Lansările de carte păstrează uneori și o latură surprinzătoare, în funcție de spontaneitatea și imaginația protagoniștilor. Însă o întâlnire în cadrul Serilor Facultății de Litere Brașov rezervă  întotdeauna surprize, atâta timp cât prin tradiție, aceste evenimente organizate de cadrele didactice de la Universitatea Transilvania Brașov, amorsează o desfășurare culturală cât se poate de variată, fără vreo constrângere. De pildă, o dublă lansare de carte se poate dovedi un prilej numai bun pentru o întâlnire între colegi de generație, pentru lectură publică, pentru analize literare mai amănunțite dar și pentru microprezentări de carte și chiar pentru recitarea unor poezii. Am avut parte de toate în după-amiaza de azi.

MARȚI, 22.10.2012, la Librăria Șt.O.Iosif, am lansat volumele CÂND NE VOM ÎNTOARCE (Editura Limes, 2010) și DEPLASAREA SPRE ROȘU (Editura Polirom, 2012), semnate de RADU MAREȘ, în cadrul unei noi ediții a întâlnirilor din cadrul SERILOR FACULTĂȚII DE LITERE.

Am avut prilejul să deschid acest eveniment, remarcând faptul că debutul anului universitar la Brașov e amprentat cu vitalitate și efervescență culturală, grație inițiativei profesorilor de la Universitatea Transilvania Brașov de a relua cunoscutul șir de întâlniri culturale. Păstrând bunul obicei de a aduce în fața publicului voci importante din literatura română contemporană, profesorii Facultății de Litere au făcut posibilă vizita scriitorului, jurnalistului și editorului de carte clujean, RADU MAREȘ la Librăria Șt.O.Iosif din Brașov pentru lansarea a două volume foarte bine primite de critică.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=ZzkZpNEb_DQ&feature=youtu.be[/youtube]

ANDREI BODIU l-a caracterizat pe Radu Mareș drept un prozator în formă, aflat într-un moment fast al carierei, el  reușind să publice într-un timp cât se poate de scurt nu mai puțin de trei romane semnificative. Andrei Bodiu a vorbit despre romanul CÂND NE VOM ÎNTOARCE pe care l-a apreciat drept una din cele mai bune lucrări literare apărute după 1990 care, dincolo de faptul că este scris foarte bine, aduce și note de originalitate. Radu Mareș construiește o poveste de dragoste în Bucovina de Nord, în perioada interbelică, valorificând fondul multietnic și multicultural al zonei, reliefând în profunzime însă un eșec al proiectului iluminist. În opinia lui Andrei Bodiu, protagonistul romanului lui Mareș este un personaj voltairian care se încăpățânează să-și ducă la bun sfârșit planuri modeste, rezonabile, normale (cum ar fi chiar cultivarea unei grădini de piersici), în contextul unei epoci nebune, amenințate de extremism. Mesajul subtil al romanului este acela că normalitatea nu are șanse de reușită într-o lume a fanaticilor. CÂND NE VOM ÎNTOARCE se dovedește o lucrare originală, atât în conținut, dar și în formă, atâta timp cât autorul alege să relativizeze în cele din urmă perspectivele narative. Profesorul Andrei Bodiu a citit și un fragment din roman.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=Zof5Wci6Cx4&feature=youtu.be[/youtube]

GEORGETA MOARCĂS a vorbit despre celălalt titlu lansat, DEPLASAREA SPRE ROȘU , un roman care urmărește felul în care istoria personală a unor personaje se intersectează cu istoria mare. Cele două povești de viață surprinse în această creație sunt produsul unor traume ale unor epoci istorice marcante: cel de-Al Doilea Război Mondial, respectiv perioada postdecembristă, atunci când România a fost invadată de brutalitate. Beneficiind de o construcție armonică romanul surprinde, inclusiv prin titlul său cu trimitere la domeniul fizicii, felul în care, într-o lume supusă unor chinuri de proporții, coeziunea socială sau sentimentală devin deziderate imposibil de atins.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=TfRuPf1usqM&feature=youtu.be[/youtube]

Cu modestie și autoironie, RADU MAREȘ a vorbit despre confortul scriitorului în spațiul său creator și despre dificultatea de a susține discursuri publice. Vizita la Librăria Șt.O.Iosif din această după amiază a reprezentat o ocazie frumoasă pentru scriitorul clujean de a se reîntâlni cu foști colegi de generație, fapt emoționant, fără îndoială , dacă ne gândim, așa cum ne-a amintit chiar vorbitorul, că promoția Facultății de Filologie din 1964 a dat câteva nume cu rezonanță pentru cultura română a ultimilor decenii. Mulțumind tuturor celor care au făcut analize pertinente volumelor sale, vorbitorul nu l-a uitat nici pe profesorul brașovean Cezar Boghici, unul dintre puținii critici care au reușit să descopere adecvarea titlului cu rezonanțe naturaliste (deplasarea spre roșu) la romanul său.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=_tbdFhd4K3o[/youtube]

Poetul MIRCEA PETEAN, Directorul Editurii Limes a avut un discurs presărat peste tot cu anecdote și ironii amicale la adresa lui Radu Mareș, mărturisind că îi este greu să înțeleagă cum un călător de profesie (adică el însuși) a reușit să colaboreze necondiționat cu un personaj dificil, așa cum este Radu Mareș, în opinia lui Mircea Petean. Vorbitorul a căutat el însuși să dezlege acest mister și a ajuns la concluzia că volumele publicate vorbesc de la sine și că pot impresiona pe oricine, prin personajele lor memorabile și prin scriitura de excepție. Mircea Petean a făcut și o prezentare scurtă a ultimelor apariții ale Editurii Limes, semnate de personalități relevante literar  în ultimele decenii, precum: Ana Maria Beligan (fiica lui Radu Beligan), Mircea Zaciu sau Augustin Buzura. Ca o concluzie la discursurile ținute, Mircea Petean a recitat o poezie proprie.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=HP94uZuozaM[/youtube]

Lansarea s-a încheiat cu o sesiune de autografe. Mulțumim tuturor celor care au fost prezenți, mulțumim domnului Radu Mareș pentru vizita făcută și desigur, mulțumim cadrelor didactice de la Facultatea de Litere Brașov pentru că își exprimă, prin astfel de evenimente, încrederea în valoarea scriitorilor români contemporani și își asumă responsabilitatea de a veni în întâmpinarea interesului public pentru literatura autohtonă.

Volumul DEPLASAREA SPRE ROȘU (Editura Polirom, 2012) de Radu Mareș sunt disponibile și pe www.libris.ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *