Poveste romantica

17/12/2012

La ceas aniversar, cand ni se intampla (daca ni se intampla…) sa ne ducem cu gandul la  revoluția românilor din decembrie, de acum mai bine de 20 de ani, n-ar fi rau sa citim o carte care sa ne aduca aminte . Da, citisem despre revoluție din perspectiva istorică a românilor, citisem despre revoluție din perspectiva istorică a cercetătorilor străini, citisem despre revoluție chiar și prin lentile literare subtile, colorate cu tonuri grave și profunde (îmi amintesc bine și acum cartea lui  Bogdan Suceavă), dar recunosc că nu luasem contact cu revoluția văzută drept cadru pentru desfășurarea unei intrigi amoroase și încă în perspectiva unui autor străin. Autorul romanului Poveste romantică este un corespondent de presă american, cu experiență în Europa (a lucrat pentru Agenția Reuters), care a predat și a locuit și la București și care este deja un autor al unui thriller cu background istoric (titlul spune tot: Vânătorul de naziști). De ce a vrut să scrie Alan Elsner o poveste desfășurată în cea mai mare parte în România (mai ales că, așa cum reiese din biografia lui, a vizitat o mulțime de capitale ale lumii) îmi rămâne un fapt necunoscut, dar cert este că evenimentele istorice surprinse în roman , cu destulă acuratațe, servesc din plin amplificării efectului intrigii amoroase.

Romanul lui Elsner evoluează pe două planuri: prezent și trecut. Unul din firele narative urmărește călătoria făcută in 2007 de Petra O Neill , o fată din SUA, care la doar 17 ani, fără să își anunțe prietenii sau rudele, traversează Oceanul Atlantic, cu destinația București, în căutarea tatălui biologic român, despre care află din scrisoarea tatălui adoptiv, recent decedat. Celălalt fir narativ urmărește mărturisirea lui Elisabeth O Neill, mama Petrei, cea care decide să îi împărtășească fiicei povestea de dragoste dintre Elisabeth și poetul roman Ștefan Predescu, povestea în urma căreia s-a născut de fapt chiar Petra. La finalul anilor 80, lăsând în urmă o căsnicie pe cale să se prăbușească, simțind nevoia unei provocări, jurnalista Elisabeth acceptă propunerea șefului ei de a călători în România și de a trimite câteva materiale despre viața în acest colț de pedeapsă al istoriei, în care un dictator maniac controlează nașterile, pregătește dărâmarea satelor și plătește datoria externă a țării torturându-și cetățenii. În România, Elisabeth îl va cunoaște pe Ștefan Predescu, un poet disident care întruchipează, atât fizic cât și intelectual impactul complet al comunismului asupra individului. Cei doi trăiesc o poveste de dragoste fulgerătoare și rapidă, se despart și se întâlnesc de abia cu prilejul revenirii jurnalistei americane în România care simte, în decembrie 1989 că ceva important e pe cale să se întâmple și la București și care se va trezi prinsă în focul evenimentelor. În 2007, fără să cunoască pe nimeni în București, în afara unui student român întâlnit pe avion, Petra, cea care a aflat de existența lui Ștefan Predescu își începe căutările propriului tată și descoperă simultan și prin contrast, atât România postcomunistă pe care o vede cu proprii ei ochi, cât și România întunecată de dinainte de 1989, din scrisorile mamei. Cum se vor intersecta în prezent destinele celor trei personaje, Petra, Elisabeth si Ștefan vă rămâne să descoperiți.

Punctul forte al romanului lui Elsner este faptul că e bine documentat – construirea imaginilor istorice ale României, atât cea prezentă, cât și cea sub regimul Ceaușescu este destul de fidelă  (chiar dacă pe alocuri o parte a  reliefurilor sunt schematice și destul de unidimensionale). Atât existența cotidiană în regim (cu pene de curent, cozi interminabile, cenușiu și frig), ipocrizia autorităților, teroarea securiștilor sunt surprinse atent de Elisabeth (care nu pare să trăiască la București nici măcar o singură experiență agreabilă, cu excepția îndrăgostirii de Ștefan). Pe de altă parte, transformarea arhitecturală și a tonurilor de culoare din capitala românească, transformarea stilurilor de viață, a aspirațiilor cosmopolite aparținând generațiilor postdecembriste se dezvăluie în 2007 Petrei care, încântată de oamenii pe care îi întâlnește, nu exclude posibilitatea de a se înscrie la Universitatea din București (deși a plecat de la Brown University- una din cele mai prestigioase instituții de învățământ din America!).

Dincolo de reconstrucția istorică (inclusiv a evenimentelor din decembrie 1989, urmărite la firul ierbii, din Piața Revoluției și de pe Bulevardul Magheru), romanul lui Elsner este cât se poate de facil și de naiv, construit după rețeta bestsellerurilor: mizează pe spectaculos, pe efectul de contrast, pe coincidențe improbabile, pe scene și discursuri patetice și pe prototipuri caracteriale mult prea familiare. Ambele povești, atât cea a Petrei, cât și cea a lui Elisabeth, nu se ridică din punct de vedere narativ deasupra unei previzibile evoluții hollywoodiene din orice film popular. Cu toate acestea, o asemenea combinație de fapt istoric împletit cu o poveste spectaculoasă chiar dacă dreasă din condei, simplistă și neverosimilă pare să fie binevenită. Desigur, cei care cunosc deja evenimentele din decembrie 1989 și cunosc câte ceva, atât despre România ceaușistă cât și despre România contemporană se vor plictisi cu siguranță citind romanul lui Elsner. Pe de altă parte, generația tânără, adică publicul uituc sau de-a dreptul necunoscător în ceea ce privește trecutul recent al țării noastre, acel public care, pe deasupra, se îndură tot mai puțin să dedice timpul lecturii, este în fapt cel mai câștigat. Și asta pentru că povestea de dragoste spectaculoasă a lui Elsner și abordarea sa populară au mari șanse să prindă la cei care citesc puțin, captivând rapid atenția, oferind recompense emoționale potrivite la momente precise și, în același timp, deschizând orizontul cititorilor spre o istorie recentă și semnificativă a României care, prezentată într-o altă manieră probabil că nu ar stârni decât indiferenta. Iată cum, din nou in mod ironic, cei de peste hotare reușesc  mai bine decât noi să găsească porțile de deschidere a interesului generațiilor tinere spre propria noastră istorie.

POVESTE ROMANTICA – Alan Elsner- Editura BCC Publishing, 2012

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *