Deși agitația căutării manualelor școlare nu s-a domolit complet, iată că  luna septembrie s-a încheiat în cele din urmă. Am intrat în luna octombrie, luna în care sezonul publicistic se îndreaptă spre  un nou apogeu, odată cu începutul anului universitar și odată cu apropierea marelui târg Gaudeamus. Ritmul editorial devine pe deplin efervescent, atâta timp cât și publicarea cărților de specialitate începe să ajungă din urmă ritmul aparițiilor de  beletristica, în această lună. Și pentru că se anunță un octombrie nu foarte abundent  în ploi, măcar știm sigur că în miez de toamnă, vom avea mult de citit. Iată și promoțiile lunii octombrie, pe www.libris.ro și la Librăria Șt.O.Iosif Brașov:

EDITURA MIX – 25% reducere la orice titlu – dezvoltarea spirituală e binevenită, indiferent de anotimp

EDITURA CURTEA VECHE -25% reducere la orice titlu – aveți parte de dezvoltare personală și literatură contemporană de top

EDITURA 3d MEDIA COMMUNICATION -20% reducere la orice titlu – peisajele toamnei sunt invitații explicite pentru fotografie

Continuă promoțiile:

EDITURA POLIROM – 20% reducere la 50 de titluri – pe lângă noutățile literare, vă aducem în atenție și o mulțime de titluri din colecția de memorialistică a editurii, printre care si impresionantul volum al lui ION IANOSI – INTERNATIONALA MEA

EDITURA HUMANITAS -20% reducere la 50 de titluri – reeditări cu greutate sunt incluse în promoție (RAPORT CĂTRE EL GRECO al lui Kazantzakis sau HRONICUL ȘI CÂNTECUL VÂRSTELOR de Lucian Blaga)

Lectură plăcută!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *