Superficialii

04/10/2012

Despre internet… numai de bine, cel puțin cam asta era impresia mea de ansamblu legata de această invenție revoluționară. Auzisem de volumul controversat al profesorului canadian Marshall McLuhan, celebru pentru teoria lui conform căreia forma de transmitere a mesajelor are un impact poate mai profund asupra minților umane, decât conținutul mesajelor (de aici și cunoscuta deviză: the medium is the message) și de asemenea știam despre așa zisele fenomene de dependență de calculator, de izolarea socială a “internauților”. Cu toate acestea, apreciam că, dacă internetul și calculatorul urmau să schimbe profund felul de a gândi al oamenilor, acest lucru nu avea să se întâmple în mai puțin de 100 de ani (mă gândeam că un impact de proporții planetare are nevoie de măcar un secol pentru a se manifesta), în vreme ce restul efectelor negative: dependența, izolarea aveau să rămână apanajul unei minorități (existentă în cazul oricărei invenții de care se abuzează). Iată însă că avertismentele privind capacitatea de penetranță a internetului în viețile noastre cotidiene se pot dovedi mult mai serioase, dacă luăm în considerare observațiile pertinente și argumentate ale lui Nicholas Carr.

Carr s-a orientat spre cercetarea cu privire la efectele internetului asupra oamenilor, pornind de la o experiență proprie: având contact cu istoria informaticii încă din anii 80, beneficiind de interacția cu aproape toate generațiile de calculatoare destinate publicului larg, lansându-se în navigarea pe World Wide Web, încă din zorii internetului, Carr a constatat pe măsură ce e-mailul, tableta, smartphoenul i-au acaparat tot mai mult din timpul zilnic,  a început să aibă dificultăți de atenție și că tentația conectării părea să fie tot mai intensă, indiferent de context. Tocmai de aceea, Carr a abordat cu seriozitate observațiile lui McLuhan (publicate inca de la sfârșitul anilor 60 -pe vremea cand nu existau nici macar calculatoare personale) privitoare la forțele canalelor de comunicare și s-a apropiat de asemenea de descoperirile neurofiziologiei pentru a pregăti o argumentație interesantă. Pornind de la studiile legate de felul în care funcționează creierul, Carr abordează apoi istoria evoluției mijloacelor de comunicare, aplecându-se asupra celor două invenții fundamentale, în opinia sa, care au dus la transformarea felului în care omul se raportează la mediu: cartea și internetul.

Experimente importante din secolul XX au adus cu ele ideea revoluționară (acceptată greu de cercetători) conform căreia creierul prezintă o proprietate esențială- anume plasticitatea. Asta înseamnă că, chiar și după încheierea procesului obișnuit de evoluție biologică, adică după atingerea vârstei adulte, circuitele neuronale ale sistemului nervos sunt constant supuse schimbării. Mai precis, învățarea lucrurilor noi stimulează creierul să întărească și să multiplice sinapsele neuronale, construirea de ceea ce Carr numește căi vitale– circuite pe care creierul le construiește și le accesează, în momentul în care suntem provocați să ne confruntăm cu o situație nouă în mod repetat (tocmai pentru a eficientiza transmisia, pentru a reduce gradul de solicitare cerebrală pentru îndeplinirea acelei activități). Reciproca este de asemenea valabilă – asta însemnând că renunțând să mai practicăm anumite activități, avem dificultăți ulterior în a le relua, atâta timp cât circuitele neuronale asociate sunt sărăcite în timp. Neuroplasticitatea se dovedește de fapt cheia înțelegerii felului în care formele de comunicare ne influențează iar Carr sugerează acest lucru urmărind tranziția de la cultura orală spre cultura scrisă și mai apoi spre cultura multimedia.

Cultura orală solicita  din plin memoria oamenilor– miturile, înțelepciunea comunităților umane erau transmise prin viu grai  iar transmiterea se baza pe structuri ritmice, stereotipe care să ușureze învățarea pe de rost. Trecerea la cultura scrisă, la început pe papirusuri și tăblițe, apoi direct pe hârtie tipărită, a adus cu sine o activitate care a atras solicitări inovatoare pentru creier: apariția cititului, întâi ca activitate publică, apoi ca activitate privată, a încurajat dezvoltarea concentrării și interpretării. Dobândind o disciplină a urmăririi unui text argumentat, a unei narațiuni extinse, oamenii au devenit mai reflexivi, mai imaginativi iar acest fapt s-a oglindit și în creșterea complexității scriiturii, a sintaxei și a vocabularului. Experiența umană a devenit mai rafinată, mai profundă. Apariția calculatorului și a internetului au adus însă schimbări profunde: în primul rând calculatorul e o mașină universală de procesat informații, capabilă să codifice toate mediile de transmitere inventate anterior: text, imagine, sunet, video. Cu ajutorul internetului, schimbul informatiilor asimilate  devine bidirecțional, flexibil și accesibil. Problema e că tehnologia IT și internetul nu reproduc prin corespondență 1-1 formele de stocare a memoriei colective, ci le reinventează în propriile coordonate. Cărțile digitale nu sunt doar tipărituri transpuse în format electronic, ci sunt instrumente care ne pregătesc pentru un alt tip de lectură, o lectură cu o altă etică, așa cum sugerează Carr. Cum așa? Tocmai datorită faptului că o carte disponibilă pe un e-reader popular e injectată cu linkuri, e conectată la internet (unde poți căuta repede, cuvinte și referințe)  transformă experiența clasică a concentrării solitare, într-o experiență de jongleur, o experiență multitasking, a mutării rapide a atenției, cu care deja suntem foarte familiari. Studiile pe care le consemnează Carr sunt, pe cât de contraintuitive, pe atât de alarmante: se dovedește că multimedia pot sta în calea învățării (datorită costurilor de comutare cerebrale- tranziția atenției de la un input cognitive la altul conduce la consum mental suplimentar), fără să o faciliteze întotdeauna, sistemul linkurilor de asemenea contribuie la o zăpăceală pe termen lung, în învățare, atâta timp cât ele invită prin definiție la un salt către o altă pagină, către un alt subiect, abandonându-l pe cel asupra căruia ne concentram.

În esență, internetul este un mediu care captează permanent atenția doar pentru a o împrăștia (un ecosistem al tehnologiilor de pertubare), un mediu care fragmentează toate conținuturile informaționale și atrage cu sine o fragmentare a obiceiurilor de lectură din partea utilizatorilor (oamenii nu mai citesc în sens clasic, ei fac browsing, scanning și citire nonliniară). Iar problema fundamentală pare să provină din felul în care aceste noi obiceiuri de lectură se oglindesc la nivel cerebral, pe baza neuroplasticității de care vorbeam – obișnuiți să practicăm multitaskingul întărim acele circuite neuronale asociate eficienței și rapidității jonglării cu informația, pierzând însă disponibilitatea biologică pentru gândire profundă, critică și concentrată – devenim cu alte cuvinte niște superficiali și nu doar în fața calculatorului ci și în viața de zi cu zi. O asemenea schimbare, alimentată și de progresul și puterea companiilor IT (care nu fac decât să întrețină cercul vicios) atrage cu sine o schimbare de proporții planetare (resimțită chiar și la nivelul cercetărilor științifice așa cum sugerează Carr). Iluzia emancipării inteligenței, în epoca digitală trebuie pusă sub semnul întrebării: netul ne face mai deștepți, numai dacă definim inteligența după standardele netului. Dacă adoptăm o perspectivă mai largă și mai tradițională asupra inteligenței- dacă avem în vedere profunzimea gândirii noastre mai curând decât viteza ei, trebuie să ajungem la o concluzie diferită și considerabil mai sumbră.

Citind cartea lui Carr (care nu e totuși apocaliptică și fatalistă – în fond, ține de responsabilitatea utilizatorului cât de adânc se lasă absorbit de rețeaua globală), m-am gândit că poate totuși profeția lui Umberto Eco, conform căreia nu avem de ce să ne temem că vom scăpa de cărți e prea optimistă. Da, poate cartea este o invenție de neameliorat care va rezista, în forma ei fizică mult timp de acum înainte. Îngrijorarea ar trebui să se extindă totuși spre capacitatea noastră de a mai utiliza cărțile așa cum au fost ele destinate în mod originar, atâta timp cât posibilitatea experienței clasice de lectură începe să fie pusă sub semnul îndoielii.

SUPERFICIALII -EFECTELE INTERNETULUI ASUPRA CREIERULUI UMAN– Nicholas Carr-  Editura Publica, 2012

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *