Biologia credintei

18/11/2012

Acum ceva timp am primit o reocmandare de doua ori, de la persoane pe care le cunoșteam și le respectam, anume să citesc volumul unui biolog contemporan despre care mi se spunea că îmi va schimba felul în care văd lucrurile. Desigur, inițial am avut impresia că acest extaz al schimbării de perspectivă era legat de percepția cunoscuților mei asupra volumului respectiv, însă am constatat cu surprindere, în momentul în care am găsit cartea, că însuși autorul sugera că volumul său vine să elibereze puterea conștiinței, a materiei și a miracolelor. În general, poate tocmai datorită folosirii abuzive a cuvintelor menționate de tot felul de pretinși guru contemporani  sunt cât se poate de sceptic când vine vorba de anunțuri superlative, când vine vorba de ambiții atât de înalte și de plenare, de pretenții universalizabile. Backgroundul științific solid al lui Bruce Lipton și recenta lectură a volumului Știința și experiențele în pragul morții (o perspectivă atentă, lucidă și critică asupra unui domeniu de studiu expediat la granița cercetărilor științifice), al lui Chris Carter m-au făcut însă suficient de curios să parcurg și volumul lui Lipton, un amestec interesant de literatură de popularizare științifică, mărturie personală și speculații mai mult sau mai putin controversate.

Cartea urmează următorul traseu argumentativ: biologia celulară clasică, centrată pe nucleu și pe interacțiuni pur moleculare, coerentă exclusiv cu mecanica newtoniană este depășită, cercetările predecesorilor autorului, ale lui Lipton, dar și ale altor biologi sugerează momentul inaugurării unei biologii celulare axate pe alte repere, care integrează și valorifică rezultatele fizicii cuantice și contribuie chiar și la depășirea, într-o oarecare măsură, a perspectivei darwiniste asupra sistemelor biologice (în sensul în care accentul în evaluarea organismelor e pus mai degrabă pe cooperare, decât pe competiție). Pasul următor este de a fundamenta un nou mod de a privi lumea, de a ne dezvolta ca persoane, pornind de la această nouă biologie celulară. Întregul traseu argumentativ integrează și experiențele personale ale autorului, pașii și așa zisele revelații spre renașterea pe care Lipton mărturisește că a trăit-o, de când și-a fundamentat și aprofundat teoria.

Așadar, prima parte a cărții este de fapt o introducere în biologia celulară pe care Lipton a realizează admirabil, într-o manieră cât se poate de didactică, în care analogiile cu lucrurile familiare sunt prezente în dreptul fiecărei idei. Chiar dacă eram oarecum familiarizat cu domeniul cercetării lui Lipton (dat fiind faptul că am făcut cursuri de biochimie și biologie celulară in facultate), am regăsit metaforele cercetătorului american cât se poate de ilustrative și de imaginative (mai ales membrana celulară privită drept un sendviș cu unt și cu măsline). Sunt momente în care cei puțin familiarizați cu domeniul se vor simți copleșiți de cantiatea de informație (în fond, miza nu este deloc ușoară și accesibilă – înțelegerea necesității mutării accentului de pe nucleul celulei, pe membrana celulară), dar o reluare a paginii îi va ajuta pe cititori să își fixeze mai bine noțiunile. Oferind noțiuni elementare de anatomia și fiziologia celulei, Lipton urmareste consecintele faptului  că organismele mari sunt de fapt aglomerări inteligente de celule, rezultate ca urmare a mecanismelor de evoluție. Astfel că orice funcție îndeplinită de organismele macroscopice (digestie, circulație, respirație, sensibilitate etc) are un omolog celular. Însă esența supraviețuirii celulare nu se rezumă, așa cum s-a crezut până acum la prezența nucleului și a materialului genetic. Dincolo de funcția reproductivă și regenerativă a ADN-ului, activitatea celulei este condiționată și coordonată mai degrabă de membrana celulară. În fapt genele, chiar și atunci când sunt implicate în codificarea și sinteza proteică, ele sunt acționate de o serie de proteine reglatoare și de semnale care vin din afara nucleului și chiar din afara celulei (traversând desigur, selectiv, membrana).

În esență, nu genele ne determină în foarte mare măsură felul în care ne dezvoltăm și trăim, ci o mare contribuție o au influențele din mediu. Iar aceste influențe nu se reduc doar la moleculele pentru care există receptori fizici specializați, ci și la câmpuri energetice (așa cum sugerează Lipton, există deja articole publicate în reviste prestigioase ca Science sau Nature care analizează receptivitatea celulelor la forțe electromagnetice, la unde cu frecvență joasă, la câmpuri energetice în general). Integrând ideile fizicii cuantice (conform cărora universul este de fapt o matrice in care materia și energia sunt interschimbabile intre ele), Lipton sugerează că celulele au dezvoltat mecanisme pentru a răspunde și a decodifica informații care parvin atât prin suport material (molecular) dar și pe căi energetice ( fapt care explică , din punctul de vedere al cercetătorului american o serie de vindecări miraculoase – de departe, aceasta mi s-a părut cea mai provocatoare și interesantă parte a ipotezelor lui Lipton). Pornind de aici, în ultima parte a volumului, Lipton subliniază necesitatea dezvoltării unei psihologii pozitive și a unei responsabilități personale mai ales a părinților în raport cu copii (și chiar cu embrionii), atâta timp cât influențele din mediu (înțelegând aici atât stările emoționale interioare, cât și condițiile de viață) pot condiționa profund dezvoltarea urmașilor.

Volumul se poate ridica la înălțimea așteptărilor pe care tot el le stabilește doar pentru cititorii care nu au nici cea mai mică idee despre biologia celulară sau pentru cititorii care sunt ferm convinși de valabilitatea unui determinism genetic rigid. Pentru cei cât de cât familiarizați cu domeniul geneticii și biologiei moleculare, volumul nu se va dovedi revoluționar (în fapt, Lipton valorifică și se situează până la un punct în prelungirea rezultatelor acceptate de comunitatea științitifcă contemporană ), dar va ridica măcar câteva idei interesante, circumscrise unei abordări lăudabile,  de a antrena consecințele teoriilor cuantice și în domeniul biologiei, mai ales că fizica, dintre toate stiintele s-a dovedit în secolul XX, așa cum știm deja, modelul paradigmatic, cu evolutii spectaculoase si cu capacitati de a redefini standardele de stiintificitate in general. Dacă biologia va deveni știința secolului XXI depinde probabil de felul în care ea va reuși să integreze și să acomodeze teoriile fizicii cuantice. Bruce Lipton este unul dintre acei cercetători care par sa sprijine aceste eforturi cu mult entuziasm si resurse teoretice.

BIOLOGIA CREDINTEI – Bruce Lipton – Editura For You, 2008

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *