Terapia

30/12/2012

În ultimele luni m-am bucurat că am început să primesc recomandări de lectură nu doar la evenimentul dedicat acestei practici– anume Schimb de Cărți, ci și la Clubul de Lectură de la Librăria Șt.O.Iosif Brașov. Acum ceva timp, la una din edițiile clubului de lectură, adusesem vorba de proza densă în umor a lui Vladimir Voinovici pe care o descoperisem în povestea soldatului Ivan Cionkin și, poate pentru că mă dovedisem destul de entuziast, doamna Livia Nilescu mi-a recomandat cu căldură să citesc măcar un roman semnat David Lodge – pentru a gusta o porție din celebrul comic englezesc . A fost imboldul de care am avut nevoie pentru a mă apropia de încă un autor pe care îl trecusem cu vederea (în ciuda faimei și succesului la public și la critică, deopotrivă).

Despre eroul lui David Lodge din Terapia,  nu prea știi ce să crezi, deși îți stârnește zâmbete încă de la primele pagini – lasă impresia unui ghinionist (cam ipohondru?) cu o durere de genunchi al naibii de încăpățânată (care ajunge să îi enerveze chiar și pe medici, prin persistența ei de neocolit). Dincolo de asta, Laurence Passmore (poreclit și Tubby) nu pare să o ducă prea rău: un britanic trecut de 50 de ani, protagonistul lui Lodge, pare să închege portretul unui om care a reușit în viață, aparent fericit, după standardele convenționale: lucrează ca scenarist la un serial TV de succes care îi aduce venituri arhisuficiente și care îl provoacă profesional, s-a mutat din Londra într-o localitate mai mică și mai liniștită (adică la mai puțină mizerie și la mai multă politețe), are o mașină trăznet, o căsnicie acceptabilă (în care sexul este o activitate încă frecventă) alături de Sally (care predă la universitate) și chiar o amantă care nu îi dă dureri de cap sau de conștiință – Tubby și Amy par să împărtășească mai degrabă intimități platonice, decât erotice, astfel încât chiar protagonistul pare să recunoască: am rezolvat problema monogamiei fără vina infidelității.

Cu toate acestea, Laurence pare să aibă o altă imagine despre el, profund depreciativă –  se caracterizează adesea drept un perfecționist nerăbdător, introvertit, cu probleme de stimă de sine (chiar dacă e plăcut să te stimeze alții), predispus la boală, atât fizic, cât și psihic (chestiune nelipsită de avantaje – în fond, asta te legitimează să te plângi oricând). Tocmai pentru a-și ameliora starea de neliniște, de amărăciune surdă, fără să fie sigur dacă ea se datorează micilor neajunsuri zilnice sau imaginii de sine viciate, Tubby pare să fie prins într-o formă sau alta, în tot soiul de terapii: operații și medicamente pentru durerea de genunchi, întâlniri cu psihoterapeutul (unul care practică terapie cognitiv comportamentală, care nu pierde vremea sondându-ți inconștientul și nu e interesat dacă ți-ai surprins părinții trosnindu-se și alte chestii din astea), acupunctură, aromaterapie, un cocktail de substanțe cu opiu, lecturi filosofice (scrierile lui Kierkegaard devin tot mai pline de sens pentru protagonist) și, de ce nu, așa cum vom afla, chiar și exerciții de scriere imaginativă (această ultimă formă de terapie abordată de Tubby pune în evidență măiestria compozițională a lui Lodge și pregătește câteva surprize cititorilor). Iar dacă în ceea ce privește genunchiul supărător, Tubby va constata, încă de la primele pagini ale romanlui că suferă de un fel de hernio-nevroză-articulară (adică un fel elegant de a spune: habar n-am ce ai!), protagonistul va realiza cu stupoare că nici planul psihologic sau spiritual nu scapă până la urmă de un diagnostic similar: fără să fie clar ce anume îi provoacă până la urmă senzația de gol, de nemulțumire surdă, Tubby va ajunge, prin obsesiile lui terapeutice, să-și dea peste cap stabilitatea vieții profesionale și personale si va deveni un nesuferit pentru toți cei din jur. Și cine îl poate învinui? În fond, trăiește într-o societate  isterizată de curiozități ciudate (știați că păstrăvii masculi devin hermafrodiți?), în care personajele imaginare dintr-un serial pot falimenta carierele scenariștilor, o societate bolnăvicioasă, în care sindromul hernio-nevrozei pare să fie până la urmă cât se poate de răspândit, într-o formă sau alta (alături de epidemia de infidelitate și de infecția spectaculosului). Există vreun orizont de ameliorare pentru Laurence, există vreo terapie potrivită pentru el? Vă rămâne, să aflați despre ce vindecare poate fi vorba, o vindecare care nu este până la urmă supusă nici unui fel de tranzacție financiară (în fond, nici Iisus nu a impus vreodată vreo taxă pe miracole).

Ceea ce este într-adevăr cuceritor în romanul lui David Lodge, pe lângă compoziția originală și ironia savuroasă (nu scapă de ea niciuna din practicile terapeutice abordate de protagonist, practici atât de răspândite și de familiare societății contemporane, devenită parcă un mare azil al suferinzilor de tot soiul) este felul în care proza autorului britanic te poartă cu naturalețe și umor de la o durere de genunchi, la portretizarea unei drame convingătoare (nu e clar dacă Tubby trăiește până la urmă o criză spirituală autentică sau doar un episod de anxietate în fața îmbătrânirii) și chiar la analiza filosofiei lui Kierkegaard (nelipsită de relevanță contemporană, după cum veți vedea). Un roman despre bilanturi si reevaluarea orizonturilor personale, din care nu lipseste umorul, in doze moderate, numai potrivit pentru finalul anului.

TERAPIA- David Lodge – Editura Polirom, 2012

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *