Debuturi si amintiri la Libraria St O Iosif

30/11/2012

În această săptămână am avut parte de un adevărat maraton al evenimentelor care a stat sub semnul varietății: debutanți sau veterani, absolvenți de facultate sau scriitori unși, cu toții au oferit momente memorabile publicului care ne-a vizitat librăria în aceste zile. De reținut este faptul că cele două ediții consecutive ale SERILOR FACULTĂȚII DE LITERE BRAȘOV din săptămâna care tocmai se încheie au adus în atenție parcursul firesc al absolvenților cursului de Scriere Creatoare (coordonat de profesorul Alexandru Mușina), concretizat în două romane promițătoare.

MIERCURI, 28.11.2012, la Librăria Șt.O.Iosif Brașov am lansat volumul de debut al CRISTINEI PIPOȘ, intitulat CIOCOLATĂ AMĂRUIE (Editura Tracus Arte & Aula, 2012), alături de autoare și de invitați.

Evenimentul a fost deschis de ANDREI BODIU, profesor la Facultatea de Litere, Universitatea Transilvania Brașov care a mărturisit că se simte emoționat în compania unui public atât de tânăr. Romanul de debut al Cristinei Pipoș  ilustrează convingător spiritul generației chick-lit și reflectă bine deriva în care plutesc studenții români, confuzi în ceea ce privește opțiunile de viață și de carieră. Protagonista narațiunii, Cătălina (care părăsește România pentru Londra) se dovedește un personaj care, în ciuda faptului că plutește la suprafața lucrurilor, este deschisă la nou, adaptabilă și chiar fidelă, în ciuda curtezanilor care îi dau târcoale.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=ijRbuI9NHuM&feature=youtu.be[/youtube]

CRISTINA VASILICĂ, redactor la Editura Aula a vorbit despre dimensiunea tehnică a volumului – romanul de debut al Cristinei Pipoș face parte dintr-o nouă colecție GENERAȚIA Y, editată prin colaborarea dintre Editura Aula și Editura Tracus Arte. Este vorba de o colecție susținută de oameni tineri (de la autori și până la graficieni și tehnoredactori), ea nu se adresează exclusiv unui segment de vârstă. Volumele care urmează să fie publicate în colecție vor contura direcția actuală a generației tinere de scriitori din România și nu numai.

A vorbit apoi RAMONA HÂRȘAN, editor la revista Corpul T, revistă în care s-au publicat câteva capitole din romanul lansat. În opinia Ramonei Hârșan, deși narațiunea Cristinei Pipoș nu are pretenții foarte înalte, ea nu reprezintă o literatură facilă, ci se bazează pe umor și spontaneitate. Romanul spune povestea Cătălinei (numele protagonistei nu este ales întâmplător, ci are rezonanțe eminesciene) o absolventă a studiilor de filologie care pleacă în Anglia și devine atrasă mai degrabă de shopping și malluri decât de literatură, căutând să fugă de introspecția, de reflectiile care ar putea-o confrunta cu dezamăgirile vieții. Reușita Cristinei Pipoș este aceea de a creiona un personaj mult modest din punct de vedere al inteligenței decât autoarea, un personaj care ajunge să capete reliefuri ridicole în fața cititorului avizat. Romanul CIOCOLATĂ AMĂRUIE se încadrează în tendința literaturii franco-arabe, exploatând mitul fetei născute din părinți imigranți de departe care trăiește visul occidental.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=NtMH4UKWbWI&feature=youtu.be[/youtube]

CRISTINA PIPOȘ a mărturisit că, atunci când a scris volumul, nu a avut în vedere toate elementele scoase în evidență de vorbitori, dar că a avut drept model în construcția personajului studentele la filologie care se dovedesc adesea mai preocupate de haine și bijuterii decât de domeniul de studiu pe care și l-au ales. Romanul autoarei vine să evidențieze defectel nu doar ale unui singur personaj, ci ale unei întregi generații pe care acesta o reprezintă. Cristina Pipoș a citit apoi un pasaj din romanul ei.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=xGC_7n54CG8&feature=youtu.be[/youtube]

Lansarea s-a încheiat cu o sesiune de autografe.

De la debutanți am trecut apoi la scriitori seniori, la evenimentul care a avut loc joi.

JOI, 29.11.2012, la Librăria Șt.O.Iosif Brașov, am lansat volumul TREPTE SPRE LUMINA de MIRCEA MANTA, în compania a doi critici literari cu experiență și a unui public generos.


Evenimentul a fost deschis de DORU MUNTEANU cel care îl cunoaște pe autor de mai bine de 40 de ani. Vorbitorul l-a caracterizat de Mircea Mantă ca având o fire sensibilă și modestă, de cărturar autentic. Titlul volumului lansat face trimitere la cărți și la instituțiile de învățământ iar mottourile care deschid volumul sunt de fapt îndemnuri la citit, preluate după Goethe și după papirusuri indiene. Cartea lansată este de fapt o istorie a formării: urmărește copilăria, adolescența, anii de facultate, anii de profesie și chiar impresii de călătorie ale autorului. În opinia lui Doru Munteanu, volumul lui Mircea Mantă nu este ușor de încadrat (nu e nici eseu, nici memorialistică, nici jurnal), ci mai degrabă un bildungsroman. Vorbitorul a apreciat și faptul că în ciuda experienței de proporții a autorului, poziția și tonul celui care povestește nu au caracter didactic, atoateștiutor.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=VtfT1Y5yUx0&feature=youtu.be[/youtube]

Scriitorul ION POPESCU TOPOLOG a mărturisit faptul că, citind cartea lui Mircea Mantă și-a amintit de dascălii autorului de la Iași pe care vorbitorul a avut ocazia să-i cunoască (printre care și Alexandru Husar, profesor de estetica) în vizitele acestora la Cluj-Napoca. Ion Popescu Topolog a apreciat cel mai mult însemnările de călătorie, prin care Mircea Mantă își dovedește erudiția. Volumul ar fi recomandat mai ales dascălilor tineri de limba română, pentru caracterul său enciclopedic, pentru că amintește că realizările mari se ating la capătul unei munci asidue.

MIRCEA MANTA și-a început discursul observând faptul că literatura se dovedește o sărbătoare neîntreruptă la care trebuie să devenim părtași încă de pe băncile școlii (aceasta fiind de fapt misiunea profesorilor – de a-i face pe elevi să-și dorească să participe la o asemenea sărbătoare). Importanța cărților a fost subliniată de autor, prin lectura câtorva versuri din Miron Costin și a câtorva fragmente din Ion Creangă. Autorul a vorbit apoi despre titlul cărții sale: cuvântul lumină face referire la Poemele Luminii ale lui Blaga. Mircea Mantă și-a amintit apoi cu emoție de profesorii săi, evocând întâmplări din viața acestora și încheind cu un citat din Mihail Sebastian cu referire la necesitățile unui creator: liniște, o femeie și cărți.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=9Q3FzPsCGEA&feature=youtu.be[/youtube]

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiunea de autografe.

După amiaza zilei de joi a fost rândul celui de-al doilea debutant al săptămânii să își lanseze romanul, un debutant care face parte, la fel ca și Cristina Pipoș  dintr-o generație de scriitori promițători și entuziaști  (care îi cuprinde și pe deja premiații BOGDAN COȘA și ANDREI DOSA), coordonați cu atenție și implicare de profesorul Mușina de la Brașov.

JOI, 29.11.2012, la Librăria Șt.O.Iosif Brașov am lansat volumul EROI LOCALI (Editura Tracus Arte & Aula), semnat de RĂZVAN IONUȚ DOBRICĂ și a unui public amestecat, cât se poate de inedit: o mulțime de studente la Litere dar și o parte a galeriei echipei de fotbal FC Brașov.

Evenimentul a fost deschis de profesorul ANDREI BODIU care a salutat această apariție editorială, apreciindu-i caracterul deosebit: pe de o parte este o carte care integrează pasiunea pentru fotbal (și dincolo de interesul explicit al vorbitorului pentru acest sport formator de caracter,  fotbalul este o pasiune care egalizează și apropie și este și un fenomen cultural interesant ) și, pe de altă parte ea se lansează la Brașov, un oraș cu o memorie fotbalistică deosebită, un oraș cu jucători care au însemnat mult pe plan local, dacă nu chiar național. În același timp, romanul lui Răzvan Ionuț Dobrică pare dedicat și orașului de la poalele Tâmpei, autorul reușind să surprindă bine dimensiunile frumoase ale urbei în care a studiat. Pentru un debut, volumul lui Răzvan Dobrică este cât se poate de promițător iar Andrei Bodiu a mărturisit că își dorește ca autorul să confirme promisiunea artistică pe care a făcut-o prin acest roman.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=t6zuS7qDG_s&feature=youtu.be[/youtube]

CRISTINA VASILICĂ a vorbit despre titlul colecției Generația Y, în care este inclus și romanul lui Răzvan Ionuț Dobrică, un titlu care se dovedește potrivit atâta timp cât generația actuală este atașată de tehnologie (însuși autorul romanului lansat a contribuit personal la promovarea cărții pe blog și pe facebook) dovedindu-se si suficient de liberală în limbaj.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=nm_VfD4JtCA&feature=youtu.be[/youtube]

ROMULUS BUCUR a oferit perspectiva persoanei care nu e pasionată de fotbal (amintind și incidentele mai mult sau mai puțin anecdotice care au dus la erodarea acestei pasiuni). Nemulțumirile vorbitorului legate de acest sport sunt legate de monopolul pe care fotbalul l-a stabilit în raport cu celelalte sporturi și de caracterul dubios, de afacere murdară pe care l-a îmbrăcat mai ales pe plaiurile mioritice. În romanul lui Răzban Dobrică, o gașcă de suporteri devotați se hotărăsc să salveze echipa anchetată pentru blaturi de la dezastru și să intre pe teren în locul jucătorilor. În opinia lui Romulus Bucur care a făcut și câteva paralele între roman și film (amintind de Full Monty sau Calendar Girls care integrează ideea celor aflați în disperare de cauză, țintind spre mize nobile), mesajul romanului lui Dobrică este acela de întoarcere a fotbalului la ideea sa inițială de fair-play și de petrecere plăcută a timpului liber.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=p0P_W1_TIds&feature=youtu.be[/youtube]

RUXANDRA IVĂNCESCU a mărturisit că lectura romanului lansat i-a amintit de legendele locale evocate de bunicul vorbitoarei. Declarându-se un fan al fotbalului (și nu doar din motive antropologice), Ruxandra Ivăncescu a remarcat faptul că povestea lui Răzvan Dobrică are un limbaj viu și protagoniști plini de viață, amintind de atmosfera din creațiile lui Silitoe și Tom Courtenay.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=sL4mvwPJOWU&feature=youtu.be[/youtube]

RĂZVAN IONUȚ DOBRICĂ a mulțumit tutor celor prezenți pentru că au răspuns invitației, declarându-se încântat de aglomerația din librărie (alte aglomerări care îi fac plăcere autorului sunt și cele de la teatru sau de pe stadion). Cartea lansată a reprezentat de fapt un pariu cu profesorul Alexandru Mușina iar Răzvan Ionuț Dobrică a mărturisit că va exista totuși o continuitate în ceea ce privește preocuparea sa pentru scris. Așa cum a sugerat autorul, totul pare să fie local în romanul său: de la eroi, la orașul în care se petrece acțiunea și până la editură și manuscris.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=EliAlSYLtiw&feature=youtu.be[/youtube]

Lansarea s-a încheiat cu autografe și cu degustarea unui tort special, în ton cu atmosfera romanului.

Mulțumim tuturor invitaților pentru participare, mulțumim și publicului pentru prezența numeroasă și desigur, mulțumim autorilor că au ales Librăria Șt.O.Iosif.

Volumele lansate sunt disponibile la Librăria Șt.O.Iosif Brașov și, peste cateva zile, si pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *