Pălăvrăgeală pe Nil

29/11/2012

Probabil că fiecare dintre noi a trăit, la un moment dat, în adolescență, în tinerețe sau poate mai târziu atracția de a cocheta cu  nihilismul sau măcar cu scepticismul, de a experimenta acea tendință care pune totul sub semnul întrebării și răpește certitudinea și soliditatea oricărui reper, transformând lumea într-un noian al succesiunilor dezarmant de lipsite de sens. O asemenea atitudine e de înțeles pentru mulți, atâta timp cât se manifestă  punctual, tranzitoriu, ca o stare de trecere de la o perspectivă a vieții la alta: de pildă, la vârsta adolescenței când ne definim prin opoziție și negare cu foarte multe lucruri sau mai târziu, când trecem prin revoluțiile existențiale care ne orientează spre alte orizonturi personale sau de carieră. O asemenea atitudine asumată drept crez existențial permanent, atunci când nici nu e urmărită cu rigoare filosofică, e privită de cei din jur cu suspiciune, ca o dovadă de imaturitate și instabilitate, mai ales că, la limită se dovedește până la urmă profund antisocială. În fond, așa cum sugera și Gabriel Liiceanu în Ușa interzisă, avem nevoie de o țesătură a reperelor fundamentale, de un sistem de iluzii care să ne permită să ne mobilizăm cumva de la o zi la alta, de la un an la altul, de la un proiect existențial la altul, chiar dacă această mișcare este nesemnificativă și, la limită, lipsită de sens. Altfel, cum am putea supraviețui satisfăcător, cum am putea ieși din cercul vicios al întrebărilor paralizante? Este posibilă viața boemă, lipsită de orice prejudecăți, de aspirații morale sau intelectuale,  predată senzualismului, epurată de orice seriozitate ? Romanul lui Naghib Mahfuz pare să contureze, până la un punct, o asemenea posibilitate.

În anii 60, o mână de intelectuali egipteni se întâlnesc pe bacul lui Anis Zaki, seară de seară pentru a celebra o derivă existențială perpetuă, în compania narghilelelor, a sexului , a drogurilor și a discuțiilor libere pe orice temă. Orice pare să fie permis în aceste nopți pleziriste, mai puțin seriozitatea. Fundalul biografic al protagoniștilor este cât se poate de variat: pe bac sunt prezenți avocați, mari afaceriști, autori de nuvele, artiști ,critici de artă sau traducători. Toți sunt citiți , culți și rafinați. Și totuși, cum de niște egipteni arabi, intelectuali preferă să exploreze preocupări atât de limitate? Așa cum recunoaște unul dintre personaje, câtă vreme se întâlnesc, ei nu sunt oameni obișnuiți ci sunt oamenii acelui bac, înțelegând prin asta cumva că microuniversul creat la ceas târziu pe Nilul liniștit este de fapt mai mult decât o sumă a părților. Rebelii nocturni întrețin o atmosferă histrionică, ce se degajă din acea combinație de fum de hașiș și exerciții sofistice: se pronunță orice, se ridică ipoteze doar pentru a fi demontate și ridiculizate ulterior- nu contează că e vorba de amoruri, de știri din lume (avioanele din Vietnam, corupția, raportul dintre muncitori și țărani) sau chiar de statutul petrecăreților – nimic nu poate fi luat în serios, nimic nu merită a fi regretat, totul se poate resemnifica la nesfârșit: iubirea este un joc vechi și uzat dar pe bacul nostru a ajuns un sport. În alte locuri destrăbălarea este un viciu dar pe bacul nostru ea este libertate. În casele lor, femeile sunt tradiții și documente, dar pe bacul nostru ele sunt considerate adolescență, încântare și famrec. Luna este un astru stins, dar pe bacul nostru ea este însăși poezia. Nebunia este pretutindeni în lume o boală, dar pe bacul nostru ea a ajuns la rang de filosofie.

Totul pare a fi schimbător și lipsit de importanță iar musafirii bacului se recunosc, glorificându-se, drept niște ticăloși urmăriți de spiridușul responsabilității,cât se poate de blazați (nu mai există nici bancuri, de când viața e un banc scârbos). Printre acești degustători de plăceri care plutesc în deriva,  sfidători la adresa moralei vetuste care îi condamnă, apare Sammara, o ziaristă de 25 de ani, atrăgătoare fără îndoială care începe să chestioneze aspru timpul irosit în petreceri și fuga de obligații ale musafirilor, amintindu-le de entuziasmul lor de odinioară, din tinerețe. Nici agenda Sammarei nu este însă prea nobilă, chiar dacă aparent personajul capătă valențe incoruptibile. Sammara e interesată mai degrabă să îi studieze pe petrecăreți, să îi transforme în personaje într-o piesă de teatru și nu să îi călăuzească spre confruntarea cu ei înșiși. Perspectiva boemă pe care o adoptă însă musafirii lui Zaki va fi greu încercată, atunci când protagoniștii vor decide să părăsească bacul, într-o noapte și să devină părtași la o experiență îngrozitoare care va amenința integritatea senină și iresponsabilă a grupului.

Așa cum am spus, romanul lui Mahfuz (care deși nu este neapărat un roman realist, e străbătut de câteva evocări peisagistice remarcabile) proiectează ideea posibilității și valabilității unei existențe anarhice, epurată de orice reper, angajament și responsabilitate. O asemenea existență devine posibilă doar în măsura în care se dovedește un proiect paralel cu provocările realității, în care actele și situațiile zguduitoare care cer asumarea unei poziții, a unei atitudini nu au șanse să apară. O asemenea existență supraviețuiește doar când stă sub semnul pălăvrăgelii, când e adăpostită într-un perimetru izolat, monoton și repetitiv. Când e expusă acțiunilor dure și consecințelor lor, adică atunci când e integrată în realitatea plenară, cerințele acestei existențe  histrionice par să se dovedească prea înalte pentru protagoniști. O oarecare nesiguranță de fond sau poate chiar urmele de umanitate rătăcite printre protagoniști dovedesc că aceștia nu sunt atât de cinici pentru a se ridica la înălțimea standardelor pe care le arborează.

La finalul romanului lui Mahfuz rămâi cu o dilemă în ceea ce privește eșecul vieții boeme, similară cu dilema comunismului: e vorba de o greșală de implementare, de oameni prea mici pentru un proiect atât de mare sau este vorba de un faliment intim, plasat la nivel ideologic?

Vă așteptăm impresiile voastre despre carte la Clubul de Lectură de la Librăria Șt.O.Iosif Brașov, pe 30.11.2012.

PĂLĂVRĂGEALĂ PE NIL – Naghib Mahfuz- Editura Polirom, 2010

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *