Promotiile lunii decembrie 2012

07/12/2012

A venit iarna, am intrat în ultima lună a anului, o lună a bucuriei dar și a aglomerației și a agitației. Probabil nu e nevoie să vă reamintim că urmează sezonul pregătirii sărbătorilor. Și pentru că, inevitabil în această perioadă vom alerga mai mult dintr-un magazin în altul, vom sta probabil la tot felul de cozi și vom aștepta în trafic,  ar fi bine ca măcar gândurile la cadouri și la acele seri minunate de la finalul lui decembrie să ne inspire și să ne facă drumurile mai suportabile, până atunci.

Tocmai de aceea, venim cu o ofertă abundentă și accesibilă și în luna decembrie, cu promoții pe măsură, ca să puteți profita din plin, ca să puteți fi cât mai generoși cu cei dragi.

Iată și promoțiile lunii decembrie, pe www.libris.ro și la Librăria Șt.O.Iosif Brașov:

EDITURA CURTEA VECHE – 20% REDUCERE la orice titlu – o multime de carti noi de dezvoltare personala, istorie si o noua colectie… pentru copii

EDITURA TREI – 30% REDUCERE la orice titlu – o promotie bine nimerita pentru cei care vor sa isi completeze seria umbrelor domnului Gray. Tot la Editura Trei aveti parte de un nou roman semnat J.K. Rowling si de multa… psihologie

EDITURA UNIVERS- 30% REDUCERE la orice titlu– Boris Vian va tenteaza? Daca nu, macar o colectie contemporana si provocatoare cu autori sudamericani

EDITURA NEMIRA- 30% REDUCERE la orice titlu – o promotie sincronizata cu reeditarea mult asteptata a cartii lui Orson Scott Card- JOCUL LUI ENDER

EDITURA DINASTY-PROEDITURA – 20% REDUCERE la orice titlu – autoeducare si diete pentru toti

Continua promotiile la:

EDITURA POLIROM – 20% REDUCERE la 50 de titluri – preferam mereu o iarna clasica – deci, 50 de clasici va asteapta in editii cartonate.

EDITURA HUMANITAS – 20% REDUCERE la 50 de titluri – toate noutatile Targului Gaudeamus si inca ceva – noul roman de Mo Yan (castigator al Premiului Nobel pentru literatura in 2012).

Lectura placuta!

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *