Musai List

27/12/2012

În ciuda faptului că are o tradiție longevivă în lumea occidentală și chiar și în România, se predă de cel puțin 15 ani, eu am rămas un ignorant  deplin  în ceea ce privește time-managementul, ca skill dezvoltat în cadrul unui curs de către un trainer. Nu mi-a fost niciodată prea clar cum poți să îi înveți pe oameni să-și organizeze timpul – dacă nu erai chiar ultimul împrăștiat sau ultimul aiurit, mereu mi-am imaginat că împărțirea timpului și autoeficientizarea reprezintă un răspuns adaptativ natural pe care îl dezvoltă fiecare în fața provocărilor cu care este confruntat. În câteva cuvinte, organizarea timpului îmi părea că atârnă de triada: disciplină-rigoare-consecvență, implementabilă de-a lungul oricărui segment biografic, în fața oricărui proiect. Și totuși realitatea mă contrazicea, mai ales în ceea ce privește mediul corporatist din România care se dovedea adesea o gaură neagră în care angajații dispăreau cu identitate și viață personală cu tot. O vreme m-am gândit că această asimilare este un fenomen exacerbat în spațiul autohton, la care contribuie atât angajatorii, instruiți probabil să exploateze la maxim și prin toate mijloacele potențialul și prejudecățile angajaților (doar suntem codașii Europei, se lucrează mai ieftin  cu amărâții lipsiți de cultură civică și organizațională ), dar și angajații de la noi care fie că sunt autentic dedicați, fie cred că a deveni un workaholic este rețeta pentru a accede în ierarhie, aleg să își petreacă aproape trei sferturi din zi la serviciu, dându-și peste cap, mai devreme sau mai târziu sănătatea și relațiile cu cei din jur. Cu alte cuvinte, mă gândeam că s-ar fi încetățenit de ceva vreme în România ideea exagerată conform căreia un prestigiu profesional și un salariu măricel se ating doar prin sacrificii de proporții, doar lăsând în urmă oameni neconsolați, nopți nedormite, eventual un ulcer sau măcar un început de diabet. Iar dacă trăim într-o lume în care cariera performantă și împlinirile personale și familiale nu coabitează tocmai bine, rămânea o chestiune de alegere din partea fiecăruia cărui spațiu- privat sau profesional dedicăm mai mult timp și căruia îi dictăm execuția.

Totuși, așa cum sugerează și cum demonstrează Octavian Pantiș chiar prin exemplu personal – autorul este un cunoscător și un jucator activ în  mediul corporatist, un om cu experiență în time-management (predă time-management de 15 ani în România) care are și o familie fericită –  nu ar trebui să gândim într-o logică lui sau-sau, ci mai degrabă într-o logică de tip și-și: cariera și viața personală pot deveni compatibile, cu condiția să pornim de la premise oneste și să dezvoltăm curajul și consecvența de a le echilibra. Pentru că timpul, așa cum remarcă Pantiș  este singura resursă egal distribuită fiecăruia, de a cărui risipă, aș adăuga, ne facem direct responsabili cel mai adesea. Miza cărții lui Pantiș este cât se poate de serioasă, în contextul pe care l-am prezentat: de organizarea timpului atârnă până la urmă împlinirea și fericirea noastră, pentru că toate activitățile pe care le întreprindem, pe toate planurile sunt dependente de resursa temporală. Tocmai de aceea autorul nu se mulțumește, așa cum mă așteptam inițial, la o serie de ponturi care să te ajute să câștigi o oră, două pe zi iluzionându-te că realmente duci o viață mai eco. Dimpotrivă, abordarea lui Pantiș, chiar dacă este succintă și are o adresare cât se poate de largă și de prietenoasă, este sistematică, temeinică și închegată.

Cartea sa e alcătuită din trei părți și numai ultimele doua vin cu inițiative de ameliorare. Prima parte propune cititorilor o examinare atentă a obiectivelor profesionale generale, pentru a stabili prima premisă în construirea echilibrului de care vorbeam: compatibilitatea cu profesia și spațiul de desfășurare a activității. Ce așteptări avem de la muncă? Vrem doar salariu, vrem și alte beneficii, vrem să ne exprimăm creativ să ne materializăm o pasiune? Ce ne motivează: puterea, banii, călătoriile, relațiile etc? În funcție de răspunsul la aceste întrebări putem să ne expunem conștient situațiilor în care trebuie să stăm peste program, în care ajungem să muncim nopțile, fără să ne supunem unor cutume nescrise arbitrare (stau și eu peste program, să nu creadă lumea că sunt leneș), fără să ne scoatem mereu colegii din bucluc mereu (cultivând obișnuințe nesănătoase), fără să ne întrebăm la finalul zilei de ce iarăși am ajuns atât de târziu acasă. Pornind de la definirea obiectivelor și așteptărilor, Pantiș trece apoi la examinarea obiceiurilor care produc întârzieri, care ne dau viața profesională și personală peste cap. Al doilea capitol tratează problema eficientizării activităților profesionale, fiecare recomandare fiind însoțită de justificări – multe dintre recomandări pot părea familiare, poate chiar banale dar atunci când le privești sistematic adunate împreună îți dai seama că ele fie sunt trecute cu vederea, fie sunt implementate prost de mulți dintre noi: configurarea e-mailului, organizarea biroului, concentrarea pe termen lung fără întreruperi, a profita de flexibilitatea programului de lucru permis de anumite companii și desigur celebra TO DO LIST și sora ei mai mare, MUSAI LIST care dă și titlul volumului – vă rămâne să le descoperiți utilitatea conjugată.

Al treilea capitol tratează problema timpului dedicat spațiului privat: căci pentru ce economisim timp profesional dacă nu pentru cele 7 dimensiuni extraprofesionale: sănătatea, familia, locuința, prieteni, comunitatea, hobbyurile, latura spirituală? Nici una din aceste dimensiuni nu merită neglijată, atâta timp cât fiecare contribuie la dobândirea unor satisfacții particulare, la armonizarea noastră cu noi înșine, cu apropiații, cu comunitatea. Și ceea ce este cel mai elegant și mai simplu este faptul că organizarea timpului personal se poate supune, în linii mari, acelorași obiceiuri și strategii de time-management ca și cele desfășurate în spațiul profesional. Adăugând la aceste obiceiuri o minte deschisă care acceptă incertitudinea și o percepție favorabilă asupra rutinelor sănătoase, ne putem pregăti, până la o revoluție a organizării timpului la nivel mondial (Pantiș are niște remarce interesante vis-à-vis de programul nine to five și de  sezonul vacanțelor de vară – forme de organizare  convenționale dependente de contexte istorice demult expirate), pentru o echilibrare treptată și sănătoasă. Citind cartea lui Octavian Pantiș mi-am dat seama că time-managementul este într-adevăr o chestiune cu mize existențiale, de care putem profita însă cu toții.

La final de an, la ceasul bilanturilor si al recapitularilor merita sa dezvoltati obiceiuri care vă vor folosi toată viața!

MUSAI LIST – Octavian Pantis – Editura Publica, 2012

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *