O ultimă după-amiază de noiembrie cu temperaturi neobișnuit de ridicate s-a dovedit un prilej numai bun pentru niscaiva… pălăvrăgeală agreabilă la Librăria Șt.O.Iosif, la întâlnirea tradițională de la finalul fiecărei luni.
VINERI, 30.11.2012, la Librăria Șt.O.Iosif am discutat despre romanul lui Naghib Mahfuz, PĂLĂVRĂGEALĂ PE NIL (Editura Polirom, 2010), în cadrul unei noi ediții a Clubului de Lectură.
Am deschis întâlnirea vorbind despre experiența anevoioasă a parcurgerii romanului – deși inițial nu am reușit să mă concentrez suficient pentru a duce la bun sfârșit lectura (mai ales că în această proză a scriitorului egiptean nu se întâmplă mare lucru), la a doua încercare am ajuns la capăt, chiar dacă am rămas cu un gust amar. De ce s-a întâmplat acest lucru? Pentru că după ce atmosfera și personajele au devenit convingătoare, sugerând, la întâlnirile de pe bacul de pe Nil că am de a face cu niște boemi autentici, întâmplarea de la final a venit să îi demaște pe protagoniști ca niște impostori care nu se ridică la standardele pe care tot ei și le-au impus.
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=6jh0nh8CROk&feature=youtu.be[/youtube]
Discuția s-a aprins repede: doamna ANGHELESCU a sugerat că personajele lui Mahfuz sunt mai degrabă antipatice, atâta timp cât par să se teamă de viața adevărată mai mult decât de moarte. În loc să trăiască și să răspundă provocărilor realității, personajele din roman preferă să se drogheze și să plutească sub semnul pălăvrăgelii. În opinia doamnei Anghelescu, spre deosebire de alte câteva personaje din creațiile rusești, petrecăreții nu manifestă nici măcar intenții de acțiune și nu caută răspunsuri reale la întrebări.
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=XAmupJkkEPE&feature=youtu.be[/youtube]
LIVIA NILESCU a mărturisit că, dintre toți acei care se întâlnesc ritualic pentru a da naștere unei armonii închise, vorbitoarea s-a lăsat cucerită de Anis Zaki, personajul care, deși este cât se poate de silențios și de taciturn la întâlnirile de pe bac, sugerează un univers interior cât se poate de bogat, la fel ca și paznicul bacului despre care aflăm prea puține.
VIRGIL BORCAN a apreciat romanul lui Mahfuz drept un roman în răspăr, un roman decadent, ultrarafinat în linia tradiției lui Oscar Wilde. Ceea ce l-a surprins pe vorbitor a fost mai ales faptul că Mahfuz a creat un asemenea roman, fără să aibă în spate o tradiție literară solidă care să creeze condițiile de posibilitate pentru o asemenea compoziție. De asemenea, Virgil Borcan a remarcat frumusețea scenelor cibernetice din roman (scene în care personajele schimbă rapid foarte multe informații).
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=Oc0sC42HMKM&feature=youtu.be[/youtube]
CLAUDIU RAICU a observat metafizica subiacentă universului de pe bac: protagoniștii din romanul lui Mahfuz reduc lumea la cuvânt, ba chiar la jocul cuvintelor, cochetând cu dimensiunea misterioasă a lumii, lansând întrebări la care refuză să dea prea multe răspunsuri.
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=3fPQlxUkAxc&feature=youtu.be[/youtube]
ANDREEA CIOFLEC a comentat pe marginea ideii conform căreia personajele scriitorului egiptean nu se dovedesc niște boemi autentici, compleți. În opinia vorbitoarei și protagoniștii din Pălăvrăgeală pe Nil ar fi putut să își păstreze acest caracter dacă ar fi creat ceva în cele din urmă, așa cum au făcut-o exponenții beat generation-ului care, în ciuda stilului de viață extravagant, au avut o contribuție importantă la schimbarea culturală a timpurilor.
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=isjM8IOz358&feature=youtu.be[/youtube]
HORIA NILESCU a mărturisit că Naghib Mahfuz rămâne unul din scriitorii lui preferați și a făcut paralele între personajele din Pălăvrăgeală pe Nil și cele din Băieții de pe strada noastră. De asemenea, Horia a fost încântat de faptul că romanul nu a căpătat reliefuri prea pretențioase, că Mahfuz a preferat să păstreze discuțiile filosofice la un nivel destul de superficial, fără să dea un aer prea pompos întregii atmosfere. Romanul i-a amintit lui Horia de saloanele proustiene, de protagoniștii regizorului Wes Anderson (intelectuali plutind în derivă) și chiar de atmosfera ecranizării prozei lui Alan Silitoe (Sâmbătă noaptea, duminică dimineața – recent publicat la Editura Polirom), atâta timp cât și figurile sofisticate și muncitorii furioși pot găsi un numitor comun în reacțiile perfect umane în fața situațiilor limită cu care se confruntă.
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=voaSv98f40w&feature=youtu.be[/youtube]
Orientând discuțiile spre zona speculației, nu am ocolit nici problematica valabilității și a semnificației vieții boeme în contextul contemporan, încheind întâlnirea într-o manieră anecdotică, cu întâmplări haioase și bancuri.
A fost o după-amiază provocatoare și amuzantă în același timp. Ne vedem la ediția viitoare, la care vom avea un invitat deosebit!
