Dulce companie

31/10/2012

Acum vreo doi sau trei ani, pe vremea când lucram ca librar, îmi amintesc că, într-o anumită perioadă se căutau destul de stăruitor două volume semnate de Laura Restrepo. Publicul cel mai interesat era reprezentat din liceeni de clasa a IX-a și a X-a și cum, ambele volume căutate erau și la reducere pe deasupra, cărțile au dispărut un timp, destul de repede de pe rafturi. Recunosc că am rămas surprins, deși nu am dat curs vreunei curiozități ca să descifrez acest mister: cum de o categorie de public fidelă în general trendurilor cu vampiri și povești fantasy își îndrepta alegerea punctual (era clar că se dăduse oarecum sfoară în țară printre colegii de școală) spre romanele Laurei Restrepo, ambele apărute în colecția Raftul Denisei, a Editurii Humanitas (o colecție care nu promovează cu precădere serii de autor adorate de adolescenți). Când în cele din urmă, unul din volumele semnate de scriitoare columbiană mi-a fost strecurat la una din edițiile Schimb de Cărți Brașov, m-am bucurat să am ocazia să-mi satisfac și o curiozitate la care renunțasem cu ceva timp înainte.

Începutul romanului mi s-a părut promițător, atât în ceea ce privește cadrul narațiunii, cât și în ceea ce privește tonul și abordarea povestitoarei (romanul este relatat la persoana I). Avem de a face cu o jurnalistă la o revistă mondenă din Columbia a cărei dimineață începe cât se poate de prost. În fond, ea se află în țara cu cele mai multe minuni pe metru pătrat (din cer se coboară Fecioara, medicii fac operații invizibile) și trăiește alături de o nație care nu poate supraviețui fără doza de superstiții zilnice. Așa cum remarcă chiar protagonista, în Columbia pare să guverneze violența și spectacolul: poveștile curg ca serpentinele iar bătăile între suporterii de fotbal și acțiunile impulsive ale reprezentanților justiției sunt la ordinea zilei. E clar, ca să supraviețuiești într-un asemenea spațiu, deopotrivă fascinant și periculos ai nevoie de ceva experiență de viață, de luciditate și stăpânire de sine. Jurnalista-naratoare pare să le aibă pe toate, cel puțin într-o primă fază a narațiunii– pare exact acel gen de descurcăreață călită în anchetele de presă din cele mai bizare (și poate chiar riscante). Protagonista primește însă sarcina de a investiga un caz deloc apetisant: povestea apariției unui înger, într-un cartier mizer (botezat, cu rezonanțe biblice, Galileea), acolo unde casele dese se agață cu unghiile de coasta erodată ca săpunul iar dughenele vând de toate, de la cârnați și până la lac de unghii.

Într-un peisaj mohorât și sărăcăcios, printre oamenii abandonați de soartă, jurnalista ia cunoștință, în spiritul deontologic al profesiei sale, de cele două perspective asupra așa zisei vizite supranaturale: pe de o parte avem tabăra celor care susțin apariția îngerului drept o intervenție autentic divină, pe de altă parte avem tabăra celor care îi consideră pe adoratori niște nebuni iar pe înger un impostor și un fals profet. Nici unii și nici alții nu se vor arata însă prea credibili până la final, atâta timp cât rivalitatea dintre detractori și adoratori se va dovedi întemeiată mai degrabă pe antipatii, conflicte personale încâlcite, mai degrabă decât pe argumente palpabile.

Cât despre jurnalistă, ea urmează să trăiască pe pielea ei întâlnirea cu presupusul înger, pentru a-și contrua o părere personală în raport cu evenimentele. Fără să fie o practicantă creștină, nici măcar o personaă religioasă, protagonista va trăi însă un șoc când va da ochi cu apariția controversată. De o frumusețe și o seninătate profundă, îngerul se va dovedi o prezență magnetică pentru povestitoare. Nu mai contează că nu e foarte clar dacă într-adevăr creatura pretins supranaturală este  un centaur care dizolvă apa în cer, o ființă inuman de poliglotă și pătrunzătoare sau este doar un biet băiat abandonat, epileptic, cu o biografie tristă, lipsit de orice posibilități de a relaționa cu cei din jurul lui. Jurnalista se va îndrăgosti de el și va face totul ca să-l salveze din lanțul violențelor și controverselor în care e cuprins. Dacă prezențele divine au nevoie să fie salvate de furiile populare vă rămâne să descoperiți.

Romanul Laurei Restrepo reconstruieste povestea biblică a sacrificiului divinului și nobilului în numele unor păcătoși care nu par să îl merite. În această reconstrucție însă lipsește miza colectivă, lipsește scopul măreț… îngerul nu pare conștient de impactul pe care îl are asupra oamenilor și nici nu pare învestit cu vreo misiune, în vreme ce nici apărătorii și nici atacatorii săi nu au, la rândul lor, rațiuni prea solide pentru acțiunile lor. Avem de a face cu un conflict surd și lipsit de sens, care o angrenează și pe protagonistă într-o manieră exagerată și neplauzibilă (am înțeles în cele din urmă , că  relația pe care o dezvoltă jurnalista cu îngerul s-a dovedit a fi lovitura de grație care i-a cucerit pe adolescenți – și da, pare a fi ușor de inclus în acea categorie generală, serială a poveștilor cu vampiri atât de populare). Dincolo de aceste neajunsuri, merită să citiți acest roman, măcar pentru prilejul de a arunca o privire în suburbiile zbuciumate sudamericane… vă asigur că ele și nu misteriosul înger sunt piesa de rezistență a acestui volum.

Cartea este disponibila la un pret de doar 10 RON!

Va asteptam la o noua editie Schimb de Carti Brasov, duminica 4.11.2012, la Ceainaria Ceai Etcaetera.

DULCE COMPANIE – Laura Restrepo – Editura Humanitas, 2008

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

6 Comments

  • Sever Gulea 28/12/2012 at 9:55 am

    N-ai recomandat-o la randul tau mai departe prietenilor? Presupun ca acesta a fost mecanismul care a contribuit la popularizarea cartii.

  • Bianca 28/12/2012 at 1:01 am

    Nu stiam ca e in trend cartea aceasta cand am citit-o si nici n-as fi stiut daca in recenzie nu ar fi fost mentionat. Eu am gasit-o la biblioteca judeteana din orasul meu, am citit descrierea de pe coperta, m-a atras, am vazut ca era scurta, concentrata si am luat-o. Chiar a meritat. 🙂 Se pare ca autorii din America de Sud au lipici la public prin stilul lor direct si de multe ori ‘fara perdea’ (desi una cam brutal pentru cartea de fata).

  • Sever Gulea 06/11/2012 at 8:10 pm

    Evident ca nicio lectura nu strica. Sunt de acord de asemenea cu faptul ca o mare parte din elevi sunt prea putini lasati sa se exprime si sunt prea indopati (si poate incurajati, prin strategii mai mult sau mai putin explicite, sa apeleze constant la critica – scopul e nobil desigur, cultivarea obiceiului de a apela la specialisti, familiarizarea cu rigorile unui text stiinfic in sens larg etc, dar rezultatul e adesea previzibil – plictiseala, indepartarea de lectura). Eu doar am fost mirat de faptul ca o autoare dintr-o colectie pe care putini adolescenti o citesc, fara sa fie promovata agresiv si fara sa fie in trend, a ajuns sa fie populara, sa fie cautata, in ciuda faptului ca iese (macar din cateva puncte de vedere) din tiparele preferate de acei nu foarte multi liceeni care mai citesc nu doar din obligatie scolara… repet, nu e un lucru rau, e doar un lucru care m-a surprins.

  • crina 06/11/2012 at 4:45 pm

    Si liceeni au nevoie de povesti, de minuni si de aparitii surprinzatoare. Nu li s-o fi cerut expres in “bibliografia scolara”, dar nicio lectura nu strica. Sunt carti frumoase si in bibliografia scolara, atata doar ca liceenii nu le mai pot percepe adevarata valoare din cauza ca sunt sufocati cu o prea stufoasa terminologie stiintifica, o terminologie academica pe care elevul de liceu este obligat sa o asimileze dupa ce i s-a pus dinainte eticheta sub care e vazuta cartea. I se cere prea mult unui elev de liceu; sau nu i se cere in asa fel incat sa-i ramana spatiu si pentru problemele pe care le au ei, cei mai multi elevi de liceu. Nu mai are timp sa vada modelul de viata din literatura pe care tre’ sa o studieze, pentru ca este asaltat de teorie literara si de alte bazaconii, care ar trebui sa-i priveasca strict pe cercetatori, daca au chef de discutii ca intre cercetatori. cred ca s-a ajuns aici tocmai din comoditatea unor profesori. Comoditatea de a-i asculta pe copii. Este mult mai usor sa le dictezi ce aveai tu prin cursurile de la facultate, decat sa ai rabdare cu ei, ca sa aiba curaj sa se exprime si sa ii auzi cum folosesc cuvintele limbii romane ca sa-si exprime gandurile si sentimentele…si parerea despre un personaj sau altul.
    Si eu nici macar nu sunt elev de liceu. Eu sunt doar un profesor… Seara buna, mi-a facut placere.

  • Sever Gulea 06/11/2012 at 7:42 am

    Am ramas totusi cu o curiozitate- de unde a inceput totul? De unde popularitatea acestui roman printre liceeni, pentru ca sunt convins ca nu are legatura cu bibliografia scolara…?

  • Bianca 05/11/2012 at 10:27 pm

    Tot in primii ani de liceu am citit si eu acest roamn.Am ramas placut impresionata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *