Problema Spinoza

09/01/2013

Ce te mai poate interesa, când ai 81 de ani, ești un psihiatru reputat, cu o activitate profesională solidă, de pionierat în spate, când ai predat la una din cele mai prestigioase universități din America, când ai scris cărți de specialitate cu impact puternic dar  și romane populare, bine primite și de critică, când ai călătorit, ai o familie și probabil ai suficienți bani pentru orice ți-ai dori și  te dovedești și destul de sănătos pentru vârsta ta? Te cam plictisești? Într-atât încât începi să cauți provocări profesionale în afara timpurilor tale, să dai frâu imaginației și să te gândești cum ar fi stat lucrurile dacă ai fi avut ocazia să faci terapie cu figuri importante ale filosofiei sau istoriei europene? Aceasta să fie motivația din spatele romanelor lui Irvin D. Yalom, dacă ne gândim că trei dintre poveștile sale (inclusiv cea mai recenta, publicata în românește de Editura Vellant) au drept protagoniști gânditori celebri ai filosofiei occidentale? E greu de crezut că e vorba de plictiseală și grandomanie, dacă îți amintești că Yalom a adus una din cele mai importante contribuții la abordarea psihoterapeutică existențială, o abordare care se fundamentează, în fond, pe un schelet conceptual filosofic. Mai degrabă Yalom scrie despre destinele filosofilor (fără a avea pretenții de biograf), pentru a-și manifesta recunoștința și admirația față de cei  care au inspirat și au făcut posibil demersul terapeutic existențial. Este una din cele mai originale și mai interesante abordări creatoare peste care am dat, mai ales că se plasează la intersecția a trei domenii, valorificând în fond și pasiunile autorului, anume literatura, psihoterapia și filosofia. Este abordarea pe care o regăsim și în romanul PROBLEMA SPIONZA.

După ce a explorat universul interior al lui Nietzsche și Schopenhauer, Yalom se oprește de această dată asupra figurii lui Baruch Spinoza, filosoful olandez considerat unul din cei trei mai raționaliști prekantieni (alături de Descartes și  Leibniz), un filosof care a avut curajul să avanseze opinii și poziții teoretice ce au sfidat prejudecățile timpurilor sale, un filosof care a ajuns să inspire și să intereseze multe personalități din secolul XX (amintesc doar pe Ludwig Wittgenstein sau mai recent, pe neurobiologul Antonio Damasio), care a rămas însă, din punct de vedere biografic, învăluit într-un aer misterios. Pentru Yalom, Spinoza s-a dovedit o personalitate aparte, mai ales pentru raționalismul său riguros, pentru ideile sale legate de cauzalitate și pentru pledoaria pentru eliberarea de sclavia afectelor – idei care stau la baza unei gândiri critice, vitale în psihoterapie. Așa cum mărturisește autorul în introducerea romanului, deși a vrut să scrie despre Spinoza, a așteptat să găsească un pretext potrivit, un punct de pornire agreabil de la care să plece în explorarea filosofului olandez, pe care l-a aflat în cele din urmă vizitând muzeul Spinoza din Amsterdam: e vorba de o întâmplare istorică bizară – unul din arhitecții ideologiei naziste însărcinat cu confiscarea averii evreilor în Europa, anume Alfred Rosenberg ar fi colectat, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, întreaga bibliotecă reconstituită a filosofului olandez, în încercarea de a găsi un răspuns la chestiunea Spinoza (fără să se știe exact la ce făcea trimitere această construcție).

Desigur, pornind de la acest incident, probabil că un scriitor putea imagina un ditamai thrillerul istoric, dar nu este cazul romanului lui Yalom- psihiatrul american a aflat în aceasta intamplare pur și simplu lipiciul narativ pentru două povești despre două figuri remarcabile. Așadar, din punct de vedere al structurii, Problema Spinoza păstrează aceeași linie ca un alt roman celebru al lui Yalom anume Soluția Schopenhauer: două fire narative desfășurate alternativ: unul proiectat în secolul XVII îl urmărește pe Spinoza în perioada coagulării teoriei sale raționalist-panteiste, celălalt fir urmărește evoluția lui Alfred Rosenberg, de pe băncile școlii până la momentul de triumf în calitate de ministru al celui de-al Treilea Reich. Atât Spinoza, cât și Rosenberg sunt însoțiți, din umbră de două figuri cu aplecare terapeutică, de personajele care contribuie la deschiderea și explorarea psihicului personajelor: rabinul Franco, respectiv psihiatrul Pfister. Ce îi leagă pe cei doi protagoniști despărțiți de aproape 300 de ani? Problema Spionza – o chestiune pe care Yalom o imaginează de fapt drept o metaforă a gândirii critice: însuși Spinoza se dovedește o problemă pentru comunitatea evreiască a secolului XVII (profund tradiționalistă, autoritară și intolerantă), când filosoful olandez pune la îndoială concepțiile și morala religiei sale. Același Spinoza rămâne însă o problemă și în secolul XX, pentru Rosenberg, o problemă care îl va bântui întreaga viața: cum de un evreu (chiar dacă excomunicat) ajunge să stârnească admirația profundă a umanistului care va deveni, pentru Rosenberg, stindardul triumfului și valorii gândirii ariene antisemite, anume Goethe?

Nu am să rezum poveștile, dar am să amintesc faptul că ambele perioade istorice sunt surprinse minunat (mai ales în ceea ce privește paradigmele și atmosfera dominantă, factori majori pentru coagularea ambelor teorii: atât cea spinozistă, cât și cea nazistă). Miza romanului nu este însă reconstrucția de epocă, ci urmărirea evoluției personajelor, desțelenirea prejudecăților și imaginilor facile pe care ni le facem adesea despre personalitățile remarcabile: dincolo de geniul singuratic care șlefuia lentile, pregătind în paralel o operă filosofică după metoda geometrică a stat cu siguranță un om cu contradicții și neliniști – tocmai această dimensiune o evocă plauzibil Yalom. Dincolo de diabolicul tovarăș al lui Hitler, de fanaticul antisemit, Rosenberg păstrează fondul unei sensibilități lezate și vulnerabile. Desigur, exercițiile de imaginație ale lui Yalom sunt pe deplin paralele cu realitatea (iar autorul face o demarcație clară între ficțiune și istorie la finalul romanului), dar reconstrucțiile psihologice sunt minunat executate, credibile și scot în evidență relieful uman cert, dinamic și perfectibil care se ascunde în spatele unor gânditori de o asemenea anvergură. Iar ceea ce mi-a plăcut cel mai mult în roman este pledoaria subtilă a lui Yalom vis-a-vis de funcția și virtuțile terapiei – fără să altereze deznodămintele istorico-biografice cunoscute, scriitorul american pune în evidență, când urmărește în paralel întâlnirile dintre Spinoza și rabinul Franco, respectiv dintre Rosenberg și psihiatrul Pfilster, impactul pe care un demers terapeutic l-ar fi putut avea asupra celor doi protagoniști –  pe Spinoza l-ar fi condus probabil la o teorie și mai cuprinzătoare față de viață (mai ales în ceea ce privește reevaluarea rolului femeilor în societate), în vreme ce lui Rosenberg i-ar fi cutremurat pozițiile antisemite cultivate vreme de 30 de ani.

Sugestia lui Yalom, transpusă într-o formă minunată este că nimeni nu este condiționat irevocabil și irecuperabil. Dimpotrivă, prin examinare critică a universului interior, avem puterea (chiar dacă nu și dorința întotdeauna) de a ne schimba destinele. Iar a trăi în armonie și în echilibru cu noi înșine poate deveni o stare de fapt care să orienteze chiar mersul istoriei, atunci când destinele multor altor oameni ajung să depindă de ceea ce susținem și de felul în care acționăm din poziții de mare răspundere. Problema Spinoza ține de fapt de conștientizarea de sine, de onestitatea și luciditatea cu care ne raportăm la univers și la semeni. Este o problemă pe care toți ne-o putem pune, care ne priveste pe toti în cele din urmă…

PROBLEMA SPINOZA – Irvin D. Yalom – Editura Vellant, 2012

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

3 Comments

  • Sieglind 29/06/2014 at 9:13 pm

    Aceeaşi slăbiciune pentru Irvin Yalom, deşi pe alocuri mi se pare că supralicitează paradigma psihoterapeutului, iar tehnica “firelor” alternative (einmal hin, einmal her) devine obositoare prin monotonie.

    Admirabil comentariul domnului Sever Gulea!

  • Sever Gulea 03/11/2013 at 4:11 pm

    Multumesc pentru aprecieri! Adevarul este ca am o slabiciune pentru Irvin D Yalom…

  • val 03/11/2013 at 12:58 pm

    m-am apucat sa o citesc si imi place la fel de mult ca Plansul lui Nietzsche sau Solutia Schopenhauer. Foarte buna cronica!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *