversari Muzicale”.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *