Amintiri dintr-o lume… pe dos

17/11/2012

Ne-a placut să facem din Librăria Șt.O.Iosif nu doar un loc în care cărțile vă privesc cu drag și muzica vă cucerește discret ci și un spațiu primitor pentru afirmarea surprizelor-  surprize plăcute, ca atunci când profesioniștii unor domenii variate, precum avocatura sau teatrul vin în fața publicului pentru a-și dezvălui afinități artistice mai puțin cunoscute. După-amiaza zilei de astăzi a fost un asemenea moment, al afirmării unei asemenea surprize.

VINERI, 16.11.2012, la Librăria Șt.O.Iosif Brașov am lansat volumul DIN EPOCA DE AUR (LUMEA PE DOS) – Editura Semne-Artemis, semnată de actorul și scriitorul IOAN CHELARU, în prezența unui public numeros.

Am avut onoarea să deschid acest eveniment, amintind că întâlnirea de azi a prilejuit publicului ocazia să-l cunoască pe scriitorul din spatele actorului – pe lângă faptul că, timp de zeci de ani, Ioan Chelaru a jucat în piese montate la Teatrul de Comedie, la Teatrul Mic sau la Teatrul Bulandra, în filme (Balanța, Secretul lui Bacchus), el este și membru al Uniunii Scriitorilor din România și are deja câteva lucrări de dramaturgie. Astăzi autorul a propus publicului un volum de proză: 12 nuvele și schițe care surprind diferite întâmplări din perioada epocii comuniste, într-o atmosferă care îmbină anecdoticul și tragicul.

Jurnalistul și scriitorul ȘTEFAN MITROI a remarcat faptul că Ioan Chelaru nu este un actor nimerit în lumea scriitorilor, ci mai degrabă un Scriitor, un om care, de asemenea, exprimă parfumul pâinii (un om “coborât” de pe mașina de pâine, dacă ne gândim la faptul că Ioan Chelaru este chiar imaginea unui cunoscut producător de panificație), insuportabil de modest și totuși atât de strălucit. În opinia vorbitorului volumul lansat de autor va dezamăgi pe cei ce caută delicii ideologice, dar îi va încânta pe cei care caută să se delecteze estetic. În cartea lui Ioan Chelaru nu doar lumea evocată pare să stea pe dos, ci și timpul curge invers, de la cea mai recentă întâmplare (petrecută la finele anilor 70) și până la prima. Ștefan Mitroi a spus și câteva lucruri despre o parte din povestiri (de pildă faptul că una dintre ele este de fapt un basm modern, alta valorifică în narațiune chiar instrumentele actorului ), recomandând cu căldură volumul.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=PRWIRWzXfuI&feature=youtu.be[/youtube]

IOAN CHELARU a mulțumit cunoscuților, publicului și sponsorului apariției editoriale, optând să lase cartea să vorbească de la sine. Remarcând, cu umor și cu tâlc faptul că actorii de comedie sunt de fapt cei mai triști oameni, autorul a împărtășit publicului o întâmplare totuși anecdotică și  a citit o povestire despre o formă subtilă de exprimare a recunoștinței în vremurile dictaturii.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=0scl4dOVt0k&feature=youtu.be[/youtube]

Lansarea s-a încheiat cu o sesiune de autografe.

Mulțumim tuturor celor care au fost prezenți, mulțumim lui IOAN CHELARU și invitatului său pentru momentele minunate pe care le-au oferit.

Volumul DIN EPOCA DE AUR (LUMEA PE DOS) apărut la Editura Semne-Artemis e disponibil și pe www.libris.ro

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *